„Nouăsprezece minute” este o carte cu un puternic impact emoțional. Jodi Picoult știe să scrie despre subiecte sensibile și familii disfuncționale. Știe să manevreze planurile, să le răstoarne pe toate părțile și să scoată în evidență părțile bune și mai puțin bune. Nu de puține ori am rămas cu un munte de întrebări în urma cărților ei. Tot timpul analizez, caut dincolo de ceea ce mi-a oferit ea și încerc că trag cât mai multe concluzii din tot ce am aflat.

Nici nu știu ce tip de roman îmi place mai mult când vine vorba de Jodi. Tinerii din cărțile ei sunt personaje bine construite. Nu se împiedică de clișeele vârstei, Jodi Picoult merge dincolo de micile drame adolescentine. Construiește în jurul lor romane pe care le pot citi tinerii și părinții. Toată lumea are de învățat în urma acestor „de ce-uri” care devin sateliții scriiturii lui Picoult. Întrebările sunt sferele în jurul cărora cititorul se învârte fără oprire.

„Nouăsprezece minute”
„Nouăsprezece minute”

Știți cu ce am asemănat cartea ei? Toată povestea asta (peste cinci sute de pagini de detalii și abordări) m-a dus cu gândul la un copac. Îi văd coroana, îi privesc tulpina plină de cicatrici, cioturi și îndoituri. Dar nu îi știu istoria. Și nu îi pot vedea rădăcinile. Ele îmi pot oferi detalii. Ele îmi pot spune cât de puternic este copacul sau cu cât avânt s-a înfipt acesta în pământ.

„Nouăsprezece minute” – un roman extrem de sensibil

Tocmai asta face și Jodi Picoult. Privește, simte și scrie. Alege un subiect sensibil și tot mai prezent în zilele noastre, bullying-ul, și brodează pe marginea lui. Nu este lăsată deoparte nici măcar o tabără. Toate părțile sunt analizate, autoarea merge cu mulți ani în urmă. Urmărește, analizează, șlefuiește și ne aduce nouă un roman remarcabil.

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.[wikipwdia)Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc.[3] Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.

    Bullying

Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunele sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra.[4] Victima pozează într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate exploata. Victima manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de neputință. Spectatorii (bystanders) sunt și ei persoane implicate în fenomenul de bullying, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune. Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență.

„Nouăsprezece minute” – fenomenul bullying

Dacă i-aș arăta mamei mele aceste paragrafe, mama ar spune „așa, și?”

Fenomenul ăsta a existat dintotdeauna. Noi l-am primit mai ușor. Viața avea alte valori atunci, noi eram generația mai fără stres. Evoluția ne-a răpit multe. Tehnologia ne răpește empatia. Conectați mereu la ecrane, în loc să oferim o mână de ajutor, filmăm respectiva scenă. Asta ne poate aduce faima de câteva secunde. Specialiștii ne avertizează în legătura cu sensibilitatea și sentimentul de rătăcire cu care se nasc copiii dim generația „fulgilor de zăpadă”, după cum sunt numiți. (Expresia snowflake generation („generația fulgilor de nea”) a fost consacrată în 2016 de cartea britanicei Claire Fox, intitulată „I find It Ofenssive!” („Mă ofensează!”). Potrivit lui Fox, scriitoare și întemeietoare a Institute of Ideas, membrii generației fulgilor de nea „sunt în mod autentic supărați și stresați de orice idee contrară opiniilor lor”. Toleranța lor la frustrare e foarte scăzută, motiv pentru care trăiesc mult mai des și mai intens stări de iritare, nervozitate, supărare, furie, dezamăgire etc., fiind în consecință mult mai predispuși decât generațiile anterioare unor probleme și tulburări de natură psihică.) – sursa aici 

„Nouăsprezece minute” – un roman de citit

Jodi Picoult construiește în Nouăsprezece minute o poveste pe care toată lumea ar trebui să o citească. Părinții își pot înțelege copiii. Copiii pot înțelege mai bine rezultatul acțiunilor lor. Nu este o carte care dezvoltă foarte bine latura psihologică, dar o face în așa fel încât toată lumea înțelege.

