Știu că așteptarea este grea, mai ales când vine vorba de autorii cunoscuți și iubiți.
Pentru a face așteptarea mai dulce (sau pentru a ațâța și mai tare curiozitatea, vă invit să citiți un fragment în avanpremieră!
„CAPITOLUL 24
— Ai văzut ziarele?
Jeremy Firth pusese întrebarea degajat, chiar blazat, dar Christopher Parkes își dădea seama că șeful lui era cât se poate de interesat de reacția sa.
— În trecere, dar n-am digerat complet încă știrile, a răspuns Christopher cu ton măsurat.
Nu era adevărat. De dimineață, citise cu atenție la el în birou toate ziarele și fluxurile de știri importante și, deși nu fusese surprins de criticile la adresa Serviciului, nivelul de venin îndreptat împotriva directorului lor veteran era de-a dreptul uluitor.
— N-am văzut nimic care ar trebui să ne alarmeze în mod deosebit, a continuat el vesel. Deși evident că o să avem parte de o mare cantitate de critici pentru moartea lui Willis. Oricum am încerca s-o prezentăm, a fost o rasoleală de zile mari.
— Nu a noastră, a replicat imediat Firth. Echipa MAPPA din Bolton avea autoritatea și responsabilitatea deplină pentru Mark Willis. A fost greșeala lui Alice Dunne și a nimănui altcuiva.
— Deci asta-i linia oficială? a întrebat Christopher, ridicând privirea dinspre ziarele întinse pe masa de ședințe.
— Ăsta-i adevărul. Doar dacă nu crezi că mai e cineva care ar trebui să tragă ponoasele pentru dezastrul ăsta.
Era încă un test, încă o provocare, căreia Christopher nu era pregătit să-i facă față.
— Deci spunem că a fost o problemă locală?
— Categoric. Și e esențial să priceapă toată lumea. O să apară tot felul de teorii ale conspirației câteva săptămâni de acum încolo. Ziariști, comentatori, miniștri, toți o să profite de povestea asta, așa că e esențial să părem credibili, neclintiți și uniți. Nu ne permitem nicio deviere de la mesajul de bază. Orice semn de slăbiciune sau divizare, și o să ne sfâșie bucățică cu bucățică, o să distrugă toată munca noastră din ultimii 15 ani…
Exact perioada petrecută de Firth ca director, a observat Christopher, deși n-a zis nimic.
— Solidaritatea e cheia, acum mai mult ca niciodată, a adăugat Firth. Să înțeleg că pot să mă bazez pe tine că mesajul ajunge și la restul echipei de conducere?
Firth îl privea pe Christopher în ochi de parcă ar fi încercat să-i citească sufletul. Cei doi nu fuseseră niciodată apropiați, iar Firth avusese dintotdeauna bănuieli în legătură cu ambițiile lui Parkes. Iar azi, mai mult ca oricând.
— Poți conta pe mine, Jeremy, a răspuns el cu căldură și cu un zâmbet pe buze. O să mă asigur că înțelege toată lumea gravitatea situației și sunt dispuși toți să-și joace rolul.
— Mă bucur să aud, a răspuns Firth hotărât, bătându-l pe Christopher pe umăr. Loialitatea e foarte importantă aici. Dacă vrei să avansezi…
— Nici c-aș putea fi mai mult deacord, a replicat Christopher tot zâmbind.
— Mă bucur că ne înțelegem.
Privirea i-a rămas ațintită asupra lui Christopher, care nu era sigur dacă voia să cimenteze relația sau să elimine lipsa de loialitate. Dar n-a trădat nimic și a menținut contactul vizual până când Firth și-a mutat privirea.
— Ei bine, înapoi în mină, a spus directorul vioi, ieșind din sala de ședințe și pornind relaxat pe coridor.
Christopher a așteptat până nu l-a mai văzut, după care s-a uitat spre măcelul de pe masă. Privirile i-au trecut peste titlurile acuzatoare, apoi s-au oprit la un comentariu din Daily Mail, care îl critica dur pe Firth. Directorul adjunct a citit cu atenție textul, bucurându-se de tonul nimicitor, după care s-a uitat la semnătura ziaristei, sub care erau afișate datele de contact și recomandarea să ia legătura cu ea dacă au vreo știre.
Madeleine Barker: madeleinebarker@dailymail.com
Christopher a rămas pe gânduri, fixând adresa de email. Apoi, verificând dacă nu-l vede cineva, a luat ziarul și, dosindu-l în servietă, a ieșit în grabă din încăpere.
