Năzuințe spuse în șoaptă – Tamera Alexander

Năzuințe spuse în șoaptă – Tamera Alexander te cheamă spre ea. Ești atras instant de copertă și, dacă ești iubitor de povești cu și despre plantații, nord și sud, e clar că nu îi poți rezista. Are un parfum aparte datorită faptului că este inspirată din realitate. Este vie și vibrantă și te face să vezi aievea tot ce se întâmpla pe plaiurile moșiei Belle Meade. 

Singurele defecte pe care i le-am găsit acestui roman sunt: povestea prea lungă și detaliile prea multe despre cai. Am avut impresia la un moment dat că oamenii sunt pe locul doi și că totul este concentrat pe cai. Este de înțeles având în vedere că acțiunea este strict legată de istoria moșiei Belle Meade cunoscută pentru creșterea cailor pur sânge și că toate aceste aspecte au reînviat tot ce este legat de moșie și obiceiurile vremii, dar aș fi vrut mai mult suspans și mai multă acțiune. 

O poveste de dragoste plasată strategic într-o epocă în care până și dragostea era altfel, o speranță aruncată în viața celor care aveau nevoie disperată de un alt sens în viață, secrete, pasiuni neîmpărtășite, păcate pentru care plătesc nevinovații. Asta este Năzuințe spuse în șoaptă – o adiere care vindecă suflete, parfum de epocă apusă și povești minunate strânse sub aceeași boltă. 

Năzuințe spuse în șoaptă. Belle Meade – pământul făgăduinței? 

Când am primit cartea de la Libris, am admirat  coperta pentru câteva minute și am răsfoit-o apoi minute bune. Grafica m-a impresionat. Abia așteptam să mă cufund în lectură. Mi-era dor de rochiile cu turnură, mi-era dor de respectul pe care îl impuneau alte vremuri, de politețea bărbaților. E clar că toate astea echivalau cu o altă listă plină de reguli de respectat cu sfințenie. Cu toate astea, dacă aș da timpul înapoi, aș alege această epocă pentru a trăi din nou. Sunt romantică și visătoare, ce să fac? 

Nu mai citesc de mult timp descrierea de pe spatele cărților și nici notele autorilor (să nu râdeți, făceam asta), așa că nu vă dați seama de surpriza mea când am terminat cartea. Citeam, citeam, eram prinsă de strălucirea personajelor, urmăream cu sufletul la gură tot ce se întâmpla în viața lor și mă bosumflam când vedeam că autoarea descria din nou moșia Belle Meade și tot ce era legat de cai. Ajunsă la sfârșit, am citit nota autoarei și am văzut că totul existase. Că ea a romanțat doar povestea Oliviei și a domnului Ridley, că a existat o vânzare de cârlani, că a existat o Elizabeth Harding și că a existat și mai există încă o Belle Meade Plantation. Atunci am apreciat cu adevărat romanul la valoarea lui, așa că vă previn: să nu faceți ca mine! Dacă sunteți curioși deja, cartea o găsiți pe site-ul librăriei Libris la un preț bun.

Olivia Aberdeen era în sfârșit liniștită. Soțul ei murise. Vi se pare ceva ciudat? Charles Winthrop Aberdeen fusese un om violent și un escroc. Înșelase încrederea tuturor, chiar și pe a ei. Luase banii oamenilor de bună credință și le promisese că îi va investi în numele lor, dar nu făcuse nimic din toate astea. Pe ea o bătea și adora să îi conducă  viața. Olivia era sufocată de tot acest chin și izbăvirea nu părea să vină de nicăieri. Până în ziua în care Charles este omorât chiar de oamenii pe care îi escrocase. 

Liniștea Oliviei este zdruncinată de apariția vărului soțului ei. O gonește din casa ei și îi interzice să ia prea multe lucruri cu ea. Rămăsese singură pe lume după moartea mamei ei, așa că nu prea avea multe variante. Mai ales că oamenii din orașul său o considerau complicea soțului său. Se pare că Charles îi afecta viața și după moarte.

Rănită și dornică de liniște, Olivia acceptă invitația mătușii sale Elizabeth de a merge pe moșia Belle Meade pentru a deveni menajeră principală. Nu ar fi suportat să fie o întreținută, nu după modul de viață la care o supusese Charles. Era fericită să fie lângă Elizabeth și lângă oameni care i-ar fi putut oferi dragoste. Elizabeth fusese cea mai bună prietenă a mamei Oliviei și se pare că rămăsese singura care dorea să aline viața tinerei femei. 

