Medalionul este un roman cu o poveste tristă și cutremurătoare. Cathy Gohlke era o autoare nouă pentru mine. M-am îndrăgostit de coperta romanului Secrete din trecut și am știut că trebuie să am toate cărțile autoarei. Am patru până acum și am citit-o abia pe ultima (în ordinea apariției în țara noastră).

Am simțit că se va naște o legătură puternică, am plâns când am citit un moment absolut răvășitor și m-am rugat ca totul să se termine sub culorile binelui și ale speranței.

Am simțit cu adevărat greutatea poveștii citind nota de sfârșit a autoarei. Eram sigură că există un sâmbure de adevăr în toată povestea. Știam deja de copiii care au fost salvați și trimiși departe de casă pentru a rămâne în siguranță. Știam de gropile comune și de goana naziștilor de a-și acoperi crimele oribile. Dar nu am știut că au existat deținuți care, obligați să scoată corpurile fără viață din gropi, și-au descoperit acolo rudele de la care nu mai primiseră nici măcar o singură veste.

Medalionul
Medalionul

Medalionul – o poveste despre dragoste și sacrificii

Medalionul are o poveste tulburătoare, plină de furtuni și nori grei. Este o poveste care îți face sufletul fărâme și te face să te îndoiești de mai binele mult așteptat de personaje. M-am simțit tot timpul pregătită pentru povestea scrisă de Cathy Gohlke. Adevărul este că nu am fost.

Personajele s-au completat minunat, detaliile au fost folosite fix în punctul în care era nevoie de ele. Peste toate a planat suferința cauzată de război, peste toată lumea s-a așternut un strat greu de cenușă și tristețe. Citeam și nu încetam să mă minunez de puterea pe care unii oameni au avut-o în acele timpuri. Această bucată de istorie a fost, pentru unii, cea mai importantă lecție de curaj. Cumva, ei au găsit o misiune, un scop pentru a se agăța de viață, o metodă prin care au reușit să țină piept tratamentului inuman dictat de omul măcinat de orgolii.

S-au aruncat cu mâinile goale în lupta pentru supraviețuire. Au format grupuri mici de rezistență, au găsit breșe înguste prin care viața a continuat să se scurgă. Au înfruntat zile cernite, pline de moarte și foame; au mers prin canale pentru a ajunge într-un colț de lume unde să fii evreu nu reprezenta un păcat capital; au suportat relele tratamente îndurate în lagăre și s-au agățat de firul credinței pentru a supraviețui fiecărei zile.

Toată lumea lovea în ei, așteptându-și rândul să dezumanizeze „evreul inuman”.

Copacul vieții – singura mărturie

Rosa și Itzhak Dunovich și-au dorit să devină părinți. Dar nu și-au imaginat niciodată că, pruncul lor avea să vină pe lume într-un apartament murdar și sărac din ghetoul evreiesc. Crescuți amândoi în familii bune, cu o situație financiară destul de bună, cei doi învață să își reducă lumea la nivelul unui apartament pe care trebuiau să îl împartă și cu alte familii. Singurul lor păcat era că erau evrei. Reguli, restricții, ordine zbierate și cizme care mărșăluiau peste tot. Vecini gata să îi pârască pe cei care încălcau noile reguli, totul pentru o bucată de pâine în plus.

Cum să mai iubească Rosa într-un astfel de loc? Cum să mai găsească puterea de a spera la o familie normală? În ciuda împrejurărilor tulburătoare, Rosa aduce pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Și-ar fi dat viața la schimb pentru a-și păstra fetița în siguranță. Rămasă singură după ce Itzhak pleacă pentru a-și recupera părinții, Rosa face un ultim sacrificiu: își trimite fetița departe. Nu a fost un lucru ușor, dar știa că așa i-ar fi asigurat siguranța micuței. O încredințează rețelei condusă de Irene Sandler, o femeie absolut extraordinară – vă recomand să citiți despre minunatele ei acțiuni -.

Pentru a fi sigură că se vor regăsi cândva, Rosa taie pe din două medalionul primit de la Itzsak și îl pune la gâtul micuței. O jumătate fiica, o jumătate mama – crâmpeie de viață și ramuri ale unei iubiri dincolo de cuvinte. Medalionul reprezenta copacul vieții și îl primise în ziua nunții lor, cea mai fericită zi pe care Rosa și Itzhak o trăiseră vreodată.

Colac de salvare

Sophie Kumiega nici nu trebuia să fie în mijlocul războiului. Era englezoaică, dar se căsătorise și venise să locuiască în Varșovia. Cu soțul plecat să lupte în cadrul Forțelor Aeriene Poloneze din România, Sophie nu poate să rămână indiferentă în timp ce lumea se prăbușește în jurul ei. Fără vești noi de la soț și cu casa distrusă de atacul aerian, Sophie primește o a doua șansă: o identitate nouă și sigură. Deși ar fi putut să rămână în bula ei ferită, Sophie alege să se implice activ în salvarea evreilor.

Era gata să își asume orice risc. Nu suporta să își vadă prietenii omorâți, deportați și înfometați. Era singură pe lume, nu putuse să îi ofere un copil soțului său. Dar, într-o zi, viața și brațele ei se vor umple cu o mogâldeață cu bucle închise la culoare. Fetița Rosei nu ajunsese prea departe și fusese astfel adusă în grija lui Sophie. Asta era șansa ei pentru a face bine. Dar și pentru a deveni mamă.

Adevărul se lasă acoperit de distanțe, de minciuni și secrete, de pericole și tăceri. Va ști micuța vreodată povestea ei? Ce se va întâmpla mai departe?

Medalionul – o poveste absolut răvășitoare

Medalionul este o poveste care se insinuează treptat în sufletul cititorului. Cu o gamă variată de trăiri, cu o poveste care nu poate lăsa indiferent pe nimeni, Medalionul este o carte de citit și de păstrat pe raftul ăla special.

O poveste extraordinară despre curaj, sacrificiu și supraviețuire. Două familii sunt răvășite de un război, cum altfel dacă nu hidos, dar și legate pentru totdeauna de o fetiță care trebuie, cu orice chip, să supraviețuiască.

Medalionul a apărut la Editura Gamma.ro și îl puteți achiziționa de aici. 

Dacă iubiți și voi romanele creștine, vă dau un pont. Dacă folosiți codul anca.a primiți o extra reducere pe site-ul editurii.

CATHY GOHLKE a primit de trei ori premiul Christy Award pentru cea mai bună scriitoare. Romanele ei au fost traduse în mai multe limbi și se bucură de o călduroasă primire din partea cititorilor. Locuiește alături de soțul ei în Elkton, Maryland.

Editura: Gramma.ro

Numar de pagini: 404

Tip coperta: brosata

An aparitie: 2020

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns