„Numele meu este Eva” a apărut de curând la Editura Corint și mi-am dorit-o tare, tare mult! Am o slăbiciune pentru cărțile care tratează această temă și nu cred că am acoperit întreaga plajă a acestui subiect. Poveștile de viață sunt absolut cutremurătoare, întâmplările sunt sfâșietoare și personajele trezesc o suită de emoții în sufletele cititorilor.
Da, nu sunt mereu ușor de citit. Și unii ar spune că sunt prea multe, că subiectul s-a epuizat și că e cazul ca atenția editurilor să fie canalizată spre alte teme. Eu cred că mai sunt istorii de descoperit, familii care așteaptă ca o fărâmă din lupta lor să prindă glas și contur. Și știu că avem nevoie să nu uităm, să citim și să încercăm să ne imaginăm pentru o clipă amarul și greul acelor zile. E nevoie să nu lăsăm uitarea să se aștearnă peste trecut și să nu lăsam istoria să se repete. Mi-e teamă că pentru noi ar fi fatal.
Numele meu este Eva – poți plăti un preț teribil ca să ții o promisiune
Numele meu este Eva mi-a adus două perspective noi. Și acestea au fost marile plusuri, din punctul meu de vedere. Sigur, Eva Taylor – Clarke a avut o viața interesantă și am apreciat-o pentru micile jocuri la care a apelat pentru a aduce un strop de sare și de piper în ultimii ani ai vieții sale. Nu i-am înțeles de fiecare dată deciziile și nu am înțeles de ce a trebuit să își complice atât de mult existența. Dar am acceptat poziția ei ca atare și am încercat să privesc peste aceste aspecte.
Eva m-a impresionat cu iubirea și fidelitatea ei pentru soțul său drag și amintirea acestuia. Hugh acceptase cândva o ultimă misiune, misiunea care l-a condus la moarte. Scrisorile ei rămăseseră fără destinatar, inima ei rămăsese fără sufletul pereche… Răzbunarea era singurul motiv care o mai ținea pe picioare. Și știa și împotriva cui trebuia să o canalizeze ura: omul care îi dăduse ultimul ordin, omul care știa de riscuri, dar a ales să sacrifice oameni pentru cauza în numele căreia lupta.
Dar, din punctul meu de vedere, moartea lui Hugh a fost un concurs nefericit de împrejurări. Și Eva s-a agățat prea repede de mărturia unui singur om. Mă așteptam să caute răspunsuri, nu să caute orbește un vinovat și atât. Ura și răzbunarea i-au cam distrus și i-au înveninat viața. Hugh a pierit așa cum au pierit și alți camarazi. Tot ordine au fost trasate și atunci, tot oameni nevinovați au fost trimiși drept carne de tun. Sângele lor a inundat pământul și moartea s-a lăsat semănată peste tot cuprinsul. Reacționăm diferit în fața durerii, acționăm ghidați de impulsuri și de judecata întunecată de durere, dar nici așa nu sunt de acord cu ura asta pe care a crescut-o atâția ani în sân.
O ultimă dâră de demnitate
Viața Evei a cam încetat să mă intereseze pe parcurs. I-am urmărit traiectoria și i-am analizat mișcările sigure, dure și mult prea reci. Așa cum am spus mai sus, asta a fost atitudinea ei, acestea au fost alegerile sale și pot accepta asta. Dar cred că autoarea ar fi putut opta pentru o altă variantă, una mai liniștită, mai lipsită de violență.
Dar v-am menționat și de cele două perspective noi și aș vrea să vă spun câte ceva despre ele. Eva își dorise întotdeauna să lupte, să facă lumea una mai bună (vedeți, de aici mi se trage ceea ce am spus mai sus). După ce soțul său moare și Eva începe să desfășoare planul răzbunării personale, femeii i se ivește ocazia perfectă. Ajunge să lucreze în ceea ce era numit Satul interzis, traducând mărturiile germanilor capturați după încheierea războiului.
Deși fusese martora unor dezvăluiri îngrozitoare, Eva nu se poate opri din a simți empatie față de sămanii nevinovați. Singura vină (de multe ori) a acestora era că aveau cetățenie germană. Dar era drept să îi trateze pe toți la fel? Erau toți părți componente ale mașinăriei nemțești de ucis?
Îngrozită și sătulă de relele tratamente aplicate germanilor, Eva ajunge să lucreze de cealaltă parte a baricadei: un comitet de ajutorare a victimelor nemților. Polonezi, evrei, străini… oameni care se treziseră abandonați, înfometați și lipsiți de orice urmă de demnitate pe un teritoriu străin și dușmănos. Eva se alăturase oamenilor cu suflet și se ocupa de salvarea și repatrierea acestora.
Mărturii cutremurătoare
Mi-a plăcut să stau în mijlocul lor, chiar dacă asta a însemnat să ascult niște mărturii sfâșietoare. Mi-a plăcut să simt cum omenirea mai primea o șansă, cum mugurii speranței începeau să prindă rădăcini, cum normalitatea începea să își recupereze vechea înfățișare.
Acolo aș mai fi stat, aș fi urmărit încercările lor, aș fi oblojit răni și aș fi pansat suflete. Aș fi mângâiat cicatrici și aș fi îmbrățișat oameni.
„Ar putea fi noua mea carte favorită!!! Mi-a plăcut la nebunie premisa eroinei care simulează demența în casa de bătrâni ca să ascundă faptul că știe despre activități secrete care țin de evenimente din Al Doilea Război Mondial. Ritmul romanului e perfect – m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină!” Recenzie Goodreads
Dar autoarea a ales să o plaseze pe Eva ca element central și a lăsat prea puțin deschis ușa spre trecut. Eva a fost o femeie hotărâtă și nu a fost altfel nici măcar la bătrânețe. Da, ar putea trece drept o figură. Cine alta ar mai putea privi în jur pentru a copia comportamentul unor bătrâni senili pentru a și-l însuși mai târziu? Dar de ce ar recurge Eva la acest gest și câte alte secrete mai existau în marele conac Kingsley? Asta rămâne să descoperiți voi.
Numele meu este Eva a apărut la Editura Corint și poate fi cumpărată de aici.
An aparitie: 2021
Autor: Suzanne Goldring
Colectie: Corint Fiction
Editie: Necartonata
Editura: CORINT
Nr. pagini: 400
Titlu Original: My Name is Eva
Traducator: Mihaela Doaga
