Minus optsprezece este volumul care m-a determinat să vă scriu despre seria Fabian Risk, serie scrisă de Stefan Ahnhem și publicată de Editura Litera.
Am rezistat eroic în fața primelor volume cumpărate și puse bine la păstrare pe rafturile bibliotecii mele. Apoi, când părerile au început să se înmulțească și primele cronici apreciative să fie scrise, am zis că e musai să încep și eu seria. Ce putea merge prost? Scandinav noir, autor nordic, thriller, crime, anchete, polițiști. Primul volum m-a încântat, al doilea am și uitat că l-am citit (nu mă întrebați cum). Cu toate derapajele pe care le-am simțit, posibil să fi fost doar eu deranjată de ele, am vrut să continui seria și aș fi putut pune pariu că va deveni mai bună de la volum la volum.
Minus optsprezece grade – pericol, anchete și minți bolnave
O discuție cu prietenii de la Crime Club și apariția ultimului volum din serie (bineînțeles că îl am, cu plăcere!), mi-au adus aminte de seria lăsată pe raft. Desigur, „fabricasem” deja și un motiv ideal pentru care lăsasem volumele acolo: am așteptat să am seria completă. Și pentru că nu mai avea absolut nici o scuză, am zis să remediez situația și să mă întorc din nou în lumea lui Risk, acolo unde, dacă nu îți asumi riscul (ați prins-o, da?), poți să fii linșat.
Toată lumea este în pericol în seria asta. Nu te menține protejat statutul de personaj principal. Nu există apariție indispensabilă și drumuri sigure. Aș spune că, mai ales fiind pion principal în cartea asta devii țintă sigură. Risk nu prea s-a distrat în volumul acesta, dar nu pot spune la fel de Sonja. A trăit intens și ar fi putut plăti un preț prea scump pentru asta. Nu mi-a fost dragă de la început și se pare că am cam știut eu de ce.
„Stefan Ahnhem este la înălţimea colegilor săi scandinavi în ceea ce priveşte suspansul şi violenţa. Cu toate acestea, Fabian Risk, eroul său, este foarte uman… Rezultatul este o serie de romane extrem de captivante.“ Westdeutsche Zeitung, Germania
Planuri de răzbunare și crime odioase
Inițial, atunci când am plecat la drum în acest univers nordic, am zis că voi scrie un articol general despre seria, atentă să pășesc mereu pe marginea evenimentelor. Evident, sub lumina – sau mai bine spus, sub forța întunericului – ultimului volum, nu am mai putut păstra numai pentru mine acțiunea și am decis să îmi asum riscurile acestui articol. Și când spun riscuri mă refer doar la un dans stângaci pe gheata subțire a evenimentelor, nu de alta, dar nu vreau să stric bucuria lecturii nimănui. Ca să nu mai spun și că acțiunea este complexă, minuțios alcătuită, perfect detaliată și ar fi și păcat să iau numai frânturi din ea.
„Mi-a plăcut Victimă fără chip, a doua carte din seria Fabian Risk a lui Ahnhem, şi m-am grăbit să cumpăr acest nou roman, a cărui acţiune are loc doi ani mai târziu. L-am citit într-un weekend. Dacă nu sunteţi deja fan al acestei serii extraordinare, începeţi cu Al nouălea mormânt şi citiţi toate cele trei cărţi la rând. Atmosfera este înfrigurată, iar intrigile grozave. Nu le veţi putea lăsa din mână.“ Globe and Mail, Canada
Nu știu cum este pentru voi, dar eu nu-i pot atribui altă figură lui Fabian Risk în afara de cea a autorului. Din punctul meu de vedere, Stefan Ahnhem se potrivește perfect ca fizionomie. Are un aer interesant, intrigant, misterios. Ca să nu mai spun de minte și imaginație!
Cei din departamentul lui Risk au nevoie de o sală de morgă și de un medic legist numai al lor. Nu se abține Ahnhem de la nimic și șirul cadavrelor este lung, foarte lung în acest volum. Exact ca un lanț ADN al răului: împletit, răsucit, complex și concludent. De la o cursă de mașini pe autostradă la răpiri, de la dispariții la cadavre, de la liniște la moarte încuiată într-un congelator. Am zis că le-am văzut/întâlnit/anchetat pe toate până acum. Nu-l citisem pe Ahnhem și nu-l lăsasem să-și expună și el cărțile pe masa noir-ului scandinav.
Minus optsprezece – rețeaua răului, moarte și anchete complicate
Așa cum v-am spus și mai sus, nimic nu este ușor în cărțile lui Ahnhem. Să nu credeți că avem de-a face cu un singur caz. Doamne ferește! Ne-am plictisi în cele patru sute și ceva de pagini, ba chiar mai mult, ale fiecărui volum. Plasa răului este mai complexă decât cea țesută de păianjen și autorul adaugă un strop de suspans aducând în lumină și cazurile anchetate de Dunja, o polițistă ce nu mai este pe lista celor văzuți bine după ce dă în vileag metehnele șefului său direct. Evident, asta o plasează deja într-un con de umbră și riscă să ajungă pe lista scurtă a răzbunării.
Dunja, cumva, este varianta feminină a lui Risk. Doar că nu are familie, nici prea multe de pierdut. Este inteligentă, impulsivă, empatică ai determinată. În timp ce Fabian Risk construiește ancheta din cazul Omului înghețat, Dunja nu se poate abține și își ascultă primul instinct. Deși nu are acceptul mai marilor săi, Dunja găsește pârghia legală pentru a urmări un caz șocant. Astfel, tânăra polițistă alunecă pe panta răului și ajunge să urmărească găștile de tineri și așa numitul fenomen „happy slapping”. Numai că, în ciuda numelui său, acest „curent” nu aducea nimic bun. Dimpotrivă, semăna moarte, teroare și violență.
Cum și dacă se vor împletit anchetele celor doi polițiști aflați în două țări diferite, vă invit pe voi să descoperiți. Mie mi-a plăcut mult, foarte mult acest volum și nu m-am trezit de puține ori pierdută în lectură, promițându-mi „ăsta e ultimul capitol”. Desigur, nu prea mi-a respectat promisiunile în acest caz. Risk, să mă ierți! Ahnhem, ești cel mai tare!
Minus optsprezece grade este încă disponibil pe site-ul editurii Litera și eu chiar vă recomand seria asta. Suspansul pompează adrenalină constant în venele voastre și complexitatea cazurilor vă va mulțumi pe deplin.
Data Apariției : 12 sept. 2019
Autor(I) : Stefan Ahnhem
Numar Pagini : 608
Tip Coperta : Broșată
Format : 130×200
Colectie : Buzz Books
ISBN : 978-606-33-4190-8
Traducator(I) : Dana-Ligia Ilin