O familie aproape normală – Mattias Edvardsson, recenzie

”O familie aproape normală„ – cât de departe putem să mergem pentru copiii noștri? De câte suntem în stare pentru a-i putea proteja? Am găsit cartea aceasta pe site-ul celor de la Libris și nu i-am putut rezista. Descrierea promitea o poveste plină de suspans. Fix genul meu de poveste!

„Un thriller alert, care vorbește despre compromisurile pe care le facem pentru a împlini așteptările celor dragi. – New York Times Book Review

Mattias Edvardsson folosește două sentimente puternice: dragostea și vinovăția. Țese în jurul lor o poveste spusă cu ajutorul a trei voci narative, o cupolă sub care se reunesc deopotrivă drame, momente emoționante și secrete.

O familie aproape normală în ochii celorlalți. Dar până unde este o familie reală? Cât de veridice sunt sentimentele lor? Și ce secrete tulburătoare ascund?

O familie aproape normală – o poveste interesantă

Tot timpul am avut senzația că ceva lipsește. Nici acum, la atâtea zile de la terminarea lui, nu pot spune ce anume i-a lipsit. Suspans am avut, curiozitatea a fost mereu vie, personajele mai mult decât prezente. Ba chiar am apreciat și modul în care autorul a ales să jongleze cu familia Sandell. Trecutul se împlinește armonios cu prezentul, îi cunoști mai bine pe cei trei și deja începi să îți reconsideri poziția. Și totuși….

V-am spus mai sus că romanul este construit pe trei voci narative. Trei personaje unite nu doar prin gradul de rudenie, ci și prin gradul de vinovăție. Stella este acuzată de crimă cu sânge rece, părinții par să facă, separat, tot ceea ce este necesar pentru a o salva. Și în tot timpul acesta, cititorul o cunoaște mai bine pe Stella și află mai multe despre familia Sandell, o familie aproape normală. Pentru că nu în toate familiile cineva este acuzat de crimă.

 Durează să-ți construiești o viață, însă e de ajuns o clipă ca să o distrugă. Durează ani, chiar decenii, poate o viață să devii cine ești. Căile sunt aproape mereu întortocheate și cred că există un motiv pentru care viața se construiște din trial and error. Ne formăm prin încercările noastre.

Cât de departe putem să mergem pentru copiii noștri?

Adam Sandell este preot. Nu fusese o decizie ușoară, viața i se schimase radical și nu ar fi făcut nimic care să îi compromită statutul. Ca om al Bisericii, Adam nu acceptă drumurile sinuoase. Comunitatea lui putea face ceea ce dorea, dar familia lui trebuia să fie perfectă. Pentru a menține aparențele, Adam era capabil să tăinuiască multe lucruri. Chiar dacă acasă nu era obligat de regulile privind „taina spovedaniei”. M-a impresionat mult relația lui cu Stella. Până când mi-am dat seama că nu făcea decât să o sufoce. Nu îi dădea voie fiicei lui să fie așa cum dorea ea să fie, nu îi respecta dorințele. Treptat, mi-am dat seama că cei doi nu o cunoșteau deloc pe fiica lor.

Și m-am întrebat cât la sută din ceea ce făcea Stella era premeditare și cât la sută era revoltă, disperare? Pentru că nici la Ulrika nu găsește prea multă alinare alinare Stella. Ulrika este o avocată cunoscută și lipsește mult de acasă. Am avut impresia că ea este prima victimă a familie normale închipuite de Adam. Pare nesigură, este un străin la ea acasă. Și cu Stella se poartă de parcă i-ar fi teamă să-i spună ceva, de parcă fiica ei e ca un balon de săpun și primul cuvânt suflat în direcția ei ar fi putut-o sparge.

O familie aproape normală – sacrificii din iubire.

Nu există oameni nevinovați. Există doar grade diferite de vinovăție. Nimic nu se potrivește mai bine familiei Sandell. Punctul culminant este reprezentant de presupusa crimă săvârșită de Stella Sandell. Dar drumul până acolo este unul presărat cu mici drame din sânul familiei. Și îți dai seama că de fapt nu îți cunoști niciodată pe deplin copilul, așa cum nici eu nu o cunoșteau pe a lor.

Ulrika și Adam credeau că au o legătură bună cu fiica lor. Sunt speriați de arestul Stellei, dar sunt siguri că vor reuși să iasă cu bine din acest eveniment. Nu știau însă că ea își cunoștea victima, nici că fuseseră amândoi implicați într-o relație amoroasă. Și mă tem că trecutul își cere tributul și mult mai multe lucruri amenință să iasă la iveală. Minciunile le destabilizează încrederea și nimic nu mai pare să fie sigur.

Din dorința de a-și ajuta fiica, amândoi părinți fac greșeli și ascund lucruri unul de celălalt. Nu aveau sens alte tulburări. Importantă era doar salvarea fiicei lor. Indiferent de câte lucruri rămâneau ascunse de autorități.

Am avut momente în care am fost total nesigură. Am avut impresia că mi-am construit întreaga teorie pe nisipuri mișcătoare. Nu mai știam în cine să cred sau să nu. Nu știam cine ascunde mai mult și cine joacă numai cu cărțile pe masă. Finalul a fost cel care mi-a mai dat un pic liniștea peste cap și cel care a salvat încercarea autorului de a oferi niște explicații plauzibile. Nu sunt sigură dacă mi-a plăcut întorsătura din partea dedicată mamei. Și am rămas cu o întrebare: cum intra Teddy la Stella dacă ea nu avea voie să primească vizite? Poate aflați voi.

Părerea mea – roman de patru stele

I-am oferit romanului patru stele și mă bucur că l-am descoperit. V-am spus deja, a lipsit ceva și nu știu ce. Dar a avut și elemnte pe care nu le-am regăsit în alte romane din genul ăsta. Cel mai tare mi-a plăcut alternarea de planuri, lucru care mi-a permis să îmi construiesc o imagine de ansamblu și să cunosc mai bine personajele.

Romanul O familie aproape normală poate fi comandat de pe site-ul librăriei Libris, click aici pentru a ajunge direct în fereastra de comandă.

Autor: Mattias Edvardsson

Categoria: Literatura Universala

Categoria: Carti thriller

Colectie: Fiction Connection

Editie: Necartonata

Editura: TREI

Nr. pagini: 512

Titlu Original: En helt vanlig familj

Traducator: Iulia Dromereschi