Minciunile pe care le spun nu sunt toate atât de diferite de adevăr. Întotdeauna caut să rămân lângă bornele reale din viața mea, să leg identitățile noi de propria-mi identitate. M-am îmbunătățit, am riscat și mi-am șlefuit drumul și personalitatea. Mi-am pregătit fiecare dosar, am analizat fiecare victimă, știu când să profit, unde să apăs mai tare și unde să înșurubez toate șuruburile mele mincinoase. Nimeni nu-mi poate rezista. Nimeni nu se poate feri de planurile mele. Nimeni nu mă poate opri. Nimeni nu știe la ce să se aștepte. Nici măcar eu.
Acestea ar putea fi cuvintele care o pot descrie cel mai bine pe eroina noului roman scris de Julie Clark. Nu le veți găsi în carte, sunt cuvintele mele, așezate așa după întâlnirea cu ea. A fost un miraj, a fost o păcăleală, a fost o escrocherie bine regizată? Asta nu vă pot spune acum. Până la urmă, dacă e să rămân în aceeași zonă gri, aș spune că e mai bine să-ți păstrezi părerile și adevărurile în buzunarele hainei tale, acolo unde poți strecura o frântură de sinceritate. Lumea nu este întotdeauna pregătită pentru adevăr, nici pentru propria-ți rază de lumină.
I-am fost alături în Ultimul zbor, trebuia să îi ascult și Minciunile… Poveștile astea nu au legătură între ele, autoarea nu continuă vreo istorie, nu face lumea cuiva cunoscut să se cutremure din nou. Sunt personaje noi, pornite de la zero, uneori brute și pline de așchii, fără straturi de șmirghel, aparențe și sclipici. Poate au în comun doar capacitatea femeilor de a se camufla, protecția pe care și-o pot oferi unele altora, mâinile întinse atunci când le așteaptă mai puțin. Sau poate capacitatea lor de a se adapta? Nevoia lor de adevăr? Stilul cameleonic? Sau poate povestea asta este o comasare a ce înseamnă să fii femeie?
Minciunile pe care le spun – dosare grele și adevăruri dureroase
Dacă ar fi să mă întrebe cineva (și chiar sper că are măcar unul dintre voi această curiozitate) care este romanul preferat dintre cele două publicate, aș alege Ultimul zbor. Mi s-a părut mai alert, mai credibil, mai tensionat, mai tăios, mai abraziv. Către finalul acestuia am simțit că mă topesc, că mă scurg în căutarea adevărului și a eliberării. Să nu mă înțelegeți greșit, autoarea a avut grijă să condimenteze suficient și aceste porții de povești. Doar că, și caut să rămân în lumea condimentelor, câteva arome au stricat gustul, l-au acoperit prea mult.
Finalul a fost neașteptat. Nu cred că m-am gândit mai mult de o secundă în direcția aia. Și atunci sigur a fost o străfulgerare, un fel de lumină orbitoare, care oricum s-a stins până să înțeleg eu ce să fac cu ea. Iar finalul, așa abrupt și încărcat de noduri, a fost și cel care a salvat întreaga situație. Cumva, o pânză mi s-a ridicat de pe ochi și am avut nevoie de câteva secunde bune pentru a revizui întregul traseu, întreaga cohortă de detalii.
„Faptele diverșilor impostori — e practic un manual cu instrucțiuni pentru escroci! — sunt fascinante. Recomandat pentru cei cărora le place o poveste în care femeile ripostează și se răzbună.” First Clue
Minciunile pe care le spun – escroci, bani și răzbunare
Meg Williams se întoarce acasă. Sau Maggie Littleton? Sau Melody Wilde? Stați liniștiți, s-a întors doar pentru o altă lovitură. Una care o să-i îngroașe cifrele din conturi, una care o să aducă nenorociri în viețile victimelor sale. Meg are grijă întotdeauna de noua identitate. O îngrijește, o crește, o cizelează. În timpul ăsta, exact ca un păianjen care așteaptă musca să îi cadă în plasă, Meg își analizează noua victimă. Știe cum să ajungă la ea, ce tabieturi are, ce secrete ascunde și ce ar putea obține de la ea.
Acum țintea sus. Și era periculos de încântător. Numai că, așa cum nu se aștepta absolut deloc, cineva o cunoaște și o așteaptă. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dar viața peste cap. Și nu are de gând să piardă nici o ocazie din a fi pe urmele escroacei fermecătoare. Însă, atunci când se apropie prea tare, interesele personale ale lui Kat încep să se ciocnească unele de altele. Iar răzbunarea începe să capete granițe și valențe noi. Iar asta poate fi periculos, poate un pic prea periculos.
„Clark schițează cu măiestrie personaje puternice, cu multe fațete. Povestea combină frumos intriga alertă cu dezvăluiri lente, îndreptându-se spre o încheiere clară.” Publishers Weekly
O poveste despre adevăruri păstrate și polițe de plătit
Sigur o să vă întrebați și voi despre capacitatea femeii ăsteia de a escroca. Dar și despre cum era posibil să scape cu atâtea victime… Aduceți-vă aminte doar de ce am scris mai sus: Meg atacă oamenii care au secrete mai puternice decât sumele din bancă. Și, gata, aici mă opresc. Restul poveștii e musai să-l descoperiți singuri!
Minciunile pe care le spun este un roman care se deapănă lent, având grijă să prindă în dansul lui destine, victime, bani și înșelăciuni. Interesant de urmărit și cu personaje complexe, romanul lui Julie Clark poate fi o alegere inspirată pentru iubitorii de thrillere cu tușe psihologice.
Dacă sunteți curioși în legătură cu alte opinii, vă invit pe blogurile colegilor mei: Falled; Analogii, antologii; Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea.
Romanul este disponibil la Editura Trei și poate fi comandat de-aici.
Autor: Julie Clark
Nr. de pagini: 384
Titlu original: The lies I tell
Limba originală: engleză
Anul apariției: 2024
Traducere de Luminița Gavrilă
[…] Anca și cărțile […]