Mergi unde te poartă inima – Susanna Tamaro

Mergi unde te poartă inima – Susanna Tamaro este un roman diferit față de tot ce am citit în ultima vreme. Este un roman tip jurnal, un roman – confesiune care te impresionează datorită atingerii poetice pe care autoarea o insuflă cuvintelor simple și datorită emoției și amintirilor pe care le cuprinde. 

Mergi unde te poartă inima – Susanna Tamaro este o carte care se citește extrem de ușor, eu am terminat-o în câteva ore (are și un număr redus de pagini, dar are și un font foarte mare), dar care a fost perfectă exact atât cât a fost. Dacă autoarea ar fi tras de firul acestui roman la nesfârșit, mă gândesc eu că m-ar fi plictisit sau că nu aș mai fi văzut sensul lui.

Nu sunt de acord cu maniera bruscă în care a survenit finalul, aș fi vrut să fie un final de „catifea”, unul care să vină treptat sau care măcar să îmi dea de știre că totul este pe cale să se încheie. Poate aș fi preferat și un răspuns, un semn, de la cea căreia îi este dedicat totul. Mi s-a părut că toată maniera asta optimistă, aerul acesta de discipol în care s-a erijat mica noastră doamnă, s-a evaporat mult prea repede și am rămas în ceață de una singură. Știți ce senzație am avut la final? M-am uitat lung la copertă și am zis „Eu chiar am citit cartea asta? Chiar așa s-a încheiat?”. Știți de ce? Pentru că mai adorm uneori cu cartea în mână și nu de puține ori am avut de sfadă cu personajele unui roman în visul meu. Am visat atâtea continuări, atâtea replici și atâtea personaje că mă întrebam dacă nu asta am făcut și acum. 

Mergi unde te poartă inima – Susanna Tamaro este confesiunea unui om în vârstă, un om care a avut timp să greșească și să învețe din greșeli, un om măcinat de vină și de singurătate, dar care nu vrea să trezească milă, nu vrea să distrugă ca un efect bumerang tot ceea ce ar primi de la alții din dragoste sau din datorie. 

”Cartea mea spune povestea unor femei: pentru că nefericirea, coboară, de obicei, pe linie feminină, ca o anomalie genetică, ea se transmite de la mamă la fiică și devine mai intensă.” – Susanna Tamaro 

V-ați gândit vreodată la cât de mult seamănă viața voastră cu cea a mamei voastre? Eu da. Am citit la un moment dat un studiu și am văzut că femeile sunt predispuse la moștenirea aceasta genetică pe linie feminină. Boli sau nefericire, moștenim tot de la mamele noastre. Dincolo de relația specială mamă-fiică se pare că suntem unite și sub alte aspecte. Legătura acesta este exploatată și în romanul de față și suntem martorele suferințelor suportate de trei generații de femei. Aflăm informații despre Olga, femeia aflată la vârsta bilanțului, despre fiica acesteia și despre episodul dramatic al sucombării și despre nepoata Olgăi, fata căreia îi este închinată această confesiune, dar pe care o vom reconstrui numai din amintirile și percepțiile bunicii sale. 

Olga făcuse destule greșeli la viața ei și nu ar fi zis că un singur secret, acel secret păstrat cu sfințenie, avea să distrugă trei vieți. Olga era bătrână și bolnavă și suferise un atac care părea să îi pune deodată viața în altă lumină. Locuise o vreme cu nepoata ei, dar fata plecase în America și nu dăduse niciun semn. Olga ținuse locul mamei, fusese bunică – mamă, dar știa că în ciuda trandafirului și cățelului pe care i le dăruise nepoatei sale grație poveștii Micului Prinț nu fuseseră echivalent cu succesul relației dintre ele. 

Olga nu fusese iubită de mama ei. Avusese, la rândul ei, o relație proastă cu cea pe care o aduce pe lume peste ani. Un zid impenetrabil de tăcere, un scut mai puternic decât dragostea lor și o renunțare mult prea rapidă, cam așa arată raportul relației mamă – fiică. Ilaria, fiica Olgăi, era singură, introvertită și părea să nu mai știe să își aleagă calea și oamenii. Olga nu a știut, sau poate nu a vrut, să își salveze fiica. Îi spune secretul pe care îl păstra de o viață și, câteva ore mai târziu, Ilaria moare într-un accident de mașină.  În urma ei rămâne o fiică, un copil cu un Univers distrus de durere și alimentat de întrebări fără răspuns. 

Olga, mama bunică, devine o persoană altruistă și are grijă de nepoata ei. Nu știa unde le va duce soarta, dar știa ce greșise și acum dorea să lase câteva cuvinte care să o întâmpine pe nepoata ei la întoarcerea acasă. Olga era sigură că va fi un moment când i se va face dor. De ea, de trandafir sau de câinele bătrân. Sau măcar de ea, de cea care crescuse lângă Olga, de cea care venea noaptea și i se cuibărea la spate. 

Mergi unde te poartă inima este un roman extrem de sensibil și de emoționant. O călătorie interioară care are ca rezultat bilanțul unei vieți și aflarea propriei identități. Recomand cartea celor care știu că își pot deschide sufletul sau se pot privi ca într-o oglindă în aceste rânduri. Nu e loc de ștersături, e loc de analiză și recunoaștere. 

 
Despre carte: 
Titlu original: Va dove ti porta il cuore
An apariție: 2017
Colecție: Buzz Books
Editura Litera
Traducere: Doina Cernica