Pe ”Micuța balerină” am admirat-o îndelung încă de când am văzut prima oară coperta. Îmi inspira inocență, sensibilitate, fragilitate și mult romantism. Vă dați seama cât am țopăit de bucurie când am primit cartea de la autoare. Pentru mine a fost ”prima întâlnire” cu stilul Corinei. Am citit și am auzit numai lucruri frumoase despre cărțile ei, așa că nu am lăsat-o mult să mă aștepte. Ah, dacă aș putea fi caracatiță, să am multe brațe să citesc mai multe cărți în același timp…ce bine ar fi! Sweet dreams! Să continuăm…
”Micuța balerină” este o poveste de dragoste numai bună pentru adolescenții cuprinși de febra primei iubiri, ori pentru părinții de adolescenți care ar putea să vadă și să înțeleagă nebunia vârstei sau pentru cei cărora le este dor de primul roi de fluturi zburdalnici din stomac sau de dulceața primului sărut.
Deși în general fug de poveștile adolescentine, îmi place uneori să retrăiesc prin intermediul personajelor anumite etape din viața mea și să ajung inevitabil să închid ochii și să mă gândesc la propria mea adolescență, la prima dragoste sau la orgoliile care m-au îndemnat să iau anumite decizii. Remarcabil este pentru mine faptul că autoarea reușește să redea trăirile tinerilor, nebunia și pasiunea, tragediile și orgoliile, jumătățile de cuvinte și geloziile atât de reprezentative lor. Iar pe noi ne poartă ușor în lumea fotbalului american și a dansului prin intermediul lui Jay și a Ryei.
*****
Jay gusta din celebritate. Juca pentru Dallas Cowboys și reușise să aducă punctele necesare calificării în semifinală. La 22 de ani se bucura de micile plăceri ale vieții în care erau implicate, evident, și urmașele Evei. Însă tatăl lui îl învățase să respecte toate femeile din viața sa, așa că Jay era ușor diferit față de colegii săi de echipă care bifau cuceriri după cuceriri. Locuia singur în apartamentul propriu, independent financiar și extrem de echilibrat, deși tentațiile existau pe peste tot. Acum trăia și visa fotbal iar câștigarea trofeului era visul său.
Rya era o mignonă cu ochi negri și bucle blonde. Era pasionată de dans, de orice tip, dar baletul îi era cel mai aproape de suflet. Ăsta era domeniul în care voia să aibă o carieră și părinții ei o sprijineau în împlinirea visului șău. Orele nesfârșite de antrenament, școala și devotamentul său o împiedicau să aibă prea mulți prieteni. Cel mai bun prieten al său era Taylor, fiul antrenorului echipei Dallas Cowboys. Taylor era îndrăgostit de ea, dar nu își făcuse cunoscute sentimentele. Toată lumea știa..numai pentru Rya era un secret.
Jay o întâlnește pe Rya la un spectacol de balet unde fusese invitat de antrenorul său. După ce fusese atras de mișcările ei unduitoare de dans și de modul în care se manifesta când se lăsa învăluită de muzică, Jay se pierde complet în cei mai negri ochi pe care îi văzuse vreodată atunci când fata îi este prezentată.
Prima lor petrecere împreună este și pasul determinant care îi aduce împreună în ciuda diferențelor dintre ei și a lumilor complet diferite din care făceau parte. Rya își dă seama ca Jay nu îi este indiferent dar nu putea să creadă că deja celebrul jucător i-ar putea acorda ei atenție.
Jay nu voia să o aducă în lumina reflectoarelor. Știa din experiență cât de agasanți pot deveni jurnașiștii de îndată ce descopereau o nouă relație. Își urmăreau ”Victima” și scoateau la lumină atât adevăruri bine păzite, cât și minciuni care puteau distruge viața unui om în câteva secunde. Presa aflase deja despre ea și o numeau ”micuța balerină”. Numai el putea împiedica presa să îi facă rău…
Bineînțeles că nu va fi ușoară fuzionarea celor două lumi iar relația lor nu va fi perfectă. Nu sunt gata să spună lumii despre ei și desigur…orgoliile și geloziile stârnesc cele mai aprinse scântei. Doar de ei depinde cursul relației lor și doar ei au puterea de decizie. Să fie împreună sau să fie doi străini?
Ce vor alege? Sunt pregătiți să facă sacrificii? Este iubirea suficient de puternică sau atracția este sentimentul care îi guvernează?
A fost o lectură extrem de plăcută și de relaxantă. Stilul neîncărcat, neaglomerat de metafore și floricele mi-a permis să acord atenție mai mare comportamentului și cuvintelor celor două personaje, să extrag singură senzațiile și trăirile, să citesc fără să mă întreb ce va urma. O poveste plină de romantism, de gelozii și de orgolii…una care te cucerește de la primele pagini!
Mulțumesc mult, Corina! A fost o încântare să te citesc!
Si mie mi-a plăcut.
Doamne, vreau si eu cartea aceasta 😉 . Imi place stilul Corinei. Triplu H mi a placut la nebunie <3 <3