Aș construi din zâmbete o casă
Și i-aș adăposti pe cei ce au nevoie,
Pe cei cărora simt că nu le pasă,
O arcă a iubirii, ca la Noe.
Pe cei ce-au plâns lacrimi amare,
Pe cei ce sunt neîmpăcați,
Pe cei pe care viața toată-i doare,
Pe cei ce-au fost cândva abandonați.
Pe cei ce n-au pe cine-mbrățișa
Pe cei ce s-au uitat prea mult în zare,
Pe cei care nu au putut ierta,
Și pe cei care nu văd vreo scăpare.
Ne-am alina un pic din suferință,
Și-am ști un pic mai multe despre viață,
Am învăța să privim cu credință
Spre viitorul ce-l avem în față.
Blogul tău e ca acea arcă, adună suflete şi ne oferă frumosul.
Asta este cel mai frumos lucru pe care l-am auzit astăzi!
Îți mulțumesc!
Casa asta… poate fi in inima. 🙂
Ce dragut!…
De s-ar putea crea asa ceva in viata reala ar fi minunat.
Și daca nu se poate, ne rămâne visul.
Intradevar.