Nu ne vom despărți niciodată – Emiko Jean, recenzie

„Nu ne vom despărți niciodată” este o declarație cu două tăișuri. Romanticii pot crede că este o declarație de dragoste, o promisiune pentru totdeauna. Nu și dacă le-ar întâlni pe gemenele Alice și Callie, atât de diferite precum sunt apa și focul.

Mi-a fost greu să citesc această carte apărută la Epica Publishing House.  Nu pentru că nu mi-a plăcut, nu pentru că nu mi-am dorit să aflu ce se ascunde în mintea traumatizată a gemenelor. Ci pentru că nu puteam să pun stop întrebărilor care îmi roiau în minte. Există astfel de copii? Există. Și sunt atât de rătăciți încât mintea lor se transformă într-un labirint în care nicio regulă nu se mai aplică.

Emiko Jean știe să se joace cu cuvintele și trăirile. Te sperie, te determină să mergi mai departe cu pumnii strânși. Nu știi ce îți dorești. Răzbunare sau salvare? Liniștea prezentului sau siguranța unui viitor mai bun?

„Nu ne vom despărți niciodată” – un roman „bolnav”

Mă așteptam să simt stările fetelor, să simt că mă rătăcesc pe urmele lor. Dar nu mă așteptam să simt toată atmosfera apăsătoare din centrul unde fetele au fost închise. Tratamente, program strict, puțină relaționare și mai puțină compasiune. Mi-e greu de fiecare dată când citesc astfel de romane. Cât de greu trebuie să fie să nu mai știi cine ești, de ce ești acolo sau cum să îți deschizi sufletul? Să devii dintr-un om normal un subiect mereu pregătit pentru analiză. Aproape ca un animăluț de laborator.

De Alice și Cellie mi-a fost teamă. Alice este ușor de manipulat. Cellie este fascinată de foc, urlă și se leagănă în lumea ei atunci când situația începe să fie presantă. Rănite, abandonate, transportate din casă în casă, gemenele se izolează într-o lume a lor. Nu mai există lumini, există doar umbre și dorințe adânci de răzbunare. Alice este mai temperată, iubește, vrea să fie fericită și ajunge să regrete faptul că i-a promis lui Cellie că nu se vor despărți niciodată. Cu Cellie în viața ei, nu va fi niciodată fericită pe deplin.

„Nu ne vom despărți niciodată” – lumini și umbre

Lăsate în grija bunicului, Alice și Cellie ajung după moartea acestuia în diferite case, în plasament. Nimeni nu le oferă dragoste, înțelegere. Nimeni nu le ajută să se întoarcă pe calea cea bună. Fac mult rău celor din jur, distrug, incendiază și se îndepărtează tot mai mult de ceea ce își doresc cu adevărat. Așa ajung în sanatoriul Savage Isle. Vă dați seama după nume că nu este vorba de vreun loc pașnic. Nici nu avea cum să fie. „Meduzele”, pacienții care păreau să se piardă fără sens pe holuri, erau împărțite în patru pavilioane, în funcție de cât de agresiv le era comportamentul.

Alice iubește. Jason fusese mereu o constantă în viața gemenelor. Așa că, descoperind o breșă în securitatea sanatoriului, fuge cu el. Doar că Cellie îi urmărește și dă foc hambarului în care cei doi se ascundeau. Jason moare, fetele sunt salvate și readuse la sanatoriu. Cellie este închisă în pavilionul D, Alice se luptă să își reobțină privilegiile și să se răzbune. Nu dorește altceva decât moartea lui Cellie și ea este cea care o va omorî. Dar pentru asta are nevoie de un aliat. Nu va mai fi la fel de ușor să scape din pavilionul ei.

Chase, un băiat închis în același sanatoriu, este dispus să o ajute. Dar Alice descoperă curând că grămada de minciuni crește tot mai mare și că nimeni nu este ceea ce pare la prima vedere.

„Nu ne vom despărți niciodată” – un plan de răzbunare

Citeam, citeam și nu știam unde va ajunge cartea. Nu îmi dădeam voie să anticipez, să creionez scenarii. Am luat totul pas cu pas. Nu vedeam vreo răsturnare de situație, mă obișnuisem deja cu locul acela și intervenise o stare de plictiseală, de amorțire. Până când totul a luat o altă turnură, una pe care nu am presimțit-o și la care nu m-am așteptat. Twistul ăsta a făcut toată cartea. A ridicat-o în ochii mei și am simțit că nu mi-am pierdut vremea cu ea.

Personajele sunt destul de prezente. Pe Alice o cunoaștem și mai bine datorită paginilor ei de jurnal. Am oscilat mereu între o stare de reținere și una de compasiune în ceea ce o privește. Nu știam dacă o cunosc atât de bine, nu prea mi-a dat voie să pătrund în mintea ei.  Mi-a oferit bucățele de informație pe care trebuia să le adun răbdătoare.

Mi-a plăcut romanul. Nu este cel mai bun thriller, nici cel mai plin de acțiune și detalii, dar este o lectură incitantă. L-ați citit? Ce părere aveți?

Romanul a apărut la Epica Publishing House și poate fi cumpărat de aici.  

An aparitie: 2019

Autor: Emiko Jean

Categoria: Literatura Universala

Editie: Necartonata

Editura: EPICA

Nr. pagini: 304

Titlu Original: We’ll Never Be Apart

Traducator: Liviu Szoke