„Maestrul minciunilor” este premiul care merge la romanul de față. Am văzut cartea într-o aventură virtuală pe site-ul Libris și i-am cedat. Dulce slăbiciune, ce mi-ai făcut? Ah! pentru cât de mult m-a mințit aproape că sunt tentată să nu mai citesc volumul doi. Aproape. M-am tot avântat spre final, am tot strâns din pumni. Rezultatul? Sunt în ceață. Complet.

„Maestrul minciunilor” este o combinație reușită între un roman young adult și un thriller light. E un cocktail „slab alcoolizat” (și aici mă refer strict la senzațiile date de un thriller bun). Aș spune mai degrabă că este un roman de mister/anchetă.

Maestrul minciunilor

Mi-am promis mie că nu voi mai începe serii. Durează prea mult până apar continuările și rezerva mea de răbdare scade și amenință să intre în zona roșie. Cartea asta mi-a întărit și mai mult convingerile! Când aleg să citesc serii mă gândesc că dau peste finaluri care îmi fac sufletul să se rupă și să se împrăștie în cele patru zări.

La finalul romanului „Maestrul minciunilor” m-am simțit păcălită. Am alergat prin fum numai ca să dau de un val de ceață la capătul călătoriei. Da, rămân întrebări. Multe! Cine, ce, cum, unde și de ce? Cine este vinovatul? Care sunt motivele? Dar a fost o cursă prea seacă. Prea lipsită de adrenalină și de nebunia pe care un roman bun mi-o oferă.

Maestrul minciunilor – goana după himere

Școlile pot fi celebre pentru multe lucruri: rezultate academice, absolvenți, echipe sportive.

Dar nu ar trebui să fie celebre pentru crime.

Academia Ellingham pare genul de școală ideală pentru oricine. Dacă nu ar fi fost elitistă, ar fi fost perfectă! Fix modelul de urmat.

Albert Ellingham înființase această academie din dorința de a privi sistemul de educație din alt unghi. O școală bazată pe joc, centrată pe nevoile fiecărui elev. Cei care erau aleși beneficiau de un tratament special. Li se punea la dispoziție o bibliotecă uriașă (erau aduse toate cărțile cerute de elevi). Li se alegeau numai materiile care îi ajutau în cariera aleasă în prealabil. Pe scurt, elevul era stăpânul.

Academia era specială și datorită locației. Construită pe latura unui munte (dinamitat și pregătit pentru a fi conform cu planurile), academia oferea intimitate și izolare. Dar și în acest loc ferit de ochii lumii lucruri rele se pot întâmpla. Și se întâmplă din plin.

Maestrul minciunilor – trecut și prezent

În anul 1936, soția și fiica lui Albert Ellingham sunt răpite. Toate eforturile lui de a le salva sunt sortite eșecului.

Singurul indiciu despre unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei americane era o scrisoare-ghicitoare, semnată de „Maestrul minciunilor”. Diverse metode de a muri erau înșiruite și nimeni nu pare să afle răspunsul ghicitorii.

Rămân doar două întrebări: cine le-a răpit pe cele două și unde este Alice? Alice era fiica lui Albert. Avea numai trei ani atunci când a fost răpită. Deși Albert murise, școala continua să funcționeze. Alice ar putea să fie vie. Bătrână și neștiutoare, dar vie.

În prezent, în academie, sosește noul val de studenți. Viitori ingineri, muzicieni, actori sau detectivi…toți sunt primiți cu brațele deschise. Dar fericirea le va fi umbrită curând. Moartea bate la ușă! Și face mult prea repede prima victimă.

Tinerii sunt cei care condimentează un pic atmosfera. Mă gândeam că, înaintând în poveste, firele ar putea fi din ce în ce mai tensionate. Mă intriga povestea marelui Ellingham. Cine ar fi dorit să se răzbune pe el? Unde era micuța Alice? Mai era în viață sau cadavrul ei nu apăruse la suprafață? Dar nimeni nu pare să preia frâiele acțiunii. Eu întorceam tot mai dezinteresată paginile și așteptam scânteia.

Tinerii care trec pragul academiei sunt tineri înzestrați și capabili, dar sunt oameni și asta îi face vulnerabili. Și plini de secrete. Au câte ceva de ascuns, mici drame personale pe care nu se grăbesc să le dezvăluie. Cititorul le descoperă pe parcurs și încearcă să îi așeze pe tineri pe tabla de șah. Toți au un rol în această partidă, rămâne să vedem care.

Singura care se remarcă (și care m-a și impresionat) este Stevie Bell, o adolescentă pasionată de detectivistică și cărți bune.

– Știu că acest caz e foarte popular – că, în general, crimele sunt populare. Dar crimele au o față umană. Dacă o să studiezi crime, trebuie să nu uiți niciodată de oamenii implicați în fiecare caz.

Stevie este decisă să dezlege misterul răpirilor. Nu era o muncă ușoară, dar știa pe de rost toate anchetele și reportajele scrise pe acest subiect. Bonus: se va afla înăuntrul școlii.

Stevie își dorea să ancheteze, să descopere criminali. Dar nu știa că dorința i se va îndeplini atât de repede.

Un elev moare în condiții suspecte și liniștea școlii se risipește. Era un ghinion, o coincidență sau un blestem?

Maestrul minciunilor – o combinație interesantă

Mi-a plăcut să descopăr povestea lor, dar aș fi vrut un pic mai multă acțiune, un strop în plus de mister. Finalul m-a dezumflat. Cred că aș fi vrut ceva mai antrenant, mai condimentat…ceva care să îmi spulbere toate ideile și să mă facă să îmi rod unghiile.

Nu este un roman rău, dar este cam zgârcit cu suspansul și asta este ce nu îmi place prea tare.

„Maestrul minciunilor” poate fi achiziționat de pe Libris (dacă dați click aici).

Autor: Maureen Johnson

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Fiction Connection

Editie: Necartonata

Editura: TREI

Nr. pagini: 416

Titlu Original: Truly Devious

Traducator: Camelia Ghioc

Wonder Woman Book Tag

9 COMENTARII

  1. Felicitări! O recenzie frumoasa și misterioasa. Deși nu ți-a plăcut pe de-a-ntregul pe mine m-ai convins sa o citesc,dar probabil voi aștepta și volumul doi sa nu rămân în ceata.

  2. Eu citesc serii, deși îmi e întotdeauna teama că nu vor fi traduse pana la final…
    Îmi place cum scrie Maureen Johnson, dar aceasta carte nu am citit-o. Din impresiile tale îmi dau seama ca este foarte interesantă. Clar o voi adauga pe lista mea. Mulțumesc. Și felicitări pentru recenzie!

  3. Seriile devin foarte greu acum prietenele mele, dar niciodată nu mai spun niciodată, căci nu știi ce se poate întâmpla. Abia aștept să citesc un thriller bun, dar și recenzia ta ușor ”nervoasă” mă face curioasă – na, defect profesional și tu o ispită continuă :).

Lasă un răspuns