O mare de lacrimi / Salt to the sea – Ruta Sepetys, Editura Epica.         ***Recenzie 

„Ficțiune istorică la cel mai înalt nivel.” – The Globe and Mail

Ruta Sepetys îmi atinsese sufletul cu modul ei unic de scriere încă de la prima sa carte. Ca și data trecută, lectura a fost una cutremurătoare, plină de trăiri, de o diversitate de stări sufletești și de multă durere. Dacă de-a lungul călătoriei personajelor cărții, cerul a cernut peste ei zăpada ca pentru a anula impuritățile și urâțenia războiului prin puritatea ei, la final autoarea a aruncat o rază de speranța, suficientă pentru a mai anula un pic din duritatea lecturii.

Deși pe copertă este precizat faptul că este cel mai bun roman pentru adolescenți și tineri al anului 2016, conform Goodreads, eu cred că ar trebui citit de oricine. Mai ales că și autoarea ne roagă la final să dăm glas vocilor care au pierit fără să aibă vreo vină.

Chiar dacă Ruta este o maestră a ficțiunii, cărțile ei au la bază evenimente reale, mărturii ale supraviețuitorilor, iar lista surselor de informare de la finalul cărții ne atestă încă o dată, dacă mai era nevoie, toată atenția și dedicarea sa acestei cauze. Fiica unui refugiat de origine lituaniana, Ruta simte mai mult ca oricine nedreptatea, rădăcinile rupte și valorile sfărâmate.

Niciun autor, oricât de desăvârșit ar fi nu ar putea surprinde toate atrocitățile războiului și nu ar fi culori potrivite pentru a reda pe pânză cenușiul unei vieți altădată înfloritoare și pașnice.  Nu ar putea reda disperarea femeilor care erau îndepărtate de soț și de copii, nici durerea mamelor care trebuiau să aleagă un singur copil pentru a se îmbarca la bordul navei care ar fi trebuit să îi  salveze. Nu ar putea să redea nici lacrimile înghețate de pe obrazul orfanilor  și nici zgomotul intestinelor datorită foametei generale.

O națiune divizată, comparată cu o păpușă de care trăgeau simultan pe de-o parte Hitler, pe de altă Stalin, o națiune decimata și condamnată la execuție multiplă fără nicio vină. Puritatea rasei ariene constă doar în părul blond și ochii albaștri. Sufletele le fuseseră amputate de maestrul păpușar.

            Acum li se „oferea” o șansă celor care aveau acte și care erau întregi, care nu erau               „comuniști, cehi, greci, țigani, handicapați, homosexuali, evrei, bolnavi mintal, negri, polonezi, prostituate, ruși, sârbi, socialiști, republicani, spanioli sindicaliști, ucraineni și iugoslavi”, să se îmbarce pe o navă care îi ducea în Germania. Acolo nu știau ce îi așteaptă dar măcar nu ar mai fi dat ochii cu moartea, cu durerea, nu ar mai fi dormit în frig cu burta goală.

Către portul de la Gotenhafen se îndrepta și grupul nostru pestriț care va fi nucleul acestei cărți.  Eva – o femeie mătăhăloasă cu limbă ascuțită.  Heinz, un bătrân cizmar care susținea că pantofii  spun povestea vieții celui care îi poartă. Oare ce pantofi le-a dat viața la naștere evreilor și polonezilor? Heinz fusese supranumit „Poetul pantofilor” și el era cel care ridică moralul grupului. Ingrid era oarbă, dar avea simțurile mult mai dezvoltate ca oricine. Simțea pericolul și caracterul oamenilor. Mai era și Klaus, un băiețel care ieșise singur dintr-o pădure în calea lor; doar cu un bilet cu o adresă din Berlin prins de pieptul său micuț. Joana, verișoara Linei Vilkas din „Printre tonuri cenușii”, era asistentă medicală. Salva viețile altora dar se simțea călăul vieților celor din familia sa. Ea era vinovată pentru arestarea familiei Linei și acum nu știa pe unde erau fratele și tatăl ei. Purta o vină imensă pe umeri și nimic nu putea să o anuleze.

Pe drum li se alătură și Florian, un tânăr prusac. Era rănit și sângera, dar foarte grijuliu cu rucsacul său.  Acolo ascundea cel mai mare secret al său, ultima sa misiune. Florian o salvase pe Emilia, o tânără poloneză, rămasă orfana. Emilia era extrem de tăcută iar ochii ei ascundeau multă durere.

Toți sunt uniți de aceeași cauză și aceeași disperare de a se salva. Călătoria lor nu este ușoară. Pe lângă durerea lor, sunt martori muți la durerea a miilor de oameni care se îmbulzeau triști și disperați către aceeași destinație. Aceste pagini le-am parcurs cu lacrimi în ochi, cu revoltă și cu durere în suflet. Am rămas totodată uimită de solidaritatea umană, de puterea de sacrificiu a unora și de anduranța lor în fața ororilor războiului.

Vor ieși secretele lor la iveală? Ce soartă îi așteaptă? 

Cartea pornește de la un episod trist al istoriei, de la sfârșitul celui de al Doilea război mondial, catalogat ca fiind cel mai mare dezastru maritim- scufundarea vasului german Wilhelm Gustloff în Marea Baltica. Acțiunea ne este redată prin perspectiva a patru personaje: Joana, Florian, Emilia și Alfred. Am putut atinge așa un nivel mult mai mare de înțelegere, am văzut  durerea și prin ochii unui om capabil de sacrificiu, Joana, cât  și prin ochii lui Alfred, un tânăr cu mari probleme de discernământ, care în mod normal nu ar fi avut nicio șansă la înrolare dar moartea răpise toți bărbații apți, așa că, din disperare, erau aruncați toți în luptă.

O carte cutremurătoare, plină de sensibilitate, de durere si de lacrimi. Să fie oare adăugate în mare și  lacrimile celor 9000 de oameni( dintre care 5000 erau copii) care au pierit atunci? 

Nota 10 ar fi prea mică pentru o asemenea carte! Carte de suflet alături de Printre tonuri cenușii! De păstrat și recitit…