Am stat mult și m-am gândit la carte. Am terminat-o ieri și încă mi se învârte în cap. Nici nu știu dacă să vă trasez conturul acțiunii sau să vă las numai cu descrierea de pe spate. Povestea asta trebuie citită, trecută prin filtrele fiecăruia dintre noi.

Pe scurt: un adolescent își împușcă zece colegi și rănește alți nouăsprezece. Simțiți deja fiori reci pe spate? Dacă ați citi asta, ați cataloga repede adolescentul drept un criminal cu sânge rece. Și așa este. Dar ce l-a adus în punctul acesta? Nu există scuze, dar sunt o mulțime de ani de farse, de abuzuri fizice și verbale, glume, amenințări. Peter fusese victima colegilor săi. Nimeni nu îl asculta sau înțelegea. Creștea acasă în umbra fratelui mai mare care era adolescentul american perfect. Frustrări, traume emoționale, așteptări, neputință. Ani întregi de abuz. Până când Peter își pune patru arme în rucsac, construiește și detonează o bombă, își omoară colegii și un profesor. Și spune doar „ei au început”.

Cum se simte mama lui Peter? Cum poate asimila faptul că băiatul emotiv, cu ochii mari, sensibil și calm devine asasin?  Cum poate fapta unui adolescent să împartă lumea în două? Cine este responsabilul moral? Nu există vinovați și nevinovați. Există doar părți mai mici sau mai mari de vină.

Nouăsprezece minute” – o poveste cutremurătoare

Multe personaje implicate. Judecătoarea Alex și fiica ei Josie sunt două personaje cărora nu le înțelegeam locul. Prezența lor în viața lui Peter a fost una de scurtă durată și voiam să înțeleg de ce autoarea prezintă și povestea lor. Iubitul lui Josie este ucis de Peter, dar simțeam că este mai mult dincolo de asta. Și a fost. Un twist neașteptat, unul pe care nu sunt sigură că l-am așteptat sau l-am vrut.

Să urmărești deciziile, să fii martorul consecințelor și al suferinței, despre toate astea este Nouăsprezece minute. Despre toate astea și despre mai mult de atât. O poveste plină de trăiri, de emoții, de gânduri și întrebări. Nu am simțit când am întors paginile. Asta chiar dacă mă întrebam ce va diseca autoarea în cinci sute de pagini. Am o singură remarcă: nu știu dacă autoarea a vrut ca verdictul să fie un duș rece. Dar a picat brusc. Incisiv. Tăios. Prea repede. Dacă clipeam sau nu eram atentă o clipă, sigur aș fi trecut peste el.

Mi-a plăcut. Mai mult de atât nu pot spune. Nu știu să spun. E de citit, de gândit, de recitit și de păstrat.

Romanul a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici. 

9 COMENTARII

  1. Minunata cartea…mi-a placut recenzia ta si am hotarat sa o citesc si eu. Nu citisem nimic inainte de la Picoult, dar am de gand sa mai citesc din cartile ei.

  2. Dupa cum ai descris cartea categoric vreau sa o citesc! Mai ales ca acest „fenomen” al trasului cu arma in colegi e unul ce apare cel putin o data pe an in SUA … si de fiecare data ma intreb ce a fost in mintea celui ce a facut asa ceva si ce a putut sa declanseze o asemenea tragedie.

  3. Hmmm, nu pot sa zic ca m-au atras pana acum cartile ei, dar aceasta suna bine. O realitate a zilelor noastre, cat despre atacurile in scolile americane, se stie ca nu mai sunt de mult cazuri de exceptie. Multumesc pentru recenzie si posibilitatea de a arunca o privire in culise, ca sa folosesc o analogie cinematografica!

Lasă un răspuns