Malnata este romanul de debut al autoarei Beatrice Salvioni și a fost o experiență tare interesantă pentru mine. Acum, la câteva zile distanță de ultimul moment petrecut alături de ea, mi-e mult mai clar sentimentul pe care l-am dezvoltat în legătură cu această istorie. Malnata nu este o poveste. Malnata este mai mult o stare. Te încarcă, te solicită, te pune față în față cu maturizarea, cu alegerile și cu fața mai urâtă a lumii.
Beatrice Salvioni văd că este foarte des comparată cu Elena Ferrante. Aproape că am rămas fără cuvinte atunci când am văzut tona de trimiteri către Tetralogia napoletană, către Elena Ferrante și micul ei colț de Italie. Am citit doar primul volum al tetralogiei și am simțit că bat pasul pe loc. Pe scurt: nu am simțit chemarea către acest univers. Nu pot să fac comparații, nici să emit teorii. Pot doar să spun că este ok să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Dar și că trebuie să acceptăm că sunt oameni care simt nevoia să spună același gen de povești. Că unii o fac mai cu stil sau cu o grație aparte, asta e deja altă poveste. Pentru mine, Beatrice Salvioni a găsit cuvintele potrivite, tonul potrivit și personajele potrivite pentru povestea ei.
Malnata – povestea unei prietenii, povestea unei maturizări
„Malnata se plimba pe străzile din centru, târșâindu-și sandalele ponosite pe pietre, cu bărbia în sus și cu doi băieți mai mari decât ea alături. Văzând-o, femeile șopteau printre dinți «doamnepăzeșteșiapărăne» și-și făceau semnul crucii cu frenezie; în schimb, bărbații scuipau pe jos. Atunci, ea râdea tare și scotea limba, apoi făcea o plecăciune, de parcă le mulțumea pentru insulte.
Cu părul foarte negru tuns strâmb, de parcă ar fi folosit un castron și un satâr, și cu ochii negri și lucitori de pisică, așa cum erau, tot de pisică, și picioarele ei slabe și agile, îmi părea ființa cea mai frumoasă pe care o văzusem vreodată.“
Malnata este pentru oamenii mari un blestem, un țap ispășitor, cineva care aduce ghinion și seamănă dezastre. Oamenii caută asta, în general, în viața lor. Caută un cineva sau un ceva pe care să poată arunca vina. Ce importanță avea că era Malnata – cea care avea un nume atât de frumos în realitate: Magdalena – doar un copil? Ce importanță avea că sufletul ei ar putea rămâne traumatizat în urma episoadelor dramatice cărora le fusese martor? Ce importanță avea un copil în lumea celor mari, mânați de orgolii, interese și lupte pentru putere? Oamenii mari, cei care ar fi putut să arunce colacul de salvare celor aflați în nevoie, erau atunci (și încă au rămas) cei care trasează cele mai ferme și mai dureroase granițe. Cei care nu au înțeles nimic din lecțiile predate de istorie. Împreună suntem mai puternici, împreună putem lupta pentru cauze, împreună ne putem ridica în fața celor care transformă o țară într-un loc mult prea mic pentru orgoliile pe care le nutrește.
Francesca și Maddalena – două firi diametral opuse
Francesca și Maddalena nu au lucruri în comun. Așa spuneau cei din jurul lor. Însă, pentru mine, amândouă aveau aceeași fire bătăioasă, același spirit liber, aventuros, îndrăzneț și curajos, aceeași foame de altceva, de independență și de mai mult. Pentru Maddalena, fata care provine dintr-o familie mai lipsită de reguli și posibilități, viața pare mai ușoară.
„În lumea Malnatei se făceau întreceri de zgârieturi de pisici, și trebuia să-ți lingi durerea împreună cu sângele. Era o lume în care nu te puteai juca prefăcându-te că erai ceva ce nu erai și cu băieții vorbeai privindu-i drept în ochi. Stăteam în pragul lumii ei și o scrutam nemișcată, gata să alunec înăuntru. Și abia așteptam să cad”.
Pentru Francesca, fiica familiei cu așteptări și situație economică mai stabilă, viața se desfășoară după reguli impuse de o mamă dârză și de o societate nemiloasă. Francesca o asocia pe Malnata cu libertatea, nu cu blestemul. Voia să aibă același curaj și aceiași genunchi juliți. Aceeași stare aventuroasă și aceeași putere de a înfrunta lumea. Una pentru altă, fără ca să preconizeze sau să știe, ajung să devină trambulina pe care sar și tot sar în îndeplinirea unui om mai liber, mai implicat și mai ancorat în propria-i realitate.
Malnata – lecția de prietenie
„Aveam respirația întretăiată, așteptând ca, din cauza minciunii, să crape pământul din piață și să mă înghită ceva de neînvins, ca o uriașă mână găurită de un piron murdar de sânge să coboare din cer ca să mă strivească.
Nu se întâmplă nimic. Poate Isus din lemn nu fusese atent în momentul în care spusesem minciuna și nu-și bătea capul cu mine. Sau poate nu era un păcat. Și dacă nici sub picioarele Malnatei nu crăpase pământul, probabil că nici măcar să furi cireșele domnului Tresoldi nu era un păcat. Dacă nu murisem încă după ce vorbisem cu Malnata, nici pentru că omisesem adevărul, atunci oamenii mari fuseseră cei care-mi spuseseră minciuni”.
Așa cum am spus mai sus, Malnata nu este doar o poveste. Malnata este ca o stare, ca o carte bornă. Este o conștientizare a propriei puteri, a importanței legăturii dintre oameni, a necesității punții dintre oameni, lume și bine. Mi-a plăcut povestea, mi-a plăcut prietenia deosebită dintre fete și linia pe care autoarea a așezat-o între copilărie și maturitate. Este o graniță fină, punctată de decizii, situații și momente desprinse din lupte emoționante și întâlniri de gradul zero, întâlniri după care nu mai suntem la fel.
Malnata – când blestemul ajunge binecuvântare
Mi-a plăcut vibratoul cărții. Tensiunea parcă a fost zgomotul de pe fundal, mereu acolo, mereu prezent, mereu amplificat de orice mișcare pe tabla vieții. Există emoție în cartea asta, emoție transmisă atât de firesc, de autentic și de … copilăresc.
Malnata a apărut la Editura Litera și eu cred că este o carte care nu trebuie ocolită, mai ales dacă aveți nevoie de povești diferite, revelatoare și îndrăznețe.
Data Apariției : 14 apr. 2023
Autor(I) : Beatrice Salvioni
Numar Pagini : 304
Tip Coperta : Broșată, cu clapete
Colectie : Folio
Traducator(I) : Diana Calangea
