Locul unde mai trăia ziua, romanul scris de Mona Șimon, a ajuns la mine acum ceva vreme, dar mi-a ținut companie abia zilele trecute. După cum mă cunoașteți deja, aștept o anume stare pentru cărțile necitite de pe raft sau vreo străfulgerare de moment. Fără vreun avertisment sau vreun gând prealabil, uneori îmi apare în minte câte un titlu și nu am pace până nu îmi ascult instinctul.
„Poate să pară ciudat, însă la bătrânețe durerile apar de nicăieri și țin mult prea mult. Anii trec pe lângă tine cu viteza gândului, însă durerile par a fi parte din veșnicie.”
Așa s-a întâmplat și în ziua în care am ales să cunosc lumea creionată de autoarea Mona Șimon. Altceva îmi propusesem să citesc, ba chiar luasem cu mine cartea. Apoi, pentru că grădina era scăldată în minunatele raze ale soarelui de mai, m-am gândit că ar fi bine ca ziua să fie mai lungă și timpul să se scurgă lent, lent. Așa mi-a venit în minte titlul acesta și am vrut neapărat să înțeleg de ce mă „striga” atât de tare.
Locul unde mai trăia ziua – dragoste, prietenie, datorie și onoare
Locul unde mai trăia ziua este romanul de debut al autoarei Mona Șimon și este portița spre un tărâm încărcat de lumini și umbre, regrete și emoții, sacrificii și compromisuri. Un loc unde prietenia și dragostea conviețuiesc cel mai bine, fiind amândouă crescute în umbra respectului și a omeniei întâlnite mai ales la cei crescuți altă dată, cu valori mai clare și principii puternice.
Nu o să vă mint, am sperat până în ultima clipă că autoarea va întoarce totul pe dos, cu o singură întoarcere de peniță. Și nu pot să vă spun mai precis de atât la ce mă refer. Nu de alta, dar chiar vreau să vă recomand cartea și sper că o veți așeza frumușel pe lista voastră de lecturi.
Chiar dacă nu am primit răsturnările de situație mult dorite, nu pot să nu apreciez forța cu care autoarea își așterne rândurile. Cu un stil de scriere fluid, catifelat și extrem de cinematografic, Mona Șimon nu doar spune și așterne povești pe hârtie, Mona Șimon își cheamă cititorii pe tărâmurile bătute de pasul personajelor sale, le incită simțurile și le încântă privirile cu peisaje de neuitat.
A fost foarte ușor să mă strecor în poveste, prin crăpăturile timpului, ale amintirilor și destăinuirilor celor implicați. Mi-am găsit un loc confortabil, am așteptat să le cunosc așteptările și planurile, am căutat indicii în cea mai adâncă și mai profundă intimitate. Și ei m-au primit cu căldură, sinceritate și bucurie.
Locul unde mai trăia ziua – dragoste și amintiri
„Când ai aproape 80 de ani, nu speri să capeți mai mult de o zi, poate două. Le ai numărate pe toate, cum se spune. Dar dacă e să fie zile trăite alături de iubirea vieții tale, atunci faci orice pentru fiecare răsărit pe care l-ai mai putea prinde.”
Bătrânețea vine la pachet cu încheieturi șubrede, suflete pline și inimi mai grele. Dar și cu amintiri, regrete și sentimentul că nu mai este nimic de pierdut. Însă, chiar dacă are 80 de ani, Ailina e pe cale să-și piardă marea dragoste a vieții sale: pe Elia. Fuseseră împreună dintotdeauna și dragostea lor fusese motorul care-i purtase prin viață. Acum, chiar și după atâția ani petrecuți împreună, Ailina nu este pregătită să-l lase să plece, dar nici nu mai suportă să-l vadă atacat de dureri și neputință. Așa că, Ailina apelează la Rem, cel mai bun prieten al lui Elia, pentru a-i curma acestuia suferințele.
Sincer, nu am înțeles planul lor și nu cred că l-am acceptat pe deplin. I-am înțeles motivația lui Rem și durerea de a iubi atâția ani în tăcere aceeași femeie. I-am fost mai mult lui aproape, fie pentru destăinuirile din viața sa, fie pentru mărturisirile despre viața lui Elia, dar simt că nu l-am cunoscut complet. Și-a păstrat o parte de suflet bine ferecată, departe de ochii curioșilor care ar fi putut să vadă mai bine adevărul atât de bine tăinuit.
Triunghi amoros: destin sau alegeri personale?
Locul unde mai trăia ziua este o lectură pe care o puteți parcurge lejer în câteva ore. Însă veți fi purtați prin ani și ani de trăiri și emoții, de dragoste și regrete.
Am avut parte de o lectură interesantă, plăcută și caldă, în ciuda lucrurilor descoperite și ale tainelor mărturisite. Așa cum am spus, am așteptat o răsturnare de situație. În mintea mea, scenariul închipuit de mine părea mult mai interesant.
Locul unde mai trăia ziua este o invitație la introspecție, la o sondare sinceră și adâncă a propriului suflet. Suntem capabili să jucăm rolul judecătorului și al condamnatului deopotrivă? Până unde acceptăm și unde rupem firul amărăciunilor?
Locul unde mai trăia ziua a apărut în Colecția Violet, la Editura pentru Artă și Literatură.
Mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit!
