Ora albastră este unul dintre romanele la care m-am gândit obsesiv încă de când le-a fost anunțată apariția. Cu autoarea Paula Hawkins relația mea a fost una încordată, de surpriză și dezamăgire deopotrivă. Abia cu Focul mocnit a reușit să mă convingă pe deplin să o trec pe lista autorilor de urmărit.
Paula Hawkins are experiență cu scrisul, ea fiind jurnalistă înainte să se reorienteze spre literatură și să dea lovitura cu romanul său de debut – Fata din tren. Pentru mine, Paula Hawkins stăpânește foarte bine penița, înflorește și brodează pe marginea evenimentelor acolo unde este cazul, în punctul în care cititorul are nevoie de o imagine de ansamblu, de aspecte care să-l ajute să vizualizeze cadre, caractere, împrejurimi.
„Emoțional și minunat de încurcat.” – DANYA KUKAFKA, autoarea romanului Execuția
Dacă ar fi să mă rezum strict la Ora albastră, atunci aș spune că ar fi avut nevoie, pe lângă toate aceste descrieri, trimiteri, dezvăluiri de un strop de acțiune în plus. De un strop de mister care să accentueze starea de tensiune, curiozitatea cititorului și nevoia de a ști mai multe despre legăturile dintre personaje.
Ora albastră – legături periculoase, dezvăluiri șocante
Ora albastră poate fi încadrat în rândul romanelor cozy. Cu o poveste care se desfășoară lent, fără nici o grabă, în legănatul valurilor și al secretelor scoase la lumină, noul roman al Paulei Hawkins pare să se ghideze după un alt tempo literar. Te atrage în legătura vâscoasă a secretelor, îți presară suficiente firimituri cât pentru a se asigura că vei urma drumul către insula Eris și îți oferă suspansul cu porția, când și acolo unde ai nevoie de motive pentru a rămâne în poveste.
„Aduce aminte de Daphne du Maurier: artă, insule, soți dispăruți… Greu de lăsat din mână.” – MICK HERRON
Inițial, mânată de nevoia mea stringentă de a mă pierde în roman, nu am apreciat deloc stilul acesta molcom de a depăna întreaga istorie. Voiam mai mult, voiam să fiu întoarsă pe dos la fiecare pagină, voiam răsturnări de situație și confesiuni care să permită unor zeci de scenarii să înflorească. Apoi, după ce mi-am potolit goana asta nebună, m-am bucurat cu adevărat de liniștea de pe insulă, de destăinuirile care mi se ofereau bucată cu bucată, pensulă cu pensulă. Abia după ce am urmărit tușele îndrăznețe care alcătuiau un tablou plin de minciuni, nevoi, trădări, dedesubturi am apreciat cu adevărat povestea.
Ora albastră – adevărul cere să fie descoperit
„O viață nu e colecție de lucruri.
Ce importanță are ce lăsăm în urmă, dacă valurile vin unul după altul, fără oprire, fără să știe de nimic?
Ce importanță are, când într-o bună zi – probabil nu peste mult timp – insula aceasta va fi sub apă, cu casa și stânca și toate oasele de sub ea?
Cumva, are importanță. Are importanță ce lași în urmă.
Arta pe care ai creat-o sau oamenii. Prietenii pe care i-ai iubit.
Binele pe care l-ai făcut, răul.
Are importanță.”
Are importanță și ce a lăsat în urma ei Vanessa Chapman, o mult îndrăgită pictoriță. A lăsat tablouri, sculpturi, o casa solitară în mijlocul unei insule, un secret adânc îngropat și o prietenă. A lăsat un testament care a ridicat multiple semne de întrebare și niște lucrări de care acum se îngrijește o galerie de artă. Printre aceste lucrări, galeria are în posesia o casetă de sticlă, realizată tot de Vanessa, care conține și un os subțire. Vanessa se lăudase deseori cu insula ei și cu faptul că încerca să însereze în creațiile sale elemente pe care insula însăși i le oferea. Avea în caseta aceasta pene, pietre, mușchi. Și un os care se dovedește a fi uman.
Ora albastră – crimele din mijlocul lumii
„Trebuie să fiu hotărâtă, trebuie să pun munca în centrul vieții.
Și trebuie să plec, pentru că, dacă nu, cred că s-ar putea să-l omor. Sau el pe mine.
Insula Eris nu se află în mijlocul lumii, dar ajunge să fie cumva mijlocul ei atunci când secretele încep să iasă la iveală. Galeria care se îngrijea acum de colecția lăsată în urmă de Vanessa Chapman este dornică să afle răspunsuri de la cea care locuia în casa de pe insulă: prietena de suflet a Vanessei.
Grace Haswell locuiește acum în casa Vanessei. Îngrijirea locul acesta ca pe un altar și James Becker, unul dintre asociații de la galeria Fairburn, știe că trebuie să ia legătura cu ea dacă vrea să afle ceva despre caseta Divizia a II-a înainte de a le permite polițiștilor să o deschidă și să extragă de acolo osul în cauză.
James Becker acceptă misiunea, convinsă că va găsi pe insulă suficiente dovezi pentru a arăta lumii întregi că osul nu este uman, că Vanessa Chapman era o femeie corectă, un om de artă desăvârșit. Însă, odată ajuns aici, Becker descoperă că de pe insulă dispăruse, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, soțul Vanessei Chapman, un om violent și plin de vicii. Era posibil ca osul să-i aparțină lui? Și dacă da, cine-l omorâse?
Ora albastră – mister, suspans, adevăr
James Becker o să descopere curând că nu va deschide doar cutia Divizia a II-a, ci o întreagă cutie a Pandorei, acolo unde stăteau îngropate secrete bine păstrate. Iar el, un viitor tătic și un acționar la o galerie de artă, va trebui să facă față avalanșei de mărturisiri.
Ora albastră este, după cum vă spuneam mai sus, o poveste care se coace lent, alimentată ocazional de destăinuiri care au potențial de bombă cu ceas. Dar este o poveste care te prinde în mrejele sale, care îți oferă un final încordat, plin de răsturnări de situație. Și este bun de citit atunci când aveți nevoie de un alt tip de roman.
Ora albastră a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.
Categorii: Ficțiune, Crime. Thriller. Mystery
Nr. pagini var. tipărită: 352
Anul apariției: 2024
Titlul original: The blue hour
Limba originală: Engleză
Traducător: Alexandra Fusoi
