Mai este oare acesta un om? – Primo Levi

„Mai este oare acesta un om?” este un roman diferit față de tot ce am citit până acum. Este prima mea întâlnire cu autorul Primo Levi și mă bucur că am primit această recomandare. Mi-e greu să mă decid asupra cărților pe care vreau să le cumpăr sau să le citesc. La Bookfest, salonul internațional de carte, m-am pierdut printre numeroasele titluri cu care ne-au îmbiat editurile.

„Gândiţi‑vă că toate acestea au fost aievea:
Vă‑ncredinţez aceste slove.
Săpaţi‑le în inimile voastre
Când staţi acasă sau mergeţi pe stradă,
Când vă culcaţi, când vă sculaţi;
Repetaţi‑le copiilor voştri.”

Standul Editurii Art a fost unul dintre cele mai frumoase. Un labirint perfect pentru un cititor! Îți erau indicate ieșirile, dar cine vrea să iasă din labirintul cărților? Acolo, la standul plin cu voie bună și baloane colorate, am primit această recomandare. „Primo Levi se remarcă printre ceilalți autori”, așa mi s-a spus. Și acum pot să afirm și eu acest lucru. Mi-a plăcut detașarea cu care a scris. Și-a însușit cumva acest episod dramatic. Asta fără a se victimiza, fără a-și plânge de milă, fără a face din asta un capăt de lume. Și-a scris memoriile, a simțit că era dator lumii cu asta. A vrut să vorbească despre ce i s-a întâmplat. Și nu pentru că nu existau deja alte cărți cu același subiect. Parcă se mira că a trecut prin asta și a supraviețuit. Parcă a vrut să înțeleagă de ce el a supraviețuit sau dacă nu cumva a luat locul altcuiva. Am simțit că vrea să se audă pe el „vorbind” despre asta. Poate că așa va deveni real. Poate abia atunci.

Mai este oare acesta un om? – o mărturie incisivă

„În aceste condiţii aspre, striviți la fund, au trăit mulţi oameni din zilele noastre, dar fiecare pentru un răstimp relativ scurt; de aceea se ridică poate întrebarea dacă merită cu adevărat şi dacă este bine să rămână vreo amintire despre acest excepțional episod al condiţiei umane.

La această întrebare ne simţim îndreptăţiţi să răspundem afirmativ. Într‑adevăr, avem convingerea că nici o experienţă omenească nu e lipsită de sens şi nedemnă de a fi analizată, ci, dimpotrivă, că se pot extrage din această lume aparte, prezentată de noi, învăţăminte fundamentale, chiar dacă nu întotdeauna pozitive. Am vrea să se ţină seama că Lagărul a fost, chiar în mare măsură, un experiment biologic şi social de proporţii gigantice.”

Mă cutremur de fiecare dată când citesc o carte despre lagărele naziste. Mă întreb cum a fost posibil. Mă doare sufletul să citesc și să văd fotografii. Cu toate astea, mintea mea cere cărțile astea cu înverșunare. Vreau să înțeleg mecanismul (nu că aș putea vreodată), vreau să înțeleg cu adevărat limitele și adâncimile acestei răni de pe obrazul istoriei lumii. Și în loc să mă apropii de dimensiunile reale, bag de seamă că mărturiile supraviețuitorilor nu fac decât să împingă și mai mult hotarele pe care noi le-am stabilit anterior.

„Cărțile despre Holocaust ale lui Primo Levi se numără printre cele mai valoroase lucrări ale literaturii secolului XX, dar cea mai mare creație a lui a fost el însuși.” The Atlantic

De asta e bine să citim, să adunăm informații pe care să le clasificăm ulterior. Sunt atât de multe de citit și de aflat. Avem nevoie să citim povești spuse din mai multe unghiuri, abia așa putem avea o imagine mai clară.

Mai este oare acesta un om? – un roman cutremurător

Primo Levi nu era evreu. Era italian. Dar se înscrisese în rândul partizanilor și asta îl plasa undeva sub evrei. Prins și arestat, Levi declară că este evreu și este transferat în lagărele de la Auschwitz. Trimiși cu vagoanele pentru vite, în condiții inumane și împărțiți după starea în care se aflau, prizonierii află repede că vagonul putea fi considerat lux față de ce îi aștepta. Ținuți în frig, înfometați, bătuți, scoși la apel, mereu luptând pentru supraviețuire și pentru păstrarea a doi papuci găuriți și a gamelei în care primeau un polonic de supă „chioară”.

Viața în lagăr este cruntă. Sunt oameni dispuși să împartă rația de pâine, dar sunt și oameni care învață să se descurce, asta sfidând regulile stricte impuse de germani. Iarna era a naibii de lungă și de friguroasă. Hrăniți prost, fără îmbrăcăminte groasă și pedepsiți dacă erau prinși cu hârtie sub cămășile cu tesătura proastă și rară. Dar mereu există posibilități de a s sfida moartea. Erau obișnuiți deja cu asta, nu? Nu există conceptul de „mai rău”, lagărul era prin definiție cel mai rău loc – un iad construit de oameni.

„Să închizi între fire de sârmă ghimpată mii de indivizi de vârste, condiții, origini, limbi, culturi și obiceiuri diferite și să-i supui unui regim de viață constant, controlabil, identic pentru toți și mai prejos de orice necesitate e cel mai diabolic experiment pentru a stabili ce este esențial și ce este dobândit în comportamentul animalului-om în lupta pentru existență.”

Mai este oare acesta un om? – mirare că ești. Că mai ești.

Primo Levi simte pe pielea lui duritatea lagărului. Vede decăzând odată cu el oameni care reprezentau elita socială: ingineri, profesori, chimiști. Și el era chimist și cine ar fi putut spune că asta îi va salva viața? Este primit într-o echipă de cercetare. Nu ducea alt tip de viață, dar măcar lucra la adăpost și asta echivala cu supraviețuirea.

Am citit unele pasaje cu ochii înotând în lacrimi. Altele m-au impresionat prin stoicismul lor. Sunt bucăți pe care le-am parcurs cu greu și frânturi cărora le-am interzis să danseze în fața ochilor mei. Nu am vrut să văd corpuri schilodite și ochi stinși. Mi-am impus să cred că în fiecare om a rămas ceva viu: speranța și credința.

Mi-a plăcut faptul că bucățile prezentate sunt spontane și nu sunt așezate cronologic. Mi-am închipuit că stăteam de vorbă cu autorul și că o idee ducea la alta.

Mai este oare acesta un om? Este. Pentru că omului i s-a oferit uitarea. Asta nu îl face invincibil, nici mai puternic. Dar îl ajută să meargă mai departe. Uitarea este caseta în care își ascunde cele mai ascunse frici și cele mai triste amintiri. E bine că uitarea ne permite să o înghesuim într-un colț micuț și întunecat.

Mi-a plăcut cartea. Sună ciudat și e o poziție incomodă. Dar mi-a rămas în suflet carte vie.

Romanul a apărut la Editura Art și poate fi comandat de aici. 

• Publicată în mai 2018
• Traducere din limba italiană și postfață de Doina Condrea Derer
• paperback, 246 p
• Autor: Primo Levi
• Domenii: Ficţiune
• Colecţie: Desenul din covor