Mamă rea este romanul cu care Mia Sheridan s-a strecurat în aria mea de interes literar. Nu a fost prima dată când am auzit de numele ei, a fost doar prima dată când am fost cu adevărat interesată de ceva scris de ea. Nu știu cum și-a scris romanele de dragoste, cum și-a construit personajele și universurile încărcate de emoție și iubire.

Unele mame dau viață. Altele o iau.

Mamă rea
Mamă rea

Însă, trebuie să fiu sinceră și să mărturisesc asta, la capitolul thriller, Mia Sheridan a dovedit că poate să scoată imposibilul din ecuație, să lanseze câteva ipoteze extrem de interesante, să strecoare niște aspecte neobișnuite și extrem de inteligente. Nu m-aș fi așteptat de la ea să fie atât de inventivă, cu tot respectul cuvenit, să apeleze la așa răsuciri de evenimente (demne de un autor care a scris de mai multe ori povești din acest gen literar) și să folosească niște indicii atât de macabre, plasate într-un mod extrem de inteligent.

Eu citesc thriller destul de des. Nu am acoperit încă toată subiectele, nu am citit toate dosarele răufăcătorilor, nu m-am familiarizat cu toate modus operandi întâlnite de oamenii legii. Știu că imaginația autorilor, în ciuda cruzimii ei, este întrecută de multe ori de sadismul și sângele rece al infractorilor. Dar trebuie să îi dau Miei ce este al Miei și să spun că s-a descurcat de minune, că au fost aspecte pe care nu le-am întâlnit în alte povești, nu până acum, și că am citit cu nerăbdare și cu atenție sporită fiecare rând. Au fost și momente în care aș fi dorit un pic mai multă planificare, un pic mai multă strategie din partea anchetatorilor, dar au fost puține și am putut trece peste ele, grație suspansului presărat la fiecare pas.

Mamă rea – un criminal cu sânge rece

Îmi plac mult poveștile care îmbină un pic din toate „zonele” mele de interes. Sunt întotdeauna curioasă în legătură cu viețile celor implicați în poveste, fie ei anchetatori dau criminali. În ceea ce-i privește pe anchetatori sunt curioasă în legătură cu viața personală, cu trecutul care i-a împins spre o astfel de carieră. Îmi place să le descopăr latura omului de rând, după cum îmi place mie să spun, momentul în care dau uniforma jos și devin vulnerabili, atenți, dornici de protecție, iubire și suport.

Când vine vorba de răufăcători, deși îmi doresc să-i văd cât mai repede închiși pentru ce au făcut, îmi place să sap mult în trecutul lor. Să le descopăr traumele și motivele, să le cunosc obiceiurile și să încerc să găsesc probe acolo unde pare să nu fie nimic la prima vedere.

Mia Sheridan a reușit să îmi ofere o poveste în care a creat un echilibru. Fragil, afectat și influențat de factori externi, dar un echilibru. Am primit acces în viața profesională a Siennei Walker, cât și în cea personală, în copilăria marcată de violență a criminalului pe care aceasta dorește să-l închidă în spatele gratiilor. La final, când toate planurile s-au unit într-un punct extrem de fierbinte și de periculos, am simțit pulsându-mi în vene o doză dublă de adrenalină. Ca mai apoi, pe nepregătite, să fiu lovită de emoție, emoție care m-a făcut pentru o clipă să-mi doresc altceva, să-mi fie milă de criminal.

Mamă rea – indicii, scrisori, mărturisiri

Sienna Walker se vede nevoită să se întoarcă acasă, în orașul natal, acolo unde își jurase să nu mai revină vreodată. Nu avusese o copilărie fericită aici, își dusese viața într-un parc de rulote, afectată permanent de capriciile sorții și de neimplicarea părinților. În așezarea micuță își lăsase cândva și toate visurile legate de marea ei poveste de iubire cu Gavin, bărbatul care o părăsise fără prea multe cuvinte.

După ce aproape este concediată din NYPD „din cauza” spiritului ei de justițiar, Sienna Walker revine în cadrul secției de poliție din orașul natal. Aici, în ciuda propriilor așteptări, Sienna este aruncată în mijlocul unui caz de crimă, care se dovedește a fi planificat cu atenție. Nu știa cine s-ar fi putut ascunde în spatele macabrului gest, dar era convinsă de faptul că ucigașul îi cunoștea trecutul, dosarul personal și legăturile cu oamenii de aici. Ba mai mult, bărbatul părea să fie mereu cu un pas înaintea ei.

Criminalul joacă după propriul scenariu și plasează la locul faptei niște indicii. Greu de văzut la prima vedere, mai ales când nu cunoaște atât de bine victima, indiciile o poartă pe Sienna într-o cursă terifiantă, plină de incertitudini și semne de întrebare. Totodată, acesta lasă și niște scrisori adresate anchetatorilor, scrisori în care le vorbește despre copilăria plină de abuzuri, despre crimele violente comise de mama lui și despre modul ei bolnav și ciudat de a-l iubi și de a-l apăra.

În stilu-i caracteristic, ucigașul lasă indicii și în scrisori. Acestea nu sunt expuse fățiș, ci sunt niște „coduri”, ușor de trecut cu vederea, un fel de puzzle literar, pe care Sienna trebuie să-l descifreze pentru a ajunge la următoarea căsuță, la următoarea victimă. Sienna nu știe nici numărul real al victimelor, nici când autorul lor are de gând să se oprească. Totul se transformă într-o cursă nebună, contracronometru și contra unui rău pe care nimeni nu știe cum să-l oprească.

Mamă rea – adevărul e mai complicat de atât

Mamă rea este un roman cu o poveste în straturi. Pline de rău, de violență și abuz, de traume și secrete bine păstrate, starturile devin tot mai transparente și mai clare de la pagină la pagină. Autoarea reușește să mențină permanent o stare de alertă și de incertitudine, fapt care îi propulsează pe cititori în mijlocul acțiunii, atenți la fiecare cuvânt. Mi-a plăcut foarte mult povestea, atât pentru starea de tensiune, cât și pentru modus-ul operandi al autoarei.

Andrei Covaciu, felicitări pentru traducere! Ai făcut o treabă grozavă!

Mamă rea a apărut la Editura Bookzone și poate fi cumpărat de aici.

Număr pagini: 448

Editura: Bookzone

Autor: Mia Sheridan

Anul publicării: 2024

Traducator: Andrei Covaciu

Titlul original: Bad Mother

Lasă un răspuns