Oceanul dintre noi este poveste care a funcționat ca un bumerang. M-a purtat pe aripa vântului, nu mi-a permis să prind rădăcini într-un loc, nici să simt că aș putea găsi lucruri familiare pe undeva. Am fost aruncată de pe un mal pe altul, am pendulat între o dragoste și alta, între cele două familii legate între ele pe neașteptate, mi-am pierdut liniștea tot încercând să-mi dau seama unde mi-aș dori să se oprească întreaga avalanșă de durere și dragoste.
Mi-am dorit cartea asta de cum am văzut-o anunțată de cei de la Bookzone. Coperta îmi promitea o poveste dureroasă, încărcată de emoție și căutare, de speranță și alegeri marcante. Abia mai apoi am citit descrierea, nu că ar mai fi fost nevoie de o greutate pe talerul balanței care înclina în favoarea ei. Și descrierea funcționa tot ca o promisiune, ca un cântec vrăjit, duios, desprins din alte timpuri. I-am devenit victimă sigură și mi-a fost clar că întâlnirea noastră va fi una de suflet. Nu a fost tocmai așa, dar nu regret că i-am deschis paginile, nici că am petrecut timp în compania ei.
„Oceanul dintre noi este un roman încântător și captivant. Laura Spence-Ash a scris o carte splendidă, plină de personaje memorabile.” – Ann Napolitano, autoarea bestsellerului Dear Edward
Oceanul dintre noi – unde mai este acasă?
Îmi place foarte tare ideea unei noi călătorii. Deși am în minte destinația, încă de când plănuiesc această călătorie, important mi se pare drumul. Dar la fel de importantă este și compania celor aleși să mă însoțească. Așa privesc fiecare carte pe care o aleg de pe raft. Ca pe o călătorie nouă, ca pe o viață pe care o deschid și o pun pe pauză ori de câte ori o să simt că mă sufoc, că nu mai pot duce atâta dor, atâta greu, atâta moarte.
Așa am privit și Oceanul dintre noi. Și eram convinsă că va fi o călătorie plină de momente de cumpănă, de lacrimi fierbinți și de despărțiri sfâșietoare. Începutul a fost promițător, încărcat de emoția vie pe care o caut întotdeauna. Apoi, fără ca să-mi dau seama care a fost punctul de plecare, povestea a părut să alerge către un final. A fost un galop către acceptare, către iubire, către cupluri și regăsiri. Cumva, simțeam că totul trece rapid pe lângă mine, că îmi sunt smulse senzațiile și clipele.
Îmi plac poveștile cu și despre război. Oricât de ciudat sună asta. Îmi place să deschid cufărul timpului, să caut acolo voci pierdute, istorii peste care s-a așternut praful, familii care se reîntregesc, iubiți care se regăsesc și își retrăiesc iubirea. Oceanul dintre noi părea să aibă câte puțin din aceste elemente, personaje promițătoare și suficiente ancore pentru a mă face să rămân. Doar că, așa cum am spus, am tot fost aruncată de pe un mal pe altul. Am simțit permanent că eram smulsă din coconul pe care încercam să îl simt familiar, expusă unor altfel de așteptări, unor altfel de decizii.
Două familii, un singur copil
Ar fi trebuit să empatizez mai mult cu familia din Londra, nu-i așa? Ar fi trebuit să simt mai multă compasiune, mai multă durere, mai multă nevoie de încetare a războiului. Ei, părinții lui Beatrix, erau cei care aveau să ia cea mai dureroasă decizie din viața lor. Ei aveau să rămână aici, în orașul sfârtecat de bombe și vitregit de alimente și locuri sigure. Ei aveau să trăiască alimentați de dor și de scrisorile pe care fiica lor, uimitoarea Bea, avea să le trimită de peste ocean.
Cu Reginald am simțit o legătură mai aparte, l-am simțit mai emoționat, mai ancorat în viața lor și a comunității din care făcea parte. Millie – mama lui Beatrix – a fost unul dintre personajele pe care nu le-am putut înțelege până la final. A luat niște decizii șocante, care nu mi-au demonstrat deloc iubirea ei de mamă.
Millie și Reginald își trimit singura copilă peste ocean, la familia Gregory. Nu fusese deloc o decizie ușoară, dar era singura care punea distanță între război, moarte și copil. Dacă ar fi putut, Millie și-ar fi însoțit fiica. Era convinsă că nimeni nu va putea să o iubească la fel, că nici măcar o casă sigură și primitoare nu ar fi fost suficientă pentru fericirea acesteia. Însă, obligată de situație și de nevoia de a-și proteja căminul, Millie rămâne și Beatrix începe cea mai lungă și mai dureroasă călătorie.
Oceanul dintre noi – o viață nouă
În noua casă din America, departe de raiduri aeriene și sunete de avertizare, Bea începe să guste din noua ei viață. Aici totul era liniștit, ea putea să se joace nestingherită cu cei doi copii ai familiei Gregory, putea să spere la o copilărie liniștită, acoperită de grijă și iubire. Își iubea părinții și le scria despre tot ce trăia ea aici, dar cum ar putea să le vorbească despre liniște când viața lor însemna doar haos? Parcă și rândurile lor se schimbaseră, nu? Tata nu-i mai spunea glume, mama nu mai știa cum să îi povestească despre acasă.
Devenim treptat martorii vieții pline de bucurie a copilei, dar și a legăturilor care se formează între ea, mama înlocuitoare și copiii acesteia. Bea este iubită, alintată ca și cum ar face parte din familie. Și devine tot mai conștientă de cât de greu îi va fi să revină acasă, acolo unde părinții ei trimiseseră o copilă peste ocean și aveau să primească înapoi o adolescentă stilată.
Revenirea acasă a lui Beatrix este sinonimă cu durerea provocată de smulgerea unui plasture de pe o rană vie. Dezrădăcinată, confuză, prinsă între iubirea pentru cei de peste ocean, Bea va trebui să își găsească din nou locul în Londra. Și nu va fi deloc ușor, mai ales că trecutul îi bate mereu la ușă.
Oceanul dintre noi – oameni și alegeri
Am înțeles ideea autoarei de a împleti permanent destinele celor două familii, dar nu am rezonat deloc cu goana aceasta către un final. Nu înțeleg de ce toți autorii tind să își îmbătrânească personajele, să le urmărească ani de-a rândul și nici de ce caută mereu să-i aducă împreună.
Personal, mi-aș fi dorit un pic mai multă emoție, un pic mai mult timp pentru stabilirea unor sentimente, a unor valori. Nu m-am simțit deloc liniștită pe parcursul lecturii. Nu este o poveste rea, dar se simte o grabă pe tot parcursul ei, un fel de presiune pe care nu știi să o identifici de la început (și nici să o înțelegi). Dar, pentru un roman de debut, autoarea s-a descurcat de minune.
Oceanul dintre noi a apărut la Bookzone și poate fi cumpărată de aici.
Număr pagini: 416
Editura: Bookzone
Autor: Laura Spence-Ash
Anul publicării: 2024
Traducator: Cornelia Marinescu