CAPITOLUL 25
— Și de ce anume mă acuzi?
Detectivul inspector Martin Coates o privea încruntat pe Chandra Dabral peste masă, cu ostilitate vizibilă. Interogarea unui alt polițist e o treabă riscantă, iar Chandra încercase să fie politicoasă și diplomată, însă Coates se dovedise încă de la început nerăbdător, iritabil și agresiv. Acum părea să-și piardă cu totul controlul.
— Încerc doar să stabilesc dacă ne poți ajuta în anchetă, a răspuns Chandra calm. Aș vrea să lămuresc lucrurile cât mai repede cu putință și sunt convinsă că și tu vrei același lucru.
— Fix așa! Ar trebui să fiu în Bolton, la secția mea, în loc să stau aici și să am de-a face cu fanteziile tale aiurite, a replicat el.
Chandra a ridicat dintro sprânceană, deloc impresionată de atacul evident la adresa autorității ei.
— Inspectore Coates, ești aici la cererea mea, și-ți mulțumesc. Dar nu-ți face iluzii. Indiferent de grad și statut, o să te arestez și o să te las să te răcorești în celulă dacă am senzația că încerci cu bună știință să obstrucționezi o anchetă în desfășurare. Ne-am înțeles?
El a privit-o încruntat și sfidător, însă n-a ripostat.
— Bun, hai s-o luăm de unde rămăseserăm. Pe 7 noiembrie, erai în Shepherd’s Bush, la o conferință a Ministerului Justiției; ai ajuns cu trenul de 6:53 de la Manchester și te-ai întors acasă cu trenul de 21:53, de la Euston. Am dreptate până aici?
— Da, a răspuns Coates țâfnos.
— Ai trimis sau ai primit vreun mesaj cât ai fost în Londra?
— Sigur. Zeci.
— De pe ce dispozitive?
— De pe telefonul și laptopul meu, care se află ambele în posesia ta în momentul de față.
— De pe alte dispozitive?
— Nu! De câte ori vrei să-ți mai spun? N-am avut niciodată un Samsung Galaxy.
— Ești absolut sigur? Pentru că e ultima ta ocazie…
— De ce-aș face ce insinuezi tu? a întrerupt-o Coates abrupt. De ce să-mi risc cariera, să-mi trădez vocația, să pun în pericol viața cuiva care era în grija mea?
— Speram să-mi spui tu.
— Eram în echipa MAPPA care se ocupa de el, pentru numele lui Dumnezeu. Îl monitorizam pe Mark Willis de peste doi ani, verificam dacă e în siguranță, mă asiguram că-și refăcea viața. De ce să mă întorc dintrodată împotriva lui, pentru un moment ieftin de răzbunare?
— Poate că aveai îndoieli legate de el? Poate că ți s-a părut că te ia de prost și se preface că respectă regulile, în timp ce, de fapt, comitea iar infracțiuni? Au fost niște incidente la începutul perioadei de probațiune, când au existat preocupări legate de comportamentul lui, nu?
— Asta a fost acum o mie de ani și a fost doar o neînțelegere. Mark Willis a fost foarte cuminte în ultima vreme.
— Atunci, poate ai crezut că n-a primit o pedeapsă suficientă de la bun început? Sunt mulți polițiști în zona ta care cred că doar câțiva ani într-un centru de securitate n-au însemnat mare dreptate pentru familia Bridge.
— Poate, dar n-am cunoscut niciodată pe cineva care să exprime părerea asta și cu siguranță n-aș fi tolerat-o.
Polițistul s-a rezemat de spătarul scaunului și și-a încrucișat brațele, parcă îndreptând discuția spre un final firesc. Însă Chandra n-avea de gând să tolereze așa ceva.
— Povestește-mi despre Ian Blackwell.
Acum a văzut o reacție. Coates și-a revenit rapid, dar Chandra a văzut clar un moment de nesiguranță, ba chiar de teamă.
— E vărul meu, a explicat Coates, înainte să adauge repede: Dar nu suntem apropiați.
— A fost dat afară acum doi ani, pentru abateri.
Chandra a lăsat cuvintele să plutească între ei.
— Un incident neplăcut, nui așa? Blackwell a transmis informații confidențiale cât era polițist. A incitat opinia publică să atace un suspect de pedofilie care stătea în zona Burnley. Așa e?
