„Mai puternici împreună” este cel de-al patrulea volum al seriei „Destine la limită”, serie semnată de Katie McGarry. Pentru mine, volumul de față este cel care mi-a făcut cunoștință cu stilul autoarei. Nu am citit restul romanelor (Destine la limită, Cu el pentru totdeauna, Îndrăznește să iubești),  și m-am bucurat să dau peste o serie care nu te obligă să citești toate volumele precedente pentru a-l putea citi pe cel care te-a convins cu descrierea sa. Pentru că se concentrează pe povestea unui cuplu, consider că volumele se pot citi liniștit independent. Evident, este mai bine să știi totul, dar timpul este limitat, nu mai spun de buget. 

Mai puternici împreună”  a fost o lectură antrenantă, de mult timp nu am mai citit o carte young adult așa. Povestea este una care nu lasă momente de respiro, e plină de urcușuri și coborâșuri, de detalii care stârnesc curiozitatea cititorului. Pentru mine, astfel de romane sunt numai bune pentru relaxare. Nu îmi pun întrebări, nu îmi construiesc scenarii. Citesc și atât. Pentru că a avut destul de multă acțiune, nu am mai ținut cont de micile derapaje de logică. La un moment dat, unele chestii mi-au dat cu virgulă, dar le-am luat ca atare și am trecut peste.

Ceea ce am apreciat în mod deosebit a fost faptul că eroina noastră nu este eroina tipică, cuminte și devreme acasă. Haley luptase în cușcă. Câștigase multe meciuri, deținea și un titlu național. Dar, viața era cel mai mare adversar al ei. Meciurile astea erau cele mai dure și nici nu aveau un număr de partide prestabilit. 

Haley îl iubise pe Matt. Se îndrăgostise nebunește de cel care era rivalul în afaceri al sălii de antrenament deținută de bunicul ei. O întâmplare nefericită o duce pe Haley în sala lui Matt unde ea îl învață cum să îi învingă pe fratele și verișorul ei, ambii luptători la aceeași categorie. Lumea luptelor era o lume grea, unde nimeni nu se dădea în lături de la nimic pentru a câștiga. Și Haley îi oferise lui Matt victoria. Su măcar calea spre obținerea ei. 

Dezamăgită de comportamentul agresiv a lui Matt, Haley se întoarce acasă. Dar viața nu renunțase la lupta împotriva ei. Continuă să îi dea lovitură după lovitură. Tatăl ei, un inginer disponibilizat, nu mai poate susține cheltuielile casei și ajung să fie evacuați din propria casă. O perioadă sunt nevoiți să trăiască prin adăposturi, apoi sunt înghesuiți în apartamentul micuț al unui unchi tiranic. Trei copii și doi adulți. Numai mama muncea, iar Haley o ajuta cu banii primiți pe cele câteva ore în care se prefăcea chelneriță. Ar fi putut câștiga mai mult din meciuri, dar ceva o ținea departe de ring.

Mai puternici împreună – o luptă cuviața

În apartamentul înghesuit nu numai că li se amintea constant că nu mai aveau nimic, dar erau nevoiți să respecte și programul strict pe care unchiul lor îl impunea cu voce răstită. Haley se simțea umilită, dar nu avea ce să facă. Nu avea unde să se ducă și adăpostul era ultimul loc în care voia să ajungă.

West Young este cel mai tânăr membru al familiei Young. Se născuse dintr-un motiv anume și se simțea inutil. I se părea că viața lui nu este decât o subliniere a faptului că nu fusese dorit. West se simte vinovat pentru accidentul suferit de sora sa. Era dur cu el și mereu cu dinții încleștați,  iar asta nu făcea decât să înrăutățească relația lui cu tatăl său și să îi creeze și mai multe probleme. Exmatriculat din cauza temperamentului vulcanic de la școală privată pe care o urma, West este și alungat de acasă de tatăl său. 

Considerând că gunoiul trebuie să trăiască la marginea orașului, ajunge să locuiască în mașină, în cartierul unde locuia și Haley. O cunoscuse din întâmplare într-o seară. El era acolo pentru a cumpăra iarbă, ea încerca să fugă de doi tipi care îi voiau pastilele pe care le cumpărase pentru tatăl ei. Întâlnirea lor se soldează cu o bătaie în toată regula, bătaie care îl implicase și pe fratele lui Matt. Asta însemna probleme la pătrat.

Cum nu vor să spună adevărul despre ce s-a întâmplat în seara atacului, West este provocat la o luptă în cușcă. Temperamental și mândru, acceptă. Dar exista o mare problemă! West nu era luptător. Se pare că Haley trebuie să revină în sala de antrenamente. Trebuie să îl țină în viață pe încăpățânatul ăsta!

Problemele lor sunt numeroase și viața tot insistă în a le pune piedici. După cum am spus, stilul alert este menținut de toate aceste detalii pe care autoarea le oferă din abundență. Exact asta mi s-a părut că face cartea diferită față de restul. Viața lui West este plină de semne de întrebare, se pare că măreața familie Young avea multe schelete prin dulapuri. Și el era hotărât să le găsească pe toate!

Mai puternici împreună – mai este loc de dragoste?

 Un cartier rău famat, consum de droguri, bătăi, lupte în cușcă. Mai este loc și de dragoste? Este. Mai ales când doi tineri descoperă că tocmai dragostea este elementul care îi face mai puternici. Mi-a plăcut cartea. Mi-a plăcut pentru că nu este liniară și pentru că eu nu am putut-o asemăna cu altă carte pe care am citit-o. Mi-a plăcut pentru că nu desface aceeași problemă în patru. Și mi-a plăcut pentru personajele sale. Nici cele dubioase nu au fost rele pe de-a-ntregul. Aici mă refer strict la Abby, o tipă care putea părea lipsită de principii, dar care a dovedit că-și poate păstra coloana vertebrală într-o lume defectă. 

Dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă relaxeze da să nu vă plictisească, „Mai puternici împreună” este alegerea potrivită! Sunt curioasă, cine a citit restul volumelor? Cum vi s-au părut? 

Romanul a apărut la Epica Publishing House și poate fi comandat de pe LibrisElefant.

An aparitie: 2018

Autor: Katie McGarry

Categoria: Literatura Universala

Editie: Necartonata

Editura: EPICA

Nr. pagini: 480

8 COMENTARII

  1. Am cartea, de ceva timp, si tot am amanat-o , nefiind sigura daca sa o citesc sau nu! Insa recenzia ta, tocmai m-a facut sa incep din nou seria. AM citit primele doua, cu siguranta voi termina!

  2. Eu nu am citit nimic și tocmai de aceasta m-am dat înapoi de la lecturarea volumului prezentat de tine… Însă, văd că poate fi citit și separat, ceea ce mă bucură. Recenzia ta mă convinge să îi dau o șansă! <3

Lasă un răspuns