Palatul Magnolia este romanul cu care am ales să-mi încep noul an. Știam sigur că voi avea parte de o călătorie fascinantă, punctată de întâlniri și mărturisiri emoționante. Am privit acest roman ca pe oala cu galbeni de la capătul curcubeului, ca pe un fel de promisiune că voi avea un an extraordinar, plin de emoții, speranță și căutări. Fiona Davis mi-a demonstrat de atâtea ori că poate să îmi atingă sufletul în cel mai frumos și mai cald mod cu putință.

Palatul Magnolia
Palatul Magnolia

Nu mă întrebați cum am rezistat atâta timp în fața lui. L-am primit, l-am așezat alături de celelalte cărți din colecția Raftul Denisei, și am așteptat liniștită să vină anul nou. Am vrut să încep cu dreptul călătoria literară aferentă lui 2024. Mi-am alinat dorul și nerăbdarea cu celelalte articole, mai ales cu cel dedicat romanului Adresa. Și abia așteptam să îmi pierd pașii într-o nouă lume, la fel de plină de amprenta puternică a autoarei Fiona Davis.

„Fiona Davis pendulează cu măiestrie între detaliul istoric și ficțiune și ne oferă descrieri minunate ale colecției de artă a familiei Frick. Cele două linii narative care alternează și redarea minuțioasă a imobilului istoric fac din Palatul Magnolia cel mai bun roman de până acum al Fionei Davis.“ — Publishers Weekly

Palatul Magnolia – trecut și prezent

Cred că a fost unul dintre cele mai așteptate titluri și nu de puține ori m-am regăsit tot gândindu-mă la ce ar fi putut ascunde între paginile sale. Eram pregătită să mă pierd pe coridoarele lungi, înțesate de secrete și urme ale generațiilor de altă dată. Istoriile de familie sunt preferatele mele și nu obosesc niciodată de zgrepțănatul la ușile trecutului, de săpatul în cufere acoperite de praf și păianjeni.

Iar Fiona Davis, dincolo de scriitura sa puternică, pare să aibă capacitatea de a deschide cu aceeași forță și prospețime crăpăturile timpului și ușile către destinele extraordinare, demne de prins între paginile romanelor de suflet. Însă, cu toată bogăția de detalii și frumusețea cadrelor etalate, ceea ce este cu adevărat fascinant este faptul că a existat o familie Frick, există un muzeu Frick, o Helen Frick, niște opere de artă, o casă mare, înțesată de trecut și secrete.

Dacă sunteți și voi ca mine, și am curaj să pariez că suntem și gândim la fel, sunt sigură că veți căuta multă vreme informații despre Helen Frick și despre viața sa fascinantă! Nu vă mai spun de faptul că mi-aș dori tare mult ca să fie scris un roman care să aibă viața ei în prim plan. A fost o femeie extrem de puternică, atentă la problemele altora, implicată social în tot ce se întâmpla în jurul său. Și Fiona Davis îi acordă atenția sa, dar parcă ar merita și mai mult.

Palatul Magnolia – când trecutul bate la ușă

„Fiona Davis are darul de a răsuci curenții subtili care străbat cele două linii narative, făcându-i să culmineze în căutarea plină de suspans a unei comori (fictive) a familiei Frick: diamantul roz Magnolia. Senzaționalul se împletește măiestrit cu istoria.“ — Kirkus Reviews

Palatul Magnolia pare să fie magnetul acestei povești. Atrage către sine mai multe destine, le împletește și le determină să graviteze în jurul familiei Frick și a secretelor acesteia. Nu-și închide cu adevărat ușile până când fantomele trecutului nu-și găsesc locul pe linia timpului, până când cele mai adânci secrete nu-și găsesc drumul către eliberare.

Anul 1919 este unul și așa destul de greu. Însă, pentru Lillian Carter – cea cunoscută în lumea modelelor drept Angelica – este cumplit. Tânăra își pierde mama, este nevoită să accepte slujbe micuțe, să suporte ore nesfârșite de poziții incomode pentru a poza drept model pentru cei care-și doresc să creeze artă.

Atunci când se trezește parte din ancheta unei crime, Lillian se sperie și se hotărăște să plece din camera închiriată care-i fusese cămin în ultima vreme. Niște împrejurări neobișnuite o fac să ajungă la poarta reședinței Frick, iar firea ei liberă și directă îi aduc slujba de secretară personală. Lillian nu intenționa să rămână prea mult aici. Avea nevoie de bani pentru a ajunge în alt stat, acolo unde ar putea da niște probe pentru un rol într-un film mut. Acum, cu un salariu mare și un acoperiș sigur deasupra capului, Lillian trebuie să facă orice pentru a uita despre trecutul său de model, dar și pentru a se păstra cât mai ferită de ochii celor care ar putea să o indice drept tânăra căutată de forțele de ordine.

Palatul Magnolia – trecut, istorie și un diamant roz

Câțiva ani mai târziu, Palatul Magnolia devine muzeu. La fel de înțesat de opere de artă și de amintiri de suflet, conacul celor din familia Frick este deschis publicului larg, analizat și descusut până în cele mai mici unghere. Aici ajunge și Veronica, un model în ascensiune. Deși știa că avea nevoie de orice ședință de fotografie, Veronica nu-și putea stăvili prea bine firea impulsivă. Iar asta ar putea însemna sfârșitul carierei sale de model.

Dorind să evite pentru puțin timp gașca gălăgioasă de modele, tânăra se retrage într-o altă cameră a reședinței Frick. Acolo, printre tuburile metalice ale unei orgi, Veronica găsește câteva scrisori vechi, dar și niște indicii care păreau să o poarte către o comoară. Era posibil ca ea să găsească renumitul diamant Magnolia? Dacă ar fi reușit, multe dintre problemele sale s-ar putea rezolva. Dar ar fi putut păstra diamantul? Ar fi putut tăinui un secret atât de mare?

Palatul Magnolia – când destinul se rescrie

Palatul Magnolia a fost o lectură plină de speranță și de momente de cumpănă. Deși începutul a fost blând și fără puncte comune, cel puțin nu la prima vedere, Fiona Davis a reunit toate firele într-o tapiserie bogată, plină de culori și modele.

Salturile temporale au contat foarte mult în economia poveștii, asigurând permanent o stare de suspans și de nerăbdare. Iar personajele au făcut deliciul poveștii. Construite bogat, cu trăsături diferite și caractere puternice, acestea au creat echilibrul perfect dintre esența și cadrul poveștii.

Vă recomand povestea cu mult drag! Sunt sigură că nu vă veți plictisi deloc pe coridoarele reședinței Frick! Atenție: sunt mult compartimente secrete. Nu știi niciodată unde se poate ascunde cineva…

Romanul Palatul Magnolia a apărut la Humanitas Fiction și poate fi cumpărat de aici.

Titlu: Palatul Magnolia

An apariție: 2023

Ediție: I

Colecție: Raftul Denisei

Domeniu: literatură

Autor: Fiona Davis

Traducere şi note: Sînziana Dragoş

Lasă un răspuns