Micul mincinos – Mitch Albom, recenzie

De către

martie 1, 2025

136

Micul mincinos este romanul alături de care am pășit din nou în universul plin de emoții al scriitorului Mitch Albom. Pentru că îmi place să dau o „raită” printre amintirile de pe Facebook în fiecare dimineață, fie pe pagina personală, fie pe pagina blogului, am avut parte de o surpriză minunată astăzi. Tot pe 1 martie, dar în 2023, scriam pentru prima dată câteva rânduri despre celelalte cărți ale sale, publicate tot la editura Bookzone.

„Ați dezbătut vreme de secole ce înseamnă dragostea adevărată. Unii spun că e dragoste adevărată atunci când fericirea celuilalt înseamnă mai mult pentru tine decât fericirea proprie. Alții spun că e dragoste adevărată atunci când nu-ți poți imagina lumea fără cealaltă persoană.

Pentru mine e ușor de știut ce e dragostea adevărată. Este dragostea care nu te împinge să te minți singur.”

Deși abordează un alt subiect în acest nou roman și se folosește de un narator special, Mitch Albom reușește să impregneze aceleași emoții în rândurile sale, să stârnească aceeași furtună de trăiri în sufletul meu, să mă prindă în avalanșa evenimentelor și să mă țină prizoniera lor până la final. Sunt sigură că m-aș fi putut folosi doar de paragrafele adnotate de-a lungul lecturii pentru a vă convinge să citiți cartea, asta dacă nu ați făcut-o deja. Dar am vrut să aștern aici câteva rânduri, pentru voi și pentru mine.

Poate că nu aduce nimic nou în viața voastră, nici în rândul informațiilor despre crunta perioadă a celor Două Războaie Mondiale. Dar aduce destule emoții, pe care le răsucește și le învolburează de atâtea și atâtea ori. Aduce personaje cu răni și cicatrici, cu lupte interioare și dorințe născute din nevoi diferite. Aduce sfârșituri și începuturi, răzbunare sau iertări care nu vin de niciunde. Sau să ne legăm de speranță? Să îndrăznim să sperăm?

„Uneori, adevărurile cărora nu le dăm glas sunt cele care au cel mai puternic ecou.”

Micul mincinos – condamnare și minciuni

Războiul i-a răpit familia. O singură minciună îi va răpi sufletul. Și liniștea. Pentru totdeauna.

Mitch Albom atrage atenția asupra deznădejdii, asupra consecințelor devastatoare ale minciunii și a importanței iertării pentru ca vina să nu mai muște amarnic din suflet și conștiință. Deși sunt lecții importante și procesele de auto-învinuire sunt bine redate – fie în plan principal, fie în plan secundar – eu am fost de partea lui Nico.

„A fost o perioadă din istoria omenirii în care lumea era împărțită în două: cei care nu făceau nimic în legătură cu ororile și cei care încercau să le pună capăt. O lume din lumină și întuneric.” – sună destul de cunoscut și de actual, nu?

Nico Krispis avea doar unsprezece ani când nemții au invadat Salonicul și i-au îmbarcat pe evrei în trenurile pentru vite. Ca și în alt colț de lume călcat în picioare de bocanci naziști, evreii au fost umiliți, bătuți, loviți, înjosiți și lipsiți de fiecare posesiune (de la case la afaceri și bijuterii). Orice ar fi spus Nico, ei ar fi fost urcați în trenurile alea. Au fost urcați și în alte țări, și în alte orașe.

Da, Nico a fost mințit de un conducător nazist și le-a spus ălor săi, evrei ca și el, că vor primi la capătul acestei călătorii un loc de muncă și o casă. Le-a „vândut” o urmă de speranță. Dar Nico era un copil. Nu avea de unde să știe că oamenii pot fi atât de cruzi și de răi. Nu ar fi făcut asta dacă ar fi știut că lagărele vor deveni antecamerele morții. Că, odată ajunși acolo, vor fi triați, înfometați, gazați și arși.

Micul mincinos – căutarea iertării

„Unele minciuni sunt mai ușor de crezut decât adevărul.”

V-am spus că Mitch Albom s-a folosit de un narator special. Nu o să vă dezvălui identitatea lui, poate că aș altera astfel frumusețea poveștii sau poate că nu aș ști să folosesc cuvintele potrivite pentru a-i descrie prezența sau importanța. Dar vă spun că mi-aș fi dorit ca autorul să fi acordat mai multă atenție parcursului lui Nico.

Atunci când a fost convins că minciuna lui i-a condamnat pe oamenii dragi, Nico a început un adevărat drum al Golgotei. Destinația finală era Auschwitz, acolo unde el știa că au ajuns evreii din Salonic. Scopul său final era obținerea iertării. Știa că iertarea nu ar fi fost de ajuns, vina era prea puternică și regretul ajunsese să îi fie a doua piele. Dar își datora asta, le-o datora lor.

Mitch Albom îl urmărește pe Nico pe acest drum, dar îi pune în centrul mesei, în lumină puternică, și pe cei care au privit și primit extrem de diferit acțiunile micului mincinos. Două persoane extrem de îndrăgite, care au jucat un rol important în viața lui de dinainte de germani. Însă nici identitatea lor nu o voi dezvălui. Naratorul are grijă să-i introducă frumos și fluid în poveste, iar eu nu am nici talentul, nici ascuțimea lui. Așa că-l las să vă susure la urechi această poveste.