O lume de bizarerii este un nou volum din seria dedicată Inspectorului Gamache, cel mai simpatic și mai echilibrat om al legii. Din punctul meu de vedere. Gamache are o latură umană, un ceva blajin, o înțelepciune pe care o tot cultivă odată cu trecerea timpului. Am câțiva preferați în tabăra justiției, însă Gamache este, pentru mine, tatăl tuturor.
„Penny împletește cu o mână dibace toate aceste scenarii — seria de crime din zilele noastre, crima oribilă de acum un deceniu și opera de artă de neuitat care a rămas învăluită în mister secole de-a rândul.” – Bookpage
Am tot fost întrebată dacă volumele se pot citi separat. Răspunsul este da. Se pot citi separat, indiferent de ordinea aleasă, de numărul „de pe tricou”, ca să spun așa. Însă, dacă alegeți să nu respectați cât de cât ordinea, întregul ansamblu riscă să nu mai aibă același farmec. Louise Penny a făcut o treabă remarcabilă cu seria asta. A umplut-o de detalii și de fărâme de viață, de dramele micului sau marelui univers, de personaje neobișnuite și de prieteni. Ar fi păcat, așa cum am spus și altă dată, să nu-i cunoașteți pe de-a-ntregul.
Louise Penny are grijă să păstreze cărămizi familiare (și nu degeaba am ales cuvântul cărămizi, se potrivește de minune în contextul dat). Ne simțim de-ai locului de la primul la ultimul rând, personajele ne sunt prezentate într-o manieră care nu obosește, care nu deranjează. Au farmec și așa, cunoscute pe bucăți. Dar tare ne-ar ajuta să citim volumele în ordine, să dăm la o parte, strat cu strat, pericolul și minciuna, să dezgolim familia Gamache de secrete și de frici. Doar nu credeați că ei rămân pe marginea prăpastiei, nu?
O lume de bizarerii – trecut și prezent
Aș minți dacă aș spune că îmi aduc aminte de tot ce s-a întâmplat în celelalte volume. În timp ce îmi sunt reîmprospătate amintirile legate de familia Gamache, gândurile merg și pe alt drum: oare ce mă așteaptă de data asta? Deși nu m-am gândit niciodată până acum la vreun volum preferat, având în vedere că eu citesc seria asta pentru inspector, nu pentru poveste, iată că l-am găsit. Acesta este volumul meu preferat. Până acum.
Regret că nu am avut timpul necesar, nici dispoziția sufletească pentru poveste. Asta nu înseamnă că nu am apreciat modul ingenios, dulce și ușor bulversant în care autoarea a ales să atace subiectul. M-a obligat, rând după rând, să fac parte din poveste, să mă concentrez asupra numelor și a planurilor narative, să alerg după indicii și să le pun în ordine, să iau plasele de păianjen de pe întâmplări și să le văd așa cum erau: dureroase, perfide, traumatizante.
„ – Întotdeauna există o altă poveste, rosti Jean-Guy în șoaptă. Există mai mult decât să vezi îți e dat.”
PS: să fiți atenți la domnul Gamache. Îi place să citească, citează des din poeziile citite. Și acesta este un alt lucru pe care-l apreciez tare mult.
Când trecutul revine
Dacă ar fi să aleg o temă principală pentru această poveste – deși nu știu cât de corect o identific -, atunci aleg trecutul. Trecutul este pânza pe care se derulează filmul prezentului. De la niște personaje care apar din nou în viața inspectorului la niște legături cu un tablou cunoscut, o replică a acestuia, închisă într-o mansardă secretă.
Sincer, nu am văzut cum ar putea să le unească autoarea într-un final concret. Cum ar putea trasa tușe exacte până în prezentul domnului Gamache. Dar a reușit. Un pic prea greu drumul acolo, pierdut pe alei lăturalnice, îmbibat în detalii pe care le-am pierdut în gânduri fără rost. Dar a ajuns.
„O casă se poate schimba. Lucrurile se pot pierde sau strica. Dar dragostea pe care o păstrezi în tine este în siguranță pentru totdeauna. În tine, ei sunt în siguranță.”
Toate drumurile din volumul ăsta duc în mijlocul inimii siguranței familiei Gamache. Prin meseria sa, fără să vrea, Armand Gamache atrage atenția asupra celui mai sacru și mai vulnerabil punct al său: familia. A dat ochii și cu Dumnezeu, și cu diavolul. A recunoscut binele, a văzut răul în cea mai tare și mai pură esență a sa. A ales să se retragă în Three Pines, dar până și idilica așezare este afectată de sporii răului.
În urmă cu mulți ani, Armand Gamache anchetase moartea unei femei, fără să știe că uciderea acesteia avea să fie doar cheia către cutia Pandorei. Copiii femeii fuseseră traumatizați de tot ce trăiseră în casa aparent banală. Cumva, dintr-o datorie morală, dar și pierdut in ochii afectați și plini de răutate ai băiatului mai mic, Armand le rămâne aproape celor doi. În timp ce pe fată o sprijină în procesul ei de recuperare, pe băiat îl ține la o distanță sigură de familia sa.
O lume de bizarerii – o replică, un grimoar, niște indicii
În timp ce atenția îi este captată permanent de prezența lui Sam în Three Pines, lucrurile scapă și mai mult de sub control. Cineva intră în casa Gamache, mută lucrurile și lasă semne ale trecerii sale pe acolo. Un locuitor găsește o mansardă secretă, blocată complet de un zid ridicat conștient. În mansardă, printre alte lucruri vechi, Gamache și prietenii săi găsesc o replică a unui tablou cunoscut: Comoara Paston.
După șocul inițial și o cercetare mai amănunțită, Armand Gamache descoperă că elementele din tabloul inițial fuseseră înlocuite cu unele noi, moderne chiar. Nu fuseseră nici acestea alese întâmplător, toate fiind legate de locuitorii din Three Pines, în special de Armande Gamache și familia acestuia.
Cum se va termina jocul de-a șoarecele și pisica? Într-o lume plină de bizarerii, printre reproșuri și dorințe de răzbunare, mai este loc pentru justiție și echilibru?
Mi-a plăcut mult povestea asta și m-am bucurat de reîntâlnirea cu câteva personaje de suflet. Dacă sunteți curioși, volumul îl găsiți aici.
Nr. pagini var. tipărită:528
Anul apariției: 2024
Tip copertă: Broșată
Titlul original: A World of Curiosities
Limba originală: Engleză
Traducător: Luminita Gavrila
