Lumina pe care am pierdut-o – Jill Santopolo (recenzie)

Două vieți, două iubiri, o singură alegere.

Sunt tare norocoasă. Am în jurul meu oameni pasionați de lectură și prieteni care îmi dăruiesc muuulte cărți. Norocoasă, nu-i așa? Grațiana, draga mea colegă de pe grupul pe care îl administrăm, mi-a dăruit trei cărți. A fost dragoste la prima vedere. Mi le doream mult, mult și le-am răsfoit îndelung! Am citit un thriller psihologic și aveam nevoie de ceva mai ușor. Am crezut că ”Lumina pe care am pierdut-o” este alegerea potrivită. Habar nu aveam că acest roman îmi va lua emoțiile la trântă, că mă va pune pe gânduri și că mă va îndemna la autoanaliză.

Dragostea – caleidoscopul sufletelor noastre.

Îmbracă atâtea forme, atâtea culori, te uimește, te îndeamnă spre alte culmi, te face să te simți stăpânul lumii, te echilibrează și îți oferă siguranță. Dar iubim noi mereu la fel? Dincolo de povestea în sine, romanul acesta este despre iubire, despre iubirea în mai multe forme ale ei. Dragostea care izbucnește rapid, consumă totul, te acaparează, dar se stinge la fel ca un foc de paie. Dragostea consumatoare vecină cu obsesia, când nu mai ești capabil să identifici nici defecte, nici greșeli. Dragostea care se construiește în timp, dragostea care echilibrează treptat leagănul relației, dragostea care cere fără să pretindă prea multe în schimb.

Noi experimentăm de-a lungul vieții mai multe tipuri de iubire. Cum știm să identificăm corect dragostea? E dragoste, destin sau obișnuință? Ne agățăm de oamenii greșiți și ne încăpățânăm să rămânem acolo? Facem compromisuri? Când devine cel de lângă noi mai important decât visurile noastre? Când renunțăm la fericirea noastră pentru fericirea lui? Unde tragem linie?

Când am început să citesc acest roman, nu știam la ce să mă aștept. Mi se păreau un pic ciudățel și nu înțelegeam de ce Lucy, personajul feminin, îi povestea cuiva viața ei. Viața ei alături de el și viața ei de după el. Observam că el rămâne o constantă în viața ei. Eram împărțită în două. Știam că nu e bine, că nu e moral, dar voiam să știu de ce el plecase, de ce ea îl mai iubea. Nici nu știu când întorceam pagina și cu cât mă cufundam mai mult în lectură, cu cât aflam mai multe detalii, cu-atât eram mai curioasă. Curioasă și furioasă, așa aș descrie starea mea. Înțelegeam, nu mai eram de acord, o compătimeam, mă întrebam cum de poate fi atât de egoistă. Vi se pare că sunt ușor în contradicție? Așa au fost stările mele pe parcursul lecturii.

Lucy și Gabe erau studenți și destinul i-a adus împreună în aceeași sală. Lucy l-a remarcat imediat pe Gabe, era ceva ce o atrăgea spre el. Ziua primei lor întâlniri este ziua în care istoria lumii a fost zguduită de niște evenimente nefaste. 11 septembrie 2011, ziua în care au fost atacate turnurile gemene din USA. Pe cenușa turnurilor se construiește relația lor. Poate pentru că aveau nevoie de siguranță, poate atmosfera sumbră care plana în jurul lor, poate spaima că mâine nu mai era sigur sau poate doar destinul îi adusese împreună. Petrec împreună câteva ore dar fluturii făcuseră roi în stomacul lui Lucy.

Pe cât de repede se nasc iluziile, pe-atât de repede sunt demolate. Gabe se întoarce la fosta lui iubită și Lucy este nevoită să meargă mai departe și să se concentreze pe cariera ei în televiziune. Cine ar fi spus că se vor reîntâlni un an mai târziu chiar de ziua ei? Fusese de-ajuns doar să îl vadă pentru câteva minute și toate emoțiile, toată magia acelui 11 septembrie își făcuseră din nou cuib în inima ei. El era singur și inima lui era deschisă pentru iubire. Relația lor am asemănat-o cu un foc de artificii. Spontan, spectaculos, intens, luminos, dar care durează puțin.

