Orfanele – Alex Constantin Manea, recenzie

Orfanele este un roman cu o poveste dulce amăruie, plină de umor, de amintiri și de oameni cu personalități diferite și strălucitoare.

Am fost atrasă imediat de coperta cărții și m-am bucurat tare mult când am putut-o adăuga în biblioteca mea. M-am hotărât acum ceva vreme ca să dau o șansă autorilor pe care nu i-am văzut prea mult expuși în lumea iubitorilor de carte. Nu știam mai nimic despre Alex Constantin Manea, dar sper să aflu și mai multe în viitorul apropiat.

Alex Constantin Manea are un potențial uriaș. Deși vorbim despre romanul său de debut, autorul are un stil succint, coerent și fluid. Mereu atent la detalii și descrieri, la momentele de introspecție și de fină analiză, Alex Constantin Manea a oferit publicului un roman cu o poveste interesantă, plină de amar și compromisuri. Singurul meu regret a fost că, la un moment dat, am simțit că toate dezvăluirile s-au prăbușit peste mine.

Orfanele – când nu contează vârsta la care rămâi orfan…

Începutul cărții a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Oricât de ciudat ar părea să spun asta. Alex Constantin Manea a surprins autenticul, normalul din scenele cu care, din nefericire, ne confruntăm cu toții la un moment dat în viață.

Fără să doresc a atinge subiecte sensibile, m-am dus imediat cu gândul la toate obiceiurile împământenite de bătrânele care iubesc mersul la biserică, și nu întotdeauna pentru a îl întâlni pe Cel de Sus. Mi-aduc aminte de câte ne învățau niște doamne pe noi atunci când ne pregăteam de înmormântarea cuiva drag. Am rămas uimită să aflu că se acceptă un anume vin sau doar anumite lucruri materiale. Eh, trecem peste…

Romina și Sanda, cele două fiice ale decedatului, sunt niște doamne în floarea vârstei. Răposatul se stinsese la onorabila vârstă de 105 ani și lăsase în urma lui o mică avere, două fiice, o a doua soție, un neam destul de numeros și o cohortă de verișoare bâtrâne.

După descrierea oferită de coperta patru, mă așteptam să văd tipica lupta pentru pământ/bunuri. Dar atenția autorului nu s-a concentrat pe acest aspect.

O viață plină de amintiri – 

Cred că toți ne dorim o viață lungă, lipsită de boală sau evenimente neplăcute. Dar este și o parte mai puțin pozitivă în toată această existență îndelungată: pierzi mulți oameni și amintirile aproape că nu mai au loc în sertarele minții.

Romina și Sanda ne sunt prezentate ca două personalități extrem de diferite. Romina este extrem de conservatoare. Sanda pare să sfideze regulile impuse de societate și de vârsta de 68 de ani.

Așa cum v-am spus, mă așteptam la o luptă acerbă, la tribunale, amenințări și judecăți de valoare. Dar nu am primit asta. Am primit accesul către un sipet plin cu memorii, către existențe presărate cu momente mai mult sau mai puțin fericite. Trecerea de la momentele pline de comic de situație, de replici savuroase și extrem de spirituale la amintiri dureroase și episoade pline de emoție a fost prea bruscă, prea nefirească. Acesta a fost momentul în care bucuria lecturii mi-a fost afectată. Cred că îmi doream ca autorul să rămână în aceeași sferă, să păstreze un pic din efervescența primelor pagini.

Orfanele – despre viață, dragoste și pierderi

Crescute de tată, afectate iremediabil de pierderea mamei lor, cele două femei au păstrat întotdeauna o prăpastie între ele. Deși erau surori bune, Romina și Sanda păreau să fie ghidate de alte sfori ale destinului.

Romina și-a căutat sufletul pereche, l-a găsit și a trăit câțiva ani plini de bucurie. La 76 de ani, văduvă și singură, Romina pare să își accepte locul, soarta și vârsta. Se bucură de confortul casei sale și se hrănește cu amintirile vieții cu Cezar.

Sanda este cea care aduce poveștii un pic de sare și piper. Obișnuită cu viața bună și apariția în fața camerelor de filmat, Sanda nu vrea deloc să își arate vârsta. Nu spune nu operațiilor estetice. Și știe că pentru banii de care are nevoie poate să își suporte un pic neamurile. Tatăl ei avea niște desene care valorau câteva zeci de mii de euro. O față nouă, o viață nouă. Și Sanda e gata să facă orice pentru a rămâne tânără.

Finalul cărții mi-a adus aminte de fragilitatea omului în fața destinului și de dorința care ne macină sufletele: cum să oprim timpul?

Orfanele mi-a oferit o poveste bună, plină de tipare, momente, întrebări și dedesubturi. Ce contează cel mai mult în viață? Când învățăm cu adevărat să o trăim și ce lăsăm în urma noastră? Așa cum am spus, Alex Constantin Manea este un autor care promite mult. I-aș sugera mai multă fluiditate în povești. Are nevoie de un pic de comprimare… revine mereu la aceeași idee și o tot reia. De asemenea, mi-a fost greu cu împărțirea cărții. Structurată în trei părți lungi, foarte lungi, lectura părea că mă lasă fără aer. Nu de puține ori m-am simțit ca o claustrofobă printre rânduri.

Orfanele a apărut la Smart Publishing și poate fi  cumpărată de aici sau de pe Libris. 

Descriere: Viața a două surori trecute de prima tinerețe se schimbă după ce tatăl lor moare neașteptat la vârsta de 105 ani. Două femei cu personalități diferite au acum un interes comun: să afle cine a moștenit mica avere a familiei. Însă, până atunci, au de parcurs împreună priveghiul, înmormântarea și parastasul, cu momente de tristețe, dar și cu mult umor.