Nebunie de-o vară a fost chiar așa…o nebunie de carte! Mă bucur tare mult că am luat-o cu mine în concediu! Inițial nu făcuse parte din lista bagajelor pe care plănuiam să le iau cu mine, mă refer la bagajele literare. Nu avea sens să îmi cumpăr cărți de la mare când eu am sute de cărți care mă așteaptă acasă. Aveam nevoie de ceva ușor, ceva care să nu îmi solicite foarte mult atenția. Cine s-ar putea concentra când adie ușor briza mării și valurile se sparg melodios de țărm? Fie că doriți o carte pentru relaxarea de weekend, fie pentru că plecați la mare, Nebunie de-o vară poate fi o alegere inspirată!
Nebunie de-o vară nu se diferențiază de alte cărți prin nu știu ce poveste sau răsturnări de situație. Este o carte simpluță, previzibilă și care nu te surprinde cu nu știu ce drame, dar este plină de savoare, replici amuzante, situații insolite și personaje spumoase. Nu știam care este preferatul meu, până la urmă am decis că toți au fost. Toate personajele și-au avut rolul bine fixat în această poveste, au contribuit la farmecul poveștii și mi-au asigurat stare de bine în zilele petrecute la malul mării. Nici nu a mai contat prea tare faptul că Sadie Turner, personajul feminin central, a fost naivă și exagerată pe alocuri. Altă dată aș fi taxat mai tare acest comportament, de data asta am fost zen. Marea m-a ajutat tare mult.
Sadie Turner avea nevoie de o vacanță, de un loc îndepărtat care sa nu ăi aducă aminte de infidelitățile soțului său. M-a amuzat teribil să văd că relația lui cu domnișoara în cauză a fost și momentul de revelație al lui Sadie. A început să îi vadă toate defectele fostului ei soț, să îi observe comportamentul meschin și egoist. Era cam târziu, aveau și doi copii împreună.
Locul care i se pare ideal pentru lingerea rănilor este casa mătușii Dody. Dody este personajul comic și naiv care pare să aibă mereu replicile nepotrivite și amintirile amestecate. Nu m-am hotărât până la final dacă era naivă, excentrică sau ușor nebună. Oricum ar fi, Dody mi-a plăcut tare mult! Semințele de in erau bune pentru orice în viziunea lui Dody, nu punea prea multe întrebări, nu se amesteca prea mult în viețile celor din jur și părea mereu pusă pe șotii. Dody își făcuse și un plan: Sadie trebuia să reintre „pe piață”. Să iasă la întâlniri, să se îndrăgostească și să îl uite pe Richard care pare să fie antipatic tuturor celor din familie.
Ceea ce începuse ca o vacanța îndelung așteptată se transformă într-un fiasco. În casa lui Dody se aflau și cei doi fii ai săi, Jasper și Fontaine, iar pe plajă alerga în fiecare dimineața un bărbat de care te puteai îndrăgosti la prima vedere, câinii lui Dody împrăștiau bale și păr peste tot, casa era amenajată ca și cum ar fi trecut un tsunami prin ea și Richard se schimbă la 180 de grade. Sadie este și mai zăpăcită decât atunci când a acceptat să vină pentru câteva zile în casa de pe plajă și știe că nici măcar talentul ei de organizator nu poate pune stavilă tăvălugului prin care o trecea Dody.
Este evident că bărbatul care alerga e plajă este nimeni altul decât un medic arătos care îi ținea loc doctorului din împrejurimi și care, bineînțeles, se simte atras de Sadie. Era și ea cu călcâiele ușor aprinse după el, dar îi era greu să mai iasă la întâlniri și să înlocuiască tricoul vechi și larg cu rochie mulată, geanta mare și plină de jucării și creme de protecție cu un plic elegant.
Nu este foarte greu de ghicit ce se întâmplă pe mai departe, dar este frumos să stai în compania adulților din poveste. Toți au câte ceva de spus sau de mărturisit, sunt naturali și amuzanți și rolul lor în poveste mi s-a părut firesc, nimic forțat sau dus la extrem. După cum v-am spus, Nebunie de-o vară este o carte numai bună de luat atunci când plecați în vacanță sau vreți să citiți ceva care să vă binedispună. Un pic de sirop marca romance, personaje spumoase și replici amuzante. Cum să nu te relaxezi?
[…] ce ne-am dorit a apărut la Editura Litera, colecția Blue moon, și poate fi comandată de […]
[…] Nebunie de-o vară – Tracy Brogan […]
[…] 6. Nebunie de-o vară – Tracy Brogan (recenzie, Litera), colecția Blue Moon […]
Am citit aceasta carte si am ramas placut surpinsa. Este chiar o ”nebunie de-o vara”. Am citit-o ca si tine, in aceasta vara, deci inca am proaspat in minte ceea ce este povestit in carte! Dar mi-am ,,reimprospatat” memoria cu aceasta recenzie! Multumesc!
Îți mulțumesc și eu! :*
Pare genul de poveste care sa fie pe placul meu, usor romantica, amuzanta si easy to read (cand ai copil, e mai dificil sa te concentrezi pe carti complicate). Trebuie sa pun si eu mana pe ea, pana nu se termina vara! Multumesc pentru recenzie!
Chiar aveam pe lista aceasta carte. Am sa o iau si am sa o citesc si eu.
Am iubit starea ei de bine! Dody a fost o zăpăcită:)) Sadie a fost preferata mea!
Mulțumesc pentru recomandare. Cartea este si pe lista mea.
Exact același impresii le-am avut si eu.
Ma bucur ca am decis sa o iau. Curând o citesc și eu.
Spor!
Frumoasă recenzie, felicitări! <3 Abia aștept să ajung și eu la cartea asta… Pare numai bună pentru zilele toride de vară.
E numai buna pentru vara, nu o mai amana mult!