Omul fără urmă i-a ucis familia și a condamnat-o pentru totdeauna la o viață alcătuită din vinovăție, durere și întrebări. Nici acum, după aproape douăzeci de ani de la ultima lovitură a celui supranumit Omul fără urmă, Eve Black nu își poate desprinde din cartea sa de vizită cele mai dureroase rânduri: Am fost fata care a supraviețuit Omului fără urmă. Acum sunt femeia care îl va prinde.
„Diabolic de inteligent, original și surprinzător.” – Publishers Weekly
Cum se poate maturiza sănătos o femeie puternică pe o fundație șubredă, lovită din toate unghiurile, alcătuită din nisip, vină și regrete? Eve Black pare să nu mai aibă viață personală. Și cine o poate condamna? Are o singură misiune, una auto impusă: să îl prindă pe criminalul familiei sale și să-l facă să plătească. Alimentată de durerea care-și făcuse sălaș între umerii și zidurile sufletului său, Eve Black știe că liniștea ei va apărea numai atunci când Omul fără urmă va căpăta o identitate, o față, un nume. Și dacă voia sinceritate, cât de dispusă era însăși Eve să joace cartea aceleiași sincerități?
Omul fără urmă – un roman impresionant
Nici nu știu cum să vă redau în cuvinte adrenalina pe care am simțit-o în timpul lecturii. Am mai fost pe urmele criminalilor cu sânge rece, am mai fost martorul mut și nevăzut al anchetelor complicate, încărcate de probe, dovezi și piste false. Doar că, de data asta, lovitura a venit din primele rânduri. Aveam identitatea criminalului, îl însoțeam acasă sau la serviciu, îi suflam în ceafă și puteam să îl trec ușor cu vederea într-o mulțime, atât de normal și de „în tipare” părea.
„Convingător și inteligent! Ryan Howard intensifică suspansul cu dibăcie.” – Irish Examiner
Doar nu pe asta se și bazează criminalii care au umplut istoria de sânge? Pe faptul că sunt ușor de trecut cu vederea, ușor de uitat? Nu avem scanere cu nu știu ce fel de raze pentru a le scana gândurile, pornirile, intențiile. Frustrările și le pot masca uimitor, gândurile ucigașe le pot camufla foarte ușor printre sarcinile cotidiene. Atacă, savurează adrenalina și satisfacția hrănită de spaima și sângele victimelor, se ascund din nou în bula lor de normalitate. Unii atacă din nou și din nou, alții vor să fie prinși și să le fie recunoscute faptele, să tremure lumea la auzul numelui lor. Alții lovesc o singură dată și se hrănesc pentru totdeauna cu stările atacului respectiv.
Jim Doyle este Omul fără urmă. Atacase, lovise, violase, omorâse, se hrănise cu răul pe care îl semănase în rândul victimelor sale. Acum, douăzeci de ani mai târziu de când umpluse colțul lui de lume de teroare, Jim Doyle este din nou omul peste care poți trece cu vederea, căruia poți să-i dai cele mai neînsemnate sarcini. Și asta nu merge foarte bine cu starea latentă de criminal. Mai ales având în vedere că Eve Black, cea care supraviețuise ultimului său atac, s-a întors pentru a răsuci cuțitul în rana mândriei lui Jim.
Omul fără urmă – adevăruri care se vor descoperite
Nu rămân prea multe întrebări cu care să jonglăm de-a lungul poveștii. Autoarea își țese lent planurile și așteaptă ca vraja mărturisirilor și a scriiturii sale să-și îndeplinească planul. Nu e greu deloc. Deși ai de la început aproape toate cărțile pe masă, te simți tot mai atras în poveste și cauți să afli doar combinațiile posibile, lait motivurile și explicațiile. Era posibil ca Jim să joace atât de bine cartea sincerității? Era posibil să fie atât de bun și să disimuleze atât de bine două identități?
Omul fără urmă este o poveste alertă, destul de simplă la prima vedere, care te trimite pe urmele criminalului, dar nu pentru a-i descoperi faptele, ci pentru a-l vedea în mediul lui natural, acolo unde este un om normal, cu îndeletniciri și obligații banale. Criminalii cu sânge rece nu sunt monștri, nu sunt super mașini de ucis. Sunt capabili de rău, un rău care își are sursa în frustrări, angoase, nesiguranțe și frici.
„Un roman magistral care descompune genial clișeele sociopatului fermecător.” – Irish Times
Omul fără urmă – când măștile cad
Știm deja că viața are propriul mod diabolic de a-și plăti datoriile și Jim Doyle le are pe toate trecute o o tablă mare, ruginită și ancorată de dor, tristețe și durere. Sunt oare pregătite personajele pentru testul sincerității și al adevărului?
Mi-a plăcut mult povestea și întreaga atmosferă pe care Catherine Ryan Howard a reușit să o construiască folosindu-se de atât de puține elemente. Am simțit permanent că merg pe un fir extrem de tensionat, gata să se rupă la fiecare pas mai apăsat. Mi-a plăcut mult și modul în care autoarea a ales să împletească povestea lui Jim cu mărturisirile din cartea scrisă de Eve: o poveste în poveste, ambele cu margini zdrențuite, puncte nevralgice, minciuni și adevăruri care se doresc îngropate pe vecie.
Omul fără urmă este o carte pe care o puteți strecura oricând într-un weekend sau într-o seară în care aveți nevoie de câțiva stropi extra de adrenalină. Dacă sunteți curioși, vă invit și pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Falled, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Fata cu cartea, Biblioteca lui Liviu; Analogii, antologii; Cărțile mele și alți demoni.
Omul fără urmă a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Detalii despre carte:
Autor: Catherine Ryan Howard
Nr. de pagini: 368
Titlu original: The Nothing Man
Limba originală: engleză
Traducere de Mihaela Ionescu
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Anul apariției: 2023
