Omul de castane
Recenzii

Omul de castane – Søren Sveistrup, recenzie

Omul de castane a intrat, fără doar și poate, pe lista celor mai bune thrillere pe care le-am citit. Scriitorii nordici sunt buni, foarte buni, când vine vorba de romane polițiste/crime/thriller. Am zis-o și altă dată, cred că temperaturile scăzute sau firea lor mai rece îi ajută foarte mult în procesul scrierii. Larsson, Lackberg, Sigurðardóttir. Și lista poate continua. Eu nu am ajuns să îi citesc pe toți, deși am adunat o grămadă de romane acasă. Toți m-au cucerit, m-au înfricoșat, m-au târât în mijlocul anchetelor meticuloase și al cazurilor pe care le credeam de neelucidat.

„Durerea este o iubire rămasă fără casă, o durere cu care trebuie să trăiește, forțându-te să mergi mai departe.” 

Søren Sveistrup și-a făcut debutul cu Omul de castane! Și ce mai debut! A „înregistrat” meticulos un dosar demn de anchetele FBI. Personaje extrem de bine construite, cazuri care oripilează cititorul, descrieri care creionează instant imagini cu un puternic impact emoțional, detectivi ușor de îndrăgit. Și un criminal al naibii de sadic. Și de greu de dibuit!

Omul de castane
Omul de castane

Omul de castane – un thriller bun!

Cărțile din categoria asta sunt cele pe care eu le iubesc cel mai mult. Le caut de fiecare dată când am nevoie de adrenalină, de „medicamente literare” contra monotoniei. Și știu sigur că la Trei găsesc întotdeauna ceea ce îmi doresc. Cu cât sună mai înfricoșător descrierea, cu atât îmi doresc mai mult romanul. Așa a fost și cu Omul de castane. Și sunt sigură că de-acum nu voi mai privi la fel castanele. Voi căuta de fiecare dată vreo figurină care se leagănă în bătaia vântului, anunțând declanșarea dezastrului.

Romanul lui Sveistrup începe cu un caz din 31 octombrie 1989 (cu trei ani mai târziu de la nașterea mea și trebuie să recunosc că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am ales cartea :)). Scenele din dosarul anchetat de Marius Gabriel, un polițist devotat meseriei sale, mi-au cam dat câteva bătăi de inimă în plus pe minut. Am dat lampa mai tare pentru că simțeam deja cum se instalează frica. Dar voiam să știu ce se întâmplă mai departe. Fiorii reci sunt cel mai bun tratament împotriva plictiselii! Și Sveistrup mi i-a oferit din plin!

  Cine era criminalul?

”Într-o fracțiune de secundă, Marius conștientizează că tehnicienii criminaliști trebuie neapărat să verifice dacă ușa pivniței a fost spartă din exterior sau din interior. Într-o fracțiune de secundă, conștientizează că e posibil ca o ființă îngrozitoare să se afle încă în libertate, la fel ca animalele scăpate din cușcă, dar când se întoarce către băiat, gândurile îi zboară departe, ca norii care se confundă cu cerul. Apoi toporul îl lovește în maxilar și totul se întunecă.” 

În prezent, tot în luna octombrie, un psihopat terorizează Copenhaga. Omoară mame singure, mame care primiseră plângeri la Protecția Copilului. Crimele sunt oribile, chiar și pentru polițiștii care văzuseră multiple orori la viața lor. Semnătura criminalului era una atipică: un omuleț de castane, lăsat de fiecare dată la fața locului. Ce însemna acel omuleț? Și de ce purta amprenta unei victime din alt dosar? Dosarul Hartung fusese rezolvat, dar amprenta victimei apărea acum pe semnătura Omului de castane. Exista vreo pistă comună?

Mâna unui psihopat sau răzbunarea unei minți bolnave?

Nu am simțit o singură clipă că am de-a face cu un autor debutant. Fiecare scenă „explodează” fix acolo unde trebuie, personajele au fiecare un rol bine stabilit și bine îndeplinit. Pot să spun că a contat foarte mult experiența autorului în televiziune. Știe să jongleze cu elementele cheie, să pună accent pe detaliile vizuale, să le construiască și să stoarcă din ele fiecare gram de potențial.

Politiștii săi au urcat pe panoplia personajelor mele preferate. De Thulin sunt aproape convinsă. De Hess sunt absolutamente fermecată. Hess este genul de personaj care reușește să atragă atenția, mai ales datorită ochilor săi de culori diferite. E prezent, dar e absent. Îți dă impresia că e la mii de kilometri depărtare de locul respectiv, dar mintea lui trasează fire și posibilități. Aș vrea să spun că am făcut parte din ancheta lui, dar aș minți. Hess lucrează singur, nu permite nimănui să afle detalii despre el, mai ales despre viața lui personală. Îi lasă pe toți să creadă că este polițistul mutat disciplinar. Și în timpul ăsta, Hess face ce știe el mai bine: prinde criminali.

„Deși e greu să‑ți desprinzi privirea de la personajul diabolic al lui Sveistrup, și băieții buni merită toată atenția.” – New York Times Book Review

Omul de castane – ancheta nu mi-a reușit

Deși am adunat multe romane din sfera thriller-ului, nu le-am citit pe toate. Le păstrez pentru zilele „negre”. Nouă, cititorilor de cursă lungă, ne face mare plăcere să ne credem parte din fiecare poveste. Eu ador lucrul ăsta, mai ales când vine vorba de romanele polițiste. Recunosc, munca de teren mi-ar cauza numai coșmaruri. Dar, de acasă, din confortul propriului pat, mă implic mereu în anchete. Uneori țin pasul cu polițiștii, alteori simt că ajung ultima „la fața locului”. Cu Sveistrup am simțit că sunt pe o pistă paralelă. Nu am intuit nici măcar o singură clipă criminalul. Suspecții au fost câțiva, mobilul crimei a avut câteva variante. Dar nu am bănuit o clipă adevărul. Nici nu prea aveam cum, dacă mi se permite să spun ceva în apărarea carierei mele de polițist wannabe. Autorul a păstrat foarte bine ascunse secretele, trăririle și poveștile de viață. De parcă ar fi avut doar el codul de acces la dulapul cu informații. Și nu a împărtășit asta cu nimeni. Ah, trădătorule!

„Sveistrup creează o intrigă atât de complexă, încât nici chiar cititorii de romane polițiste versați nu vor ghici finalul. Este o carte înfricoșătoare în cel mai bun sens.” – Library Journal

M-am uitat la grosimea cărții și m-am temut, sinceră să fiu. Ce să scrii în peste șase sute de pagini? Cum să menții curiozitatea vie? Uite-așa! Cu oameni de castane, planuri bine gândite, cazuri șocante, detalii care să stârnească și să mențină atenția cititorului. Sveistrup nu construiește doar profilul unui monstru. Scrie „un monstru de carte”. În cel mai bun sens posibil. Eu am avut pagini la care aproape că mi-am ros unghiile. Voiam să știu, dar voiam să mai rămân acolo. Bun, foarte bun!

Omul de castane a apărut la Editura Trei și poate fi comandat de aici. Merită fiecare bănuț! Deocamdată, pe site-ul editurii nu este disponibil, dar sigur va fi în perioada următoare.

Autor: Søren Sveistrup

Nr. de pagini: 624

Titlul original: Kastanjemanden

Limba originală: daneză
Traducere de: Simina Răchițeanu

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: