Pactul conjugal este o nebunie de carte! Mi-a plăcut atât de tare! Abia așteptam să întorc pagina și să aflu mai multe informații. Eram sigură că mă va surprinde la fiecare pas și nu de puține ori mi-a fost teamă de paragraful care urma. Abordarea este super interesantă, jocul de-a șoarecele și pisica asigură tensiunea pe tot parcursul lecturii. Și dacă e o stare care predomină în acest roman, pot să jur că aceasta este tensiunea. M-am întrebat, m-am mirat, m-am îngrijorat și mi-am dorit să se termine cursa aceea contra cronometru.

Pactul conjugal
Pactul conjugal

 “M-am așteptat, în privința căsniciei, să fie ca o ușă pe care intrăm. Ca o casă nouă, intri în ea, așteptându-te să fie un spațiu statornic de locuit. Dar, firește, m-am înșelat. Căsnicia e ceva viu, schimbător, de care trebuie să ai grijă, atât pe cont propriu, cât și împreună cu partenerul. E un organism viu, contradictoriu — predictibil și, în același timp, derutant, bun, dar și rău —, care devine tot mai complicat de pe o zi pe alta. ”

Pactul conjugal – există rețete pentru căsnicii perfecte?

Mi-e teamă de prieteni. Și vouă? Îmi iubesc prietenii adevărați, dar a ajuns să îmi fie teamă de apelativul „prieteni”. Aproape că pot simți sâsâiala dulce și veninoasă din tonul celor care îl adresau. De ce spun asta? Pentru că aceștia fac parte din Pact, o celulă foarte bine organizată, o închisoare care înăbușă spirite, dar care poate salva căsnicii. Vi se pare că sună o construcție cu iz oximoronic? Vă asigur că exact asta este Pactul, diavol deghizat în înger, distrugere deghizată în stegulețe albe ale păcii.

“Succesul unei căsnicii necesită să te îndrăgostești de mai multe ori, dar mereu de aceeași persoană.”

Căsătoria este un legământ pe viață. Ne căsătorim în grabă sau după un proces îndelungat de gândire, testăm sau gustăm din nebunia dragostei. Suntem diferiți, dar toți ne dorim să găsim partenerul alături de care să îmbătrânim. Nu toate căsătoriile se termină respectând promisiunea  „până când moartea ne va despărți.” Uneori, moartea are mușchi lucrați la sală sau are corp de fotomodel. Sau poate are doar acel ceva care zgduie un pic din temelii rutina de acasă. Și ce fac cei care își doresc să fie siguri că nu vor ajunge să își întindă rufele murdare în sălile de tribunal, că nu vor împărți mobila sau vor returna cadourile de la nuntă? Se roagă să existe un tribunal. Nu unul care desface căsătoriile. Unul care le ajută să fie perfecte.

“Persoana cuprinsă de un sentiment de vinovăție găsește totdeauna o cale de a și motiva comportamentul, dând impresia că ți-ar fi făcut un serviciu.” 

Tribunalul căsătoriilor – groază sau siguranță?

Cineva are ideea aceasta minunată și întemeiază Pactul. Evident că există o listă cu lucruri bune și lucruri rele. Un manual explicit le cuprinde pe toate si, pe măsură ce le descopeream, simțeam cum groaza mi se insinuează în inimă. Nu mă simțeam protejată, eram de-a dreptul terifiată.

Iar cele mai multe reguli ale grupului sunt cât se poate de rezonabile: soţii trebuie să-și răspundă întotdeauna la telefon, să-și facă lunar câte un cadou, să planifice o călătorie împreună o dată la trei luni…
Există însă și interdicţii ciudate: de exemplu, să nu vorbească nimănui niciodată despre Pact. 

Am avut impresia că mintea mea nu poate cuprinde dimensiunile și întunecimea Pactului. M-am simți urmărită de-a lungul lecturii și mi-era teamă să am și cea mai mică reacție. Cu oamenii ăștia nu te joci.

Tu nu lași Pactul. Pactul nu te lasă pe tine. 

Ideea care stă la baza romanului este una originală și m-am bucurat de fiecare rând, oricât de ciudat sună asta. Autoarea se joacă frumos cu vârfurile ascuțite ale psihologiei umane și exploatează emoțiile, rând pe rând. Nu doar pe cele ale personajelor. Cele ale cititorilor nu sunt nici ele deloc menajate. Aceștia sunt atrași în toată nebunia subiectului și sunt sigură că vor exista mulți care se vor întreba dacă o căsnicie este doar un examen continuu.

Ideea a fost originală, așa cum am punctat mai sus, dar mișcarea genială mi s-a părut aceea a alegerii personajelor. Un psihoterapeut care îi ajută pe alții să își salveze căsniciile și o avocată de succes, una care ar putea ajuta la anularea căsătoriilor. Un tribunal „spiritual” și unul clasic. E ca și cum ai încerca să aduci în aceeași ecuație răul și binele și să te aștepți ca ambele să câștige.

Jake și Alice. Proaspăt căsătoriți, dornici să petreacă timp împreună, îngenunchiați de programul zilnic și de nesiguranțele pe care le cărau cu ei. Alice este cea pragmatică. Fire organizată, ascunsă în spatele propriei carapace, Alice nu lasă prea mult din sufletul ei la vedere.

Un thriller inteligent și alert care cu siguranţă te va face să te gândești de două ori înainte să spui da în faţa altarului. – Sunday Mirror

Jake este cel care pare iubește să iubească. El iubește prea mult, ea se lasă iubită. El este gata mereu să facă orice pentru căsnicia lor. Chiar și să între în Pact. Nu citise Manualul, dar era de acord cu faptul că o căsnicie are nevoie de atenție și dragoste. Dar dacă și sădește sămânța îndoielii? Către ce taler te îndrepți?

Dar Alice și Jake încalcă una dintre reguli și descoperă că Pactul este pe viaţă, la fel ca mariajul, iar pedeapsa e dintre cele mai aspre.

Pactul conjugal – o lectură vie

Pactul conjugal este genul ăla de carte care nu îți dă pace. Eu stăteam cu gândul la personajele sale chiar și atunci când nu citeam. Nu știam către ce nivel voi porni în capitolul următor. Știam doar că mi-era teamă. Pactul m-a făcut să fiu nesigură, temătoare și suspicioasă. Am strâns din pumni și am căutat explicații. Sunt unele întrebări care ar pierde testul logicii, dar asta nu mi-a alterat plăcerea lecturii. Și finalul, finalul ăla, m-a făcut să îl citesc de două ori. Am vrut să fiu sigură că am înțeles corect.

Pactul conjugal pare un fel de test. Un amestec de frici, neliniști, suspiciuni și așteptări. Omul se teme de nou. Vrea certitudinea, vrea să știe că parașuta pe care o poartă când se lansează către pământ este cea care se va și deschide. Și autoarea se joacă perfect cu toate aceste stări. Rezultatul? O carte irezistibilă! Ai grijă, Pactul nu suportă infidelii!

Pactul conjugal a apărut la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, și poate fi comandată de aici. Recomand cu tot dragul!

Autor: Michelle Richmond

Nr. de pagini: 576

Titlul original: The Marriage Pact
Limba originală: engleză
Traducere de: Adrian Deliu
Anul apariţiei: 2019

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns