Muzica nopții – Jojo Moyes, recenzie

Muzica nopții este un roman cu o poveste caldă, menită să arate faptul că există întotdeauna mici începuturi ascunse în sfârșituri dezastruoase. Jojo Moyes se numără printre autoarele dragi mie, seria Înainte să te cunosc fiind preferata mea. Doar că, în ultima vreme, Jojo Moyes parcă nu îmi mai oferea aceeași emoție. Cu Muzica nopții a regăsit calea spre inima mea, vibrațiile romanului reușind să dărâme zidul așteptărilor.

Muzica nopții este o poveste care se poate întâmpla și în realitate. Și de asta am iubit-o și mai tare. Da, există proprietăți mult râvnite, oameni capabili de orice și oameni ca Isabel Delancey, oricât de tare ne-ar enerva asta pe noi.

Isabel Delancey nu este un personaj ușor de înțeles. Nu de puține ori am vrut să intru în carte, să o prind de umeri și să o scutur un pic. Se dărâma totul în jurul ei: viața, casa, familia. Dar Isabel trăia parcă în propria bulă, mânată de acordurile viorii sale și de pasiunea pentru muzică.

Casa spaniolă – front de luptă

Când eram mică, credeam că o casă e doar o casă. Un loc în care mâncam și ne jucam, ne certam și dormeam, patru pereți între care ne duceam traiul. Nu m-am gândit că ar fi mai mult de atât. Târziu am descoperit că o casă poate fi mai mult de atât: că poate fi întruchiparea dorințelor oamenilor, o reflectare a felului în care se vedeau pe ei înșiși sau a celui în care își doreau să se poată vedea, și îi putea face să se comporte în chipuri care le aducea dezonoare ori rușine. 

Pornind de la această idee principală, Jojo Moyes construiește o poveste în care împletește ambiția personală, orgoliul, pasiunea și posesiunea. Personajele care pun „în scenă” povestea din jurul Casei Spaniole sunt foarte frumos construite, excepție făcând Isabel, și îți transmit cu ușurință gândurile lor ascunse.

Casa Spaniolă era o construcție mare, situată în mijlocul unui lot uriaș de pământ. Din nefericire, membrii familiei se împrăștiaseră în lume și ultimul deținător al acesteia moare pe neașteptate. Matt McCarthy spera să fie el ultimul proprietar al casei. De nouă ani de zile așteptase moartea ursuzului Pottisworth. Laura, soția lui Matt, îi suportase bătrânului toate mojiciile, mânată numai de dorința de a se plimba ca proprietara pe holurile grandioasei clădiri.

Casă veche, viață nouă

Isabel Delancey fusese o norocoasă, dar se pare că viața ei își cam epuizase sursele de noroc. Soțul său, Laurent, murise și o lăsase plină de datorii și cu responsabilități pe care ea nu știa să le manevreze.

Poate că nu era loc decât pentru o singură persoană care să-și urmeze visurile în această familie. Laurent m-a răsfățat. Mi-a îngăduit să fiu eu cea norocoasă. 

Punct și de la capăt

Isabel Delancey moștenește Casa spaniolă și decide să se mute acolo, departe de gălăgia Londrei și de toate amintirile dureroase. Își târa după ea și cei doi copii, care nu erau tocmai de acord cu decizia mamei lor. Kitty, fiica mai mare, se maturizase forțat. Cu un tată mort și o mamă care nu pare pregătită să își înfrunte propria viață, Kitty trebuie să joace de multe ori rolul maturului din familia Delancey. Nu-i rămânea altă alternativă. Fratele ei se ascundea în spatele tăcerii. Nu mai vorbise de când tatăl lor murise și Isabel părea să nu facă nimic pentru a scoate cuvintele la lumină.

Deși nu fuseseră de acord, copiii ajung să locuiască în marea … dărăpănătură. Casa Spaniolă din amintirile lui Isabel era o construcție mare și îngrijită. Casa pe care cei trei o găsesc este foarte aproape de a se dărâma complet, cu instalații vechi, cu pereți neîncălziți și cu o bucătărie întunecoasă și fără prize.

Dar există un Matt McCarthy pregătit să „ajute” o văduvă îndurerată. Era diavolul deghizat în cele mai bune intenții sau Matt voia cu adevărat să îi ofere acesteia o mână de ajutor?

Muzica nopții – o comunitate foarte frumoasă

Deși accentul este mai puternic pe Casa Spaniolă și pe cele două familii care doreau să o repună pe picioare, comunitatea din micuța așezare nu se lasă mai prejos. Magazinul local, locul unde se auzeau prima dată cela mai suculente bârfe, era condus de Asad și Henry, doi oameni care dau altă savoare poveștii. Pe Asad l-am apreciat pentru verticalitatea sa. Nu se temea să sfideze lumea și să își facă auzite opiniile.

Byron, un alt personaj bine plasat, a fost prezența masculină de care cartea avea nevoie. Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a împletit doza lui de bărbăție cu punctele sale vulnerabile. Matt ar cam fi avut nevoie de câteva lecții de la Byron.

Muzica nopții este un roman cald, cu o poveste încântătoare și captivantă. Isabel primește a doua șansă pentru a-și reconstrui viața în timp ce alții ar face orice pentru a dărâma cu propriile mâini. Este o poveste despre ambiții, dragoste și puterea de a merge mai departe.

Muzica nopții a apărut la Editura Litera și o găsiți aici.