Onorabila venețiană – Rosa Ventrella, editura All ***Recenzie

Dacă aș fi văzut această carte fără să citesc descrierea de pe spate, fără să caut informații despre viața Veronicăi Franco, personajul central al acestui roman, nu aș fi crezut că voi citi povestea de viață a unei curtezane, nu aș fi crezut că voi vedea o altă față a Veneției din perioada Renașterii târzii, nu aș fi crezut că acest roman are la bază bucăți din istorie și nume de oameni care au existat și au influențat cumva traiectoria Veronicăi și a Veneției.

Am fost martora unui lucru fascinant: măreția și frumusețea Veronicăi și a Veneției  care parcă au mers în paralel până în punctul în care au decăzut amândouă. Apoi, una a renăscut, alta nu. Una a fost nevoită să trăiască cu regulile impuse de alții, alta a trebuit să facă o alegere dificilă, care i-a schimbat viața pentru totdeauna.

Serennisima- orașul tuturor celor care doreau să guste din decadență, din promiscuitate și din tot ce era interzis. Un oraș sub cerul căruia se adăposteau de la cei care fugeau de păcat la cei care cădeau în el cu frenezie. Un oraș în care în fiecare familie care se respecta exista o onorabilă, femeia care își vindea trupul pentru bijuterii și bogății. Nu conta că era căsătorită sau nu, curtezana era o femeie respectată și dorită. Exista însă și o altă față a lumii curtezanelor: femeile căzute în dizgrație, cele care erau nevoite să se vândă prin bordeluri de joasă speță, prin cotloane întunecate pe așternuturi de paie sau pe sub poduri ferite de ochii lumii. Astea erau prostituatele, doamnele din înalta societate erau onorabilele curtezane. Nu le delimita decât familia din care făceau parte. În rest…erau la fel.

Veronica Franco făcea parte dintr-o familie tipică vremii. O mamă curtezană și un tată ce profita din plin de privilegiile căsătoriei cu o astfel de femeie. Tatăl umbla mai tot timpul beat, el însuși mergea la femei de genul soției sale și se îngrijea prea puțin de casă. La vârsta de 14 ani, Veronica își descoperea pentru prima dată farmecele feminine. Crescuse într-o casă în care feminitatea era expusă și ridicată la rang de artă, așa că nu îi fusese prea greu să înțeleagă că puterea feminină era uriașă.

Părinții ei îi strivesc însă planurile când o căsătoresc cu un doctor, bogat ce e drept, dar prea bătrân pentru ea. Veronica era victima căsătoriei și a monotoniei în doi. Nu nutrea niciun fel de sentiment pentru cel ce îi devenise soț, era tot timpul abătută și mult prea tristă. Se refugiază în mica ei plăcere: versurile. Dar dacă în lumea curtezanelor avea să fie primită cu brațele deschise, în lumea poeților și a iubitorilor de artă, accesul îi era imposibil. Femeilor nu le era permis să scrie, nu li se dădea voie la liberă exprimare. Totuși ea avea să găsească un aliat și un susținător de nădejde în persoana lui Federico Aliberti, cel care avea să dezvolte o obsesie pentru frumoasa curtezană.

Sătulă până peste cap de căsnicia sa, Veronica merge la mama ei care îi oferă atenție și sfaturi pentru prima dată. Ea îi devine codașcă, cea care o inițiază în lumea onorabilelor și cea care îi va arăta numai privilegiile acestui stil de viață.

Din acest moment am avut impresia că asist la o luptă. Că în persoana Veronicăi se ascundea femeia curtezană -care iubea să fie adulată, privită și sedusă, femeia tuturor și a nimănui și femeia obișnuită -care tânjea în secret după dragoste și după poeziile sale.

Frumusețea și dedicarea ei i-au adus faima aproape imediat și a ajuns chiar în patul lui Henric de Valois în drumul acestuia spre coroana Franței. Era recunoscută peste tot, dar rămânea pentru sine însăși o străină. Dorind în secret să fie iubită și să iubească un singur bărbat, Veronica pune ochii numai pe bărbații nepotriviți. Fie nu o voiau datorită profesiei sale, fie (în cazul pictorului Francesco) sunt homosexuali. O dată cu intrarea în rândul onorabilelor, Veronica își anulase dreptul la fericire. Păcat însă că avea să afle prea târziu!

Ciuma care lovește Veneția între anii 1575-1577, cauzând mii de morți, este semnalul de alarmă care resuscitează Veneția din dansul decadent al păcatului în care lăsase purtată. Inchiziția și clericii căutau vinovați, așa că păcătoșii sunt cei pe ai căror umeri va fi așezată această pedeapsă divină, după cum era privită această boală. Veronica era nefericită pentru că singurul bărbat pe care îl iubise vreodată nu avea cum să îi împărtășească dragostea, dar îi acceptă sfatul și fuge din oraș, refugiindu-se în Roma.

Aici are o revelație. Viața ei fusese o amăgire continuă. Era mai fericită cu mai puțin. Nu fusese mamă pentru copiii săi (despre care aflăm foarte puține informații, lucru care mi-a plăcuta tare mult de altfel), pierduse toți oamenii la care ținuse și se abandonase plăcerii nu din dorință proprie ci din obligație. Voia să se schimbe. Dar oare nu era prea târziu?

Toată faima se întoarce împotriva sa o dată întoarsă în Veneția care renăscuse din propria cenușă, iar cei pe care îi ignorase cândva trăgeau acum sforile care lăsau cortina peste rolul vieții sale. Cum se va termina totul veți descoperi voi.

 
Eu vă spun că este un roman istoric ce are la bază persoane și fapte reale, dar care  îndulcește un pic prin puterea cuvintelor și a literaturii traiectoria unui personaj pe cât de controversat, pe atât de iubit. Mi-a plăcut tare mult modul în care este scrisă cartea, firul narativ care îți oferă suficiente informații și împletirea ficțiunii cu istoria.
 
Mulțumesc tare mult Editurii All pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți găsi chiar aici, iar aici găsiți informații despre Rosa Ventrella.
 
Cartea a apărut la Editura All în 2014. Traducerea- Alexandra Blăgoi.