Omul de cretă – C.J.Tudor, recenzie, Armada, editura Nemira

„Omul de cretă” este un roman minunat. Se diferențiază de restul din acest gen pentru că nu se axează pe crimă. Și nici pe vinovat și motivele lui. Ci pe suita de presupuneri de care se lovesc personajele. Despică, rând după rând, miezul dur al realității până ajunge la miez. Miezul amar care ar putea descrie viața tuturor personajelor care apar de-a lungul poveștii. Romanul a apărut în imprintul Armada, editura Nemira.

Oameni de cretă desenați pe asfalt. Desene nevinovate, desenate în joacă, dar care devin indicatorii catastrofei. Omuleții de cretă indică locul unde se află un cadavru secționat. Cine și de ce? Praful de cretă și secretele se scurg printre crăpăturile timpului. Cineva trebuie să afle adevărul…

Să nu presupui niciodată. Să pui totul sub semnul întrebării. Și să cercetezi, să nu te mulțumești cu ceea ce e evident. Presupunem pentru că e mai ușor, mai comod. Nu ne mai gândim așa mult – de obicei în legătură cu lucrurile care ne fac să ne simțim incomod. Dar, dacă nu ne gândim, atunci se poate ajunge la neînțelegeri și, în unele cazuri, la tragedii.”

Aceasta este concluzia acestui roman. Nimic nu poate descrie mai bine ideea autoarei și modul magistral în care a ales să atingă anumite teme. Nici nu m-am mai concentrat pe deslușirea adevărului. Nici nu a mai contat că nu m-a convins povestea criminalului și a actului său. Și că totul a fost servit grăbit, înghesuit pe o tavă prea mică. M-am concentrat pe fiorii reci pe care i-am resimțit prin tot corpul. Pe ideea din final, creepy cumva, dar care mi-a pus un zâmbet strâmb în colțul gurii. Acela a fost declicul, momentul în care am hotărât că îi dau cinci stele.

Omul de cretă – un debut de excepție

Un personaj central al romanului este Eddie. Este un tip greu de uitat. Îl urăști, îl iubești, ai impresia că îl cunoști, dar de fapt afli că știi prea puține despre el. Eddie rămâne tot timpul în umbră chiar dacă stă mereu la lumină. Ascunde niște chestii care pot oricând întoarce viețile oamenilor din jurul lui. Și el este vinovat pentru modul în care am devorat cartea, pagină după pagină. Îmi doream să știu mai multe, îmi doream să dau toate perdelele la o parte și să aflu adevărul.

Nimeni nu-și aduce aminte de cineva pentru lucrurile pe care nu le-a făcut. 

Dar nu e chiar așa. Viața mea a fost definită de lucrurile pe care nu le-am făcut. Pe care nu le-am zis. Cred că e la fel pentru mulți oameni. Uneori ne definesc omisiunile și nu realizările. Nu minciunile, ci adevărul pe care nu-l rostim.

Cartea este structurată pe două planuri narative: 1986 și 2016. Prezentul este întunecat și nesigur. Asta pentru că este clădit pe o fundație măcinată de secrete și presupuneri.

Eddie este profesor. Pare un tip serios, implicat și foarte inteligent. Mama lui îl vrea căsătorit, el se mulțumește cu dozele mici de alcool și orele de la clasă. Viața lui pare liniștită, dar un prieten din trecutul lui revine și îi spulberă iluzia normalității.

În 1986, o gașcă de copii face o descoperire macabră: părți din corpul unei femei sunt descoperite în pădure, sub mormane de frunze. Capul nu îi este găsit niciodată. Dar identitatea nu îi rămâne necunoscută. Viața nu fusese prea blândă cu tânăra femeie.

Autoarea descrie foarte bine viața puștilor de 12 ani. Mânați de micile dorințe de afirmare și dozele de curaj, puștii se încadrează perfect în tiparul adolescenților. Există conflicte între ei și alți băieți mai mari. Există fluturii dragostei care roiesc prin stomac. Și există coduri: oameni de cretă desenați pe asfalt. Fiecare băiat din gașcă (Eddie, Gav Grasu, Mickey Metal, Hoppo și Nicky – singura fată din gașcă) avea câte o culoare de cretă. Nimeni nu folosea creta albă. Dar înainte de găsirea cadavrului fetei orașul este plin de omuleți albi de cretă. Toți indicau locul crimei. Cine știa codul lor și de ce îl folosea?

„Cu adevărat hipnotic, Omul de cretă este un roman ca un coșmar, unul care îți accelerează pulsul și îți îngheață sângele în vine.“
A.J. FINN

Chiar și când reverendul Martin este atacat în propria biserică, pe podea sunt desenați oamenii de cretă. Cine voia să le facă rău?

2016 – Scrisori anonime pe care erau desenați oameni de cretă sunt puse în plicuri maronii. Și sunt trimise către „copiii” care descoperiseră, în urmă cu 30 de ani, cadavrul mutilat. Cine răscolea trecutul?

Omul de cretă – secrete și presupuneri

Nici nu știu ce să vă spun din tot ceea ce urmează. Sunt secvențe conectate secrete și ură. Toate strâns legate între ele. Așa cum am spus și mai sus, C.J. Tudor nu se axează pe crimă. Autoarea atinge anumite teme și insistă asupra lor. Nu le lasă până nu le stoarce de sevă. Păstrează elemente în mânecă și le scoate exact atunci când cititorul se așteaptă mai puțin. Planează suspiciunea asupra tuturor, dar vă recomand să nu vă grăbiți cu presupusul. Nu ceea ce este evident este și real.

Personajele au toate câte ceva de spus. Autoarea ne dezvăluie câte puțin din dramele lor personale. Ca pe o scenă rotativă. Îi scoate pe toți în lumină, dar insistă pe Eddie. El rămâne personajul care m-a intrigat cel mai tare. Am spus la un moment dat: pe bune? Eddie, Eddie, nu te credeam capabil. L-am acuzat și mi-a fost milă de el. C.J. Tudor știe să îi surprindă și duritatea dar și latura sa fragilă. M-a impresionat frământarea lui în legătură cu mintea sa. Tatăl lui suferise de Alzheimer și Eddie se temea că l-a moștenit.

Oamenii de cretă nu sunt doar desene inocente. Sunt martorii muți ai tragediilor. Zalele unui lanț de catastrofe și indicatorii dezastrelor care au așteptat 30 de ani pentru a fi lămurite.

Mi-a plăcut tare, tare mult cartea! Este diferită, urmărește firul psihologic și nu lasă loc de scenarii. Nu pot să spun că a fost previzibil finalul, doar că e păcat că nu a fost un pic mai mult lucrat. Dar, după cum am spus, nu am mai ținut cont de acest aspect. Pentru că m-am bucurat prea mult de modul în care a ales autoarea să brodeze pe marginea crimei. Recomand!

În viață poți schimba multe lucruri – greutatea, înfățișarea, chiar și numele -, dar sunt și altele pe care, indiferent cât ai spera, ai încerca și te-ai strădui, e imposibil să le schimbi. Acestea sunt cele care ne călesc: nu lucrurile pe care le schimbăm, ci cele pe care nu reușim să le schimbăm.

Romanul a apărut la editura Nemira și poate fi cumpărat de aici. Găsiți și cartea în format ebook.

An aparitie: 2019

Autor: C.J. Tudor

Colectie: Armada

Editie: Necartonata

Editura: NEMIRA

Nr. pagini: 288

Titlu Original: The chalk man

Traducator: Alexandru Macovescu