Lucy orbita în jurul lui Gabe. Îl iubea și am simțit asta. Îl iubea, dar tânjea după altceva. Dorea să fie luată în serios, pusă pe locul întâi. Dar iubea firea lui spontană, jucăușă și ușor neserioasă. Nu se gândește prea mult la schimbările din relația lor și acceptă să se mute cu el. Un an de zile de relație aproape perfectă. Ea urcă în cariera ei, el luptă să își găsească drumul. Când ea era mai îndrăgostită, el era mai trist. Planurile lui de viitor îl duceau în Orientul Mijlociu, fotografia era calea lui. Voia să fie artist, să pozeze tristețea și bucuria lumi,, să capteze culori, lumini și umbre și să le imprime pe hârtie, să le imortalizeze.

El pleacă, ea rămâne să lupte cu amintirea lui, cu orașul care părea să le aparțină. Rămâne să lupte cu dragostea și să încerce să reconstruiască o nouă viață pe o altă cenușă, cenușa despărțirii lor.

Lucy reușește, o ajută și tăcerea și comportamentul lui. Când era convinsă că dragostea este menită doar să te facă să suferi, îl întâlnește pe Darren. El era un tip aflat la cealaltă extremă a lui Gabe. Serios, organizat, calm, gata să ofere mai mult decât primește. Lucy se lasă iubită, se obișnuiește cu el, dar nu renunță nicio clipă la dragostea ei pentru Gabe. Dragostea pentru el îi mistuia sufletul, dragostea pentru Darren era ceea ce ar fi trebuit să o echilibreze, să o mulțumească. Îi era bine, știa, simțea, dar continua să îl păstreze pe Gabe și iubirea ce i-o purta.

Pentru asta nu am înțeles-o niciodată pe Lucy. Darren devine soțul ei, îi oferă siguranță, dragoste și o ajută să vrea mai mult de la ea și de la viața ei. Nu îi pune piedici, nu îi pune condiții. Era fericită, dar tânjea continuu după brațele lui Gabe. Mi s-a părut un pic egoistă. Nu era drept să doarmă în brațele soțului ei cu gândul la alt bărbat. Nu mi s-a părut prea convinsă de deciziile ei, la un moment dat am simțit că se lasă purtată de viață și că pasează responsabilitatea pe umerii altora. Am apreciat-o însă pentru faptul că nu îi ascundea soțului ei întâlnirile cu Gabe. Nu aș fi suportat dacă îl și mințea.

Lucy și Gabe se întâlnesc de câteva ori, întâlniri ca între prieteni, dar care lasă o mie de cuvinte suspendate în aer. Întâlnirile lor erau triste, apăsătoare. Le simțeam reținerile, suferința și lacrimile. Ea era gata să lase totul doar pentru a-l vedea cinci minute.

Același destin care îi adusese împreună o forțează pe Lucy să ia o decizie sfâșietoare, o decizie care îi va lăsa inima nevindecată și lumea mai goală. Va suferi orice ar face, așa că cine să o oprească? Finalul a venit puțin prea repede. Aș fi vrut câteva detalii în plus. Autoarea m-a lăsat pe mine să îmi imaginez ce se întâmplă, ceea ce nu e rău, dar as fi vrut să aflu puțin din viziunea ei.

Deși nu mi se păruse promițător la început, acest roman m-a cucerit pe final. M-a durut și mi-a făcut sufletul să se zguduie. Iubirea dintre Lucy și Gabe nu este doar un subiect de roman. Eu m-am întrebat câte femei trăiesc această poveste în lumea asta? Câte femei suferă după dragostea aceea care li s-a părut perfectă în imperfecțiunea ei? Câte femei nu au agățat în ramă chipul celui care le-au învățat să iubească? Nu este un roman alert, nici nu are acțiune, dar are emoții, are o poveste dulce-amăruie care rănește și vindecă în egală măsură. Sunt povești perfecte și povești în care dragoste nu învinge mereu și nu oferă aripi, ba chiar le frânge. Sunt iubiri pe care le întâlnești o dată în viață și iubiri pe care ești mulțumit să le construiești bucată cu bucată. Tu ești piesa principală. Ție trebuie să îți fie bine în suflet. Alegi focul de paie sau dragostea care se formează scânteie după scânteie?

Vă recomand cu drag cartea! Este o lectură diferită!

Despre carte:
Titlul original: The light we lost
Limba originală: engleză
Traducere de: Ana Andreescu
Anul apariţiei: 2017
Autor: Jill Santopolo
Nr. de pagini: 352