O viață imposibilă veți avea și voi dacă intrați pe site-ul celor de la Libris. Nu veți putea pleca decât după ce adăugați câteva titluri în coș, pe unele în wishlist, pe altele în gând. Pentru mine, aproape de fiecare dată, vizitele pe site sunt sinonime cu misiune imposibilă. Sunt erou în propria-mi bătălie cu dorințele mistuitoare și portofelul nepregătit pentru wishlistul care nu se mai termină.
Matt Haig se numără printre autorii dragi sufletului meu. Nu știu de ce încă îl mai mențin acolo, de vreme ce ultimele titluri pe care le-am citit nu au fost tocmai pe placul meu. Probabil pentru că încă port în inima mea, în colțul ăla special, prima noastră întâlnire. Poate pentru că, în buzunarele de copil ale sufletului meu, încă am cusute cuvintele din seria Un băiat numit Crăciun.
Matt Haig a trăit despresia, a văzut-o pe dinăuntru. S-a izolat în centrul tornadei din sufletul său și a apucat ce i-a trecut pe la urechi. A înșfăcat tot ce a prins, le-a însuflețit și mi le-a adus în poveștile sale. Iar astea, emoțiile și elementele pe care le găsesc întotdeauna în scrierile sale, sunt piesele mici care angrenează întregul mecanism, piesele care nu-mi dau voie să mă desprind, să mă distanțez și să las universurile lui să-și închidă ușile pentru mine.
O viață imposibilă – sensul vieții pe pământ
„Viața cântă și arde. Chiar și atunci când suntem amorțiți, când ne ascundem de ea, când este prea zgomotoasă și prea dureroasă, când nu suntem echipați cum se cuvinte pentru a o simți – ea este acolo, așteaptă, pentru a fi prețuită și protejată, gata să ne ofere cel puțin încă o explozie de frumusețe înainte de căderea nopții.”
Fiecare lectură este o experiență personală, trecută prin filtre cizelate în timp de conjuncturi și credințe. Însă, din când în când, găsim povești care sunt mai mult decât personale, care depășesc o graniță fină și ajung să ne împingă să le descifrăm cu o cheie proprie. De parcă, pe furiș, autorul ne-ar oferi fiecăruia un cod special, care deschide o altă și o altă perspectivă, o altă și o altă experiență.
La fel este și O viață imposibilă. Așa a fost pentru mine. Poate că îi caut eu o interpretare mai presus de povestea care mi s-a oferit. Poate că încerc prea mult să mă cocoț pe ceva care să-mi permită să văd copacii, nu pădurea. Poate că, așa cum au făcut-o și alți cititori, ar trebui să o iau ca atare, să mă bucur de ce a strecurat printre sitele sufletului meu și să o las să treacă. Dar nu pot. Simt că există ceva care a rămas undeva departe, prin grohotișul cuvintelor și bolovănișul de emoții. Există un ceva acoperit, rămas nedeslușit. Un rest amar care nu își găsește astâmpărul. Care încă zgândărește suprafața gândurilor mele.
O viață imposibilă – când îți găsești locul și sensul
Ceea ce se arată drept magie este pur și simplu o parte a vieții pe care încă nu o înțelegem...
Eu nu aș avea curajul lui Grace Winters. Nici dacă mi s-ar promite o altă viață, un nou început. Trecută de venerabila vârstă de șaptezeci de ani, pensionară și afectată de pierderile cele mai crunte ale vieții sale, Grace Winters primește o șansă de a o lua de la capăt, departe de confortul, rutina și amintirile dureroase în care își dusese existența până acum.
Cândva, în urmă cu mulți ani, Grace oferise niște sfaturi care valoraseră aur pentru prietena ei. Acum, după ce aceasta trece în neființă, Grace primește o recompensă de la viață. Sau un ghinion teribil?
O insulă mediteraneeană, o casă lăsată moștenire, o enigmă de rezolvat și o curiozitate care a omorât… astâmpărul. Iată câteva elemente în fața cărora Grace nu poate rezista. Deși primește interdicție de la medic, fosta profesoara se urcă în avion, merge în Ibiza și se duce să își ia în primire moștenirea lăsată de prietena ei. Nu păstraseră legătură în acest timp, nu se putea lăuda cu faptul că îi cunoștea prea bine viața lui Christina van der Berg. Dar aceasta o alesese pe ea. Și asta nu putea fi o simplă întâmplare, nu?
„Când lucrurile sunt greșite, trebuie să ajungem, întâi, la fundul gropii ca să se întâmple schimbarea. Uneori trebuie să ne simţim în capcană pentru a putea găsi o cale de ieşire. Nu ne intâlnim pe noi înșine în lumină și aer. Nu înţelegem radioul când se aude cântecul. Uneori este nevoie să spargem lucrurile, pentru a vedea cum sunt făcute.”
O viață imposibilă – misiuni și adevăruri
„Oamenii spun că dragostea este rară. Nu aș fi atât de sigură. Rar este ceva și mai de dorit. Înţelegerea. Nu are rost să fii iubit dacă nu ești înțeles. Pur și simplu, iubesc o idee despre tine, pe care o au ei în minte. Sunt îndrăgostiți de dragoste. Sunt îndrăgostiți de modul lor de a iubi. Să fii înţeles. Şi nu numai atât, ci să fii înţeles și apreciat odată ce ai fost înţeles. Asta contează.”
Dacă vă așteptați la o viață idilică pe insulă, eu zic să vă mai gândiți puțin. Nimic nu este ușor de înțeles aici, nimic nu este … banal. Și Grace Winters o să afle asta foarte, foarte curând.
Deși mi-au plăcut substraturile poveștii și irizațiile pe care aceasta le-a avut, aș fi vrut ca autorul să rămână cu picioarele mai pe pământ, mai ancorat în realitate și în posibilități palpabile. Cu toate astea, romanul lui Haig are o doză mare de speranță și un final care vă va arăta ce frumoasă și interesantă este bucla schimbării: te ajut ca să ajuți.
O viață imposibilă – Matt Haig – este disponibilă pe Libris.
An aparitie: 2024
Editie: Cartonata
Nr. pagini: 384
Literatura: engleza
Titlu Original: The Life Impossible
Traducator: Irina Pricop