— Da.
— Și nu e adevărat și că el e creierul din spatele grupului Justiția Nu Doarme Niciodată, un grup online de justițiari care se specializează în demascarea așaziselor „pericole pentru societate“? Un grup care a părut să fie cu un pas înaintea tuturor în privința uciderii neașteptate a lui Mark Willis și a postat fotografii cu cadavrul lui la o oră după deces. Au fost cu mult înaintea marilor rețele de televiziune, a rețelelor sociale…
— Și-atunci, ai adunat doi și cu doi și ai ajuns la concluzia că eu m-am sinucis profesional ca să-i ajut pe Ian și adunătura lui de cetățeni vigilenți?
Chandra n-a spus nimic, privindul pătrunzător.
— Doamne, Dumnezeule, asta-i o sminteală! s-a răstit Coates, pierzându-și cumpătul. N-am nicio urmă de respect pentru Ian și cu certitudine nu l-aș ajuta în niciun fel. S-a trădat pe sine, și-a trădat vocația, ca să nu mai zic de familie, când a luat-o razna. Ideea că l-aș putea ajuta întrece orice imaginație.
— Deci nu țineți legătura?
— Sigur că nu, e un nenorocit de paria! Și în poliție, și în familie.
— Curios, pentru că ți-am verificat istoricul convorbirilor — de pe telefonul pe care recunoști că-l deții — și arată că ai vorbit cu el destul de des în ultimele câteva săptămâni.
Încă o reacție vizibilă; Coates prins din nou în corzi. Chandra a scos două coli de hârtie din dosar și le-a întors, ca să le vadă și el.
— O dată pe 2 decembrie, o dată pe 12 decembrie, apoi pe 14 decembrie.
— El m-a sunat.
— Deci ați vorbit? Recunoști?
— Da, dar…
— Despre ce-ați vorbit?
Coates a ezitat, căutând cuvintele potrivite.
— Uite ce-i, recunosc că încerca să mă aducă de partea lui și mă presa să-i dau firimituri de informație, orice ar fi putut folosi ca să-și scoată grupul în față.
— Am înțeles.
— Dar i-am zis unde să se ducă. I-am zis că pune în pericol și cariera mea, și libertatea lui.
— Deci ai spus nu și ai închis?
— Da!
— Dar conversația de pe 2 decembrie a durat aproape zece minute. Și următoarea, puțin sub cinci. Mie mi se pare destul de mult timp, dacă n-ai făcut decât să-l trimiți la plimbare.
Coates transpira, foindu-se stingherit pe scaun.
— Uite ce-i, prima dată a făcut frumos un pic, până s-a dat pe față și mi-a zis ce vrea. A doua oară s-a scuzat, apoi m-a presat, a insinuat că toată familia e de partea lui, că sunt convinși că a făcut ce trebuia, ceea ce clar nu-i adevărat.
— Și tu ai ascultat politicos? Foarte frumos din partea ta.
— N-a fost așa. Îl detest pe nemernicul ăla egoist; detest tot ce reprezintă el. N-aș conspira niciodată cu el… e absurd.
— Ei bine, eu nu te cred.
Coates sa uitat fix la ea, șocat că respingerea lui stăruitoare n-a avut niciun efect.
— Tu ești legătura evidentă între Mark Willis, scurgerea de informații și grupul Justiția Nu Doarme Niciodată. Știai unde stă Mark Willis, care îi erau obiceiurile, unde-i plăcea să bea și, din motive pe care nici nu mi le pot imagina, ai hotărât să-l trădezi și să-i aduci sfârșitul. Singurele întrebări care mi-au mai rămas sunt când ai clocit planul ăsta și de ce te-ai simțit obligat să-l duci la sfârșit.
— Nu!
Cuvântul i-a țâșnit gură, dur și percutant.
— Nu o să-mi pui mie în cârcă povestea asta! Știu genul tău — ambițioasă, nerăbdătoare, dornică să-ți faci un nume. Poate crezi că asta-i calea ta rapidă spre promovare, cazul cu vizibilitate care o să te facă celebră, dar ține minte ce-ți spun, inspectore Dabral…
Vorbea pe un ton încărcat de dispreț și sfidare și-o țintuia cu privirea.
— …n-o să te cațări în ierarhie scoțându-mă pe mine țap ispășitor.”
Romanul este disponibil la Editura Trei și poate fi comandat de aici.