Pe drumul către Belle Meade, trăsura Oliviei este implicată într-un accident și tânăra rămâne blocată în interior. Pe când servitorul care o însoțea se duce pe jos spre plantație pentru a aduce câteva unelte, Olivia este îngrozită de calul rănit care se apropia de ea și țipă după ajutor. Singurul care se află în apropiere este un bărbat îmbrăcat în uniformă, un tip extrem de insolent (îi făcuse cu ochiul când se întâlniseră pe drum cu câteva ore înainte). Disperată și hotărâtă să scape din locul acela înghesuit, Olivia acceptă ajutorul lui chiar dacă asta înseamnă ca individul să îi ridice rochia indecent de mult. 

Ridley Cooper era un bărbat extrem de politicos și de vorbăreț, dar Olivia nu avea de unde să știe toate secretele pe care le ducea cu el. Părea singuratic și se îndrepta chiar spre Belle Meade. Parcurg împreună milele rămase până la moșie, dar nu știau dacă acolo drumurile lor se vor despărți pentru totdeauna. Olivia știa sigur că era loc pentru ea acolo, dar se îndoia că generalul Harding mai avea nevoie de mână de lucru.

 
Năzuințe spuse în șoaptă sau visuri spulberate? 

Ridley Cooper luptase în armata Unionistă, chiar dacă în mod normal ar fi trebuit să fie de partea Confederaților. Lucrurile în care el credea cu ardoare și idealurile lui nu se îmbinau prea bine cu cele ale Confederaților și asta îi adusese ura familiei sale. Îl întâlnise cândva pe Robert Green, un servitor negru care se îngrijea de cai și care acum lucra la Belle Meade și  îi invidiase pe loc legătura specială pe care se părea că o are cu caii. 

Departe de locul său natal și cu dorința de a se stabili undeva unde să poată construi un alt început, Ridley se hotărâse să se oprească la Belle Meade și să învețe de la Robert Green să aibă grijă de cai. Rămânea doar să fie acceptat de generalul Harding care era recunoscut pentru mâna dură cu care își conducea afacerea. 

Olivia are parte de prima lovitură. Locul ei de menajeră principală este ocupat deja de o nepoată a generalului. Olivia nu se miră prea mult, știa că generalul nu îi prea agrea prezența pe moșia sa. Cu toate astea, Olivia este hotărâtă să se adapteze și să se facă utilă. Nu avea încotro. Se gândește uneori la străinul ce o salvase din trăsură, dar știe că niciun bărbat chipeș nu ar accepta de soție o femeie cu reputația ei. Generalul avea alte planuri pentru ea și se pare că șirul pierderilor este pe cale să se mărească. 

Ridley rămâne pe moșie, dar prezența lui este amenințată constant de secretele pe care este obligat să le țină numai pentru el.

Cum se va termina această călătorie pentru ei? Își vor găsi drumul? Este Belle Meade pământul făgăduinței?

Povestea se ramifică și autoarea împletește cu succes personajele reale cu cele pe care le-a construit de dragul istoriei moșiei. Am putut „gusta” din dulceața vieții pe plantație. Autoarea reconstruiește pas cu pas întreaga atmosferă și pune laolaltă slujitori negri și domni, oportuniști și afaceriști, dragoste și mândrie. Personajele sunt complexe și bine construite, am putut să simt personalitatea fiecăruia și trăsăturile lor dominante au fost bine puse în lumină. Locația este una deosebită și mi-a făcut plăcere să cunosc mai multe detalii despre ea. 

După cum vă spuneam, este o poveste de dragoste plasată în perioada mea preferată. Fiind un roman postbelic, mi-aș fi dorit mai multe detalii despre cele două armate, mai ales că ele sunt evocate pe toată durata romanului și mi-aș fi dorit mai puține detalii despre îngrijirea cailor. Eu felicit autoarea pentru faptul că a reușit să redea farmecul moșiei și că a ales să plaseze o poveste de dragoste care evidențiază dorința de a merge mai departe, speranța și încrederea în a doua șansă. 

Recomand cartea iubitorilor acestui gen! Cartea face parte dintr-o serie, „In grațiile ei” volumul al doilea în legătură cu care erau sunt extrem de curioasă a apărut deja, iar cel de-al treilea va apărea în această vară conform informațiilor primite de la editură. 
Despre carte:
An aparitie: 2017
Autor: Tamera Alexander
Nr. pagini: 596
Titlu Original: To Whisper Her Name
Traducator: Iulia Micula