Ora nevăzută, romanul scris de Alice Hoffman și publicat de Editura Trei, a fost biletul meu pentru o călătorie fantastică. O poveste despre cărți și impactul acestora asupra vieții noastre? Cum să nu te așezi confortabil, cum să nu vrei să dai lumea toată pe mute, cum să nu te pierzi pentru câteva ore printre rânduri și crâmpeie de viață?
„Auzise că la fermă sunt interzise cărțile și oare asta nu spunea totul? Într-un loc în care cărțile erau interzise, nu putea exista libertate personală, speranță și visuri de viitor.”
Cartea asta mi-a făcut o poftă teribilă de altă carte, una pe care, din păcate, nu am reușit până acum să o descopăr. Litera stacojie – Nathaniel Hawthorne – este centrul lumii acestei povești, nucleul în jurul căreia gravitează iubirea, ideile, speranța, visul.
Sunt sigură că sentimentul acesta, de dor pentru ceva ce nici nu știam că pot iubi fără să cunosc, va înflori în pieptul tuturor celor care vor alege să citească scrierea lui Alice Hoffman. Și acesta, sentimentul de care vă spuneam, este meritul autoarei. A știut să țeasă dragostea, magia, visul, speranța, puterea. A știut să redea farmecul cărților și al poveștilor care ne impactează viața într-un mod absolut covârșitor și iremediabil. Iar Ora nevăzută devine cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru Litera stacojie și Nathaniel Hawthorne.
Ora nevăzută – despre dragostea pentru cărți și impactul acestora
„Viața reală e de necrezut. Sufletele ne sunt smulse, carnea și oasele se transformă în țărână, cei pe care-i iubești te trădează, se duc războaie inutile. Totul este îngrozitor. De aceea avem romane. Să găsim un sens în toate astea.”
Nathaniel Hawthorne a scris: „Un singur vis este mai puternic decât o mie de realități”. Aceasta este povestea visului unei femei.
Știți că eu sunt un om măcinat de emoții, care trece prin toate filtrele sale cuvintele, întâmplările, ideile. Știți că e de-ajuns un singur cuvânt pentru a mă face să reconsider întreaga poveste și întregul parcurs al personajelor. Și știți că vă spun întotdeauna ceea ce cred despre o carte, despre ceea ce trezește în sufletul meu. Cartea asta, cu toate emoțiile și dezvăluirile sale, mi-a plăcut cel mai mult în prima parte. Și asta pentru că mi s-a părut a fi o poveste cu un potențial uriaș, un subiect legat de o comunitate condusă după propriile reguli, cu femei supuse și tinere care nu știu altă realitate în afară de cea dictată de liderul lor.
Apoi, în momentul în care autoarea a ales să împletească această realitate cu un fir fantastic, momentul în care adevărul a devenit magie, am știut că sunt pe cale să derapez grav. Să ne înțelegem, nu mi-a displăcut ideea total, și eu am închis ochii și am visat. Doar că, personal, aș fi preferat să rămână pe muchia ascuțită și tăioasă a realității, a durerii, a alegerilor personale. Așa cum am spus, această a doua parte poate fi o variantă foarte apreciată de alți cititori. Eu doar v-am expus sentimentele mele, am simțit nevoia să scot amarul asta din pocalul iubirii pe care i-o port acestei povești.
Când un singur vis e de ajuns
Scriitorii și cititorii se influențează reciproc în moduri misterioase. Cititorii citesc pentru a uita, scriitorii scriu pentru a nu uita. Cititorii se aventurează în povești pentru a găsi un corespondent al propriilor răni, scriitorii iubesc să le dezgolească, să le cerceteze pe dedesubt și să le redea în scris.
Sunt sigură că și voi ați simțit (și nu o dată) că o carte anume a fost scrisă pentru voi. Că autorul a avut o lupă magică și a privit îndeaproape în viața și-n interiorul vostru. Mia Jacob își găsește cartea: Litera stacojie.
Teoretic, Mia nu ar fi trebuit să aibă acces la cărți. Era crescută într-o comunitate aparte, un cult opresiv care interzice contactul cu lumea exterioară. Liderul Comunității, un om puternic și nemilos, nu ierta pe nimeni și atârna pancarte rușinoase de gâtul celor care greșeau. Indiferent că erau propria soție sau vreun membru de încredere, Joel nu făcea rabat de la reguli. Iar implacabilitatea lui era legendară.
Un singur om care să creadă în tine
Din fericire, Mia o are pe mama ei. Pentru că nu fusese crescută în comunitate, Ivy – mama Miei – încă păstra amintirile și poveștile din viața de dinainte. Spiritul ei liber și aventuros nu fusese înfrânt, încă pâlpâia sub stratul de perfecțiune și supunere pe care învățase să-l afișeze. Dar nu suportă ideea Comunității și nu își dorește ca fiica ei să fie crescută într-o lume fără povești.
Așa că, în scurtele lor escapade din piața de legume a orașului, Ivy o învață pe Mia să viseze. Îi dă voie să meargă la biblioteca orașului, acolo unde ar putea găsi povești, eroi și orizonturi promițătoare. Știa că încălca grav regulile Comunității și că Joel nu va fi de acord. Dar fericirea din ochii Miei, speranța cu care părea să privească spre viitor, meritau prețul pe care sigur avea să-l plătească.
„Copiii le aparțin tuturor. Iubirea este pretutindeni. Există o singură familie și aceea suntem noi.” Așa suna regula de aur a Comunității. Dar dacă Mia nu mai vrea să facă parte din această familie? Dacă un alt viitor și un alt drum o așteaptă un pic mai încolo? Era posibil să viseze mai sus? Era posibil să scape de lanțul greu al regulilor și al lui Joel?
Ora nevăzută – despre puterea salvatoare a cărților și despre importanța visurilor
Ora nevăzută este o declarație de dragoste. Una dedicată cărților și visurilor, oamenilor și visătorilor. Mi-a plăcut mult stilul de scriere blând al autoarei, acoperit de dragoste și gingășie.
Este o carte pe care o recomand tuturor, atât celor care deja iubesc poveștile scrise, cât și celor care nu ai descoperit încă magia din cărți. Poate fi un cadou minunat, biletul către cele mai frumoase și mai fantastice călătorii!
Ora nevăzută a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Alice Hoffman
Nr. de pagini: 272
Titlu original: The Invisible Hour
Limba originală: engleză
Traducere de Elena Marcu
Anul apariției: 2023
