Leopardul este cel de-al optulea volum din seria Harry Hole. Și este cel care a egalat, pentru mine, performanța volumului meu preferat din serie: Omul de zăpadă. Știu sigur că v-am mai spus (și sper că stați mai bine la capitolul aduceri aminte decât mine) despre experiența mea cu Jo Nesbo.
Am găsit câteva volume pe rafturile bibliotecii județene, le-am luat acasă vrăjită fiind de descrierea interesantă. Și am aflat, abia după lectura lor, că fac parte dintr-o serie. Cu ce volum am început eu? Cu șapte, cu Omul de zăpadă – volumul care m-a făcut să mă tem de oamenii de zăpadă și de secretele pe care învățăm să le ascundem. Dar și cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Jos Nesbo – autorul care scrijelește necazuri pe toți pereții -, și de Harry Hole – pentru care am ajuns să am o simpatie greu de descris în cuvinte.
„Leopardul vă răsplătește cu un final mai neșteptat și mai stimulativ decât orice alt thriller din trecutul recent.” – San Francisco Chronicle
Leopardul – mărul putred al dreptății
L-am apreciat întotdeauna pe Nesbo pentru capacitatea de a țese laolaltă atâtea necazuri, crime și personaje intrigante. Pentru sângele rece pe care-l păstrează și-l impregnează în fiecare situație din carte. Pentru capacitatea de a păstra cititorului atenția vie în ciuda dimensiunilor considerabile ale poveștilor sale. Pentru stilul tăios de scriere, pentru umorul pe care-l ratezi la mustață dacă nu ești atent. Pentru libertatea pe care-o acordă personajelor sale, pentru cazurile inedite, controversate și cutremurătoare.
Însă, după lectura acestui volum, aș vrea că Jo Nesbo să știe că am un cui împotriva lui. Să nu se îngrijoreze, îl voi putea deforma cu mâinile goale, la nevoie. Însă este acolo. Și sunt gata să-l „ajut” să crească, să se dezvolte și să devină mai puternic. Ce mi-a făcut? Mi l-a distrus pe Harry Hole.
Știam că este neconvențional, că este încăpățânat, greu de ucis și de înțeles. Știam că are un scut al naibii de puternic, dar și al naibii de marcat de toate traumele îndurate. Știam că poartă pe dedesubt un suflet bun, un suflet care trăiește alimentat de iubirea pe care le-o poartă celor dragi lui. Dar chiar până aici să mi-l aduci? Să îl pui în așa lumină vulnerabilă, să-l lași să vagabondeze pe străzile din Hong Kong, amețit de foame și de opiu?
Nu s-a mai întâmplat de multă vreme să mă doară sufletul atât de tare pentru un personaj preferat. Să-l văd acolo, mânat de propriii demoni și de propriile nevoi, atacat de sentimentul de vină și redus la stadiul de „incompetent”. Să îl văd așa, fantomă în propria-i viață, îngenuncheat de trecut și de vicii, singur într-un oraș care pare să-l înghită complet.
Leopardul – criminal în serie sau coincidențe stranii?
„Cel mai chinuit și mai convingător erou din ficțiunea polițistă. Vai, nu există armură destul de puternică să-l apere pe Harry de demonii lui sau pe noi, ceilalți, de Harry.” – Booklist
Harry Hole nu intenționează să revină acasă, cu atât mai puțin să lucreze din nou în poliție. Însă, spre „ghinionul” său este găsit de polițista trimisă pe urmele sale și convins să revină pe tărâmuri nordice. Nu făcea asta ca un favor, nici din dorința de a-l identifica pe criminalul care semăna teroarea în Oslo. Tatăl lui, una dintre bornele existenței sale, era bolnav și își trăia ultimele zile pe un pat de spital. Era datoria lui de fiu să îi fie aproape. Și dacă tot e aici, măcar să profite și să apese câteva butoane pe conștiința colegilor săi prețioși.
Nu există om mai bun și mai pregătit decât Harry Hole. Fler, experiență, noroc, nas fin, întâmplare. Numiți-o cum vreți. Dar omul ăsta poate așeza indicii pe care noi nici nu le sesizăm. Este atent la jocurile de lumini, la mutări, la cuvinte spuse pe jumătate, la piste pe care cei mai mulți nici nu le-ar băga în seamă. Însă, după succesul răsunător al cazului Omul de zăpadă și a traumelor personale resimțite atunci, să spunem doar că Hole este ultimul om pe care cei de la Kripos – un soi de departament special – își doresc să îl vadă.
Așa că, la indicațiile lui Gunnar Hagen – șeful de la Divizia Crime -, Harry Hole trebuie să efectueze o anchetă mascată. Nimeni nu trebuia să știe că el se ocupa de cazul nou – văzut deja ca un potențial caz de criminal în serie. Avea doar câteva persoane lângă el, un birou într-o închisoare și zeci de ochi ațintiți pe fiecare mișcare a sa. Și ar fi fost bine să fi fost doar astea. Peste toate piedicile există și un strat de pericol la adresa tatălui său, dar și a propriei siguranțe.
Leopardul – crime, moarte și răzbunare
Acestea, dragii mei, sunt cele mai simple fire din povestea acestui volum, niște indicații clare despre marginile acestui subiect. Pentru că da, vă promit, nu sunteți pregătiți pentru avalanșa de informații care o să vină peste voi. Știți cum e povestea asta? Închipuiți-vă un lac înghețat. Dintr-un motiv pe care nu-l analizăm acum, aveți un târnăcop și o singură lovitură de dat. Ridicați târnăcopul, loviți cu putere gheața și priviți spectacolul de după. Se aude mai întâi o pocnitură puternică, apoi gaura devine un buchet de crăpături, cu zeci de ramificații și sute de modele. Se înfundă, se ciocnesc, se întrepătrund și dau naștere unor alte falii, unor alte trasee.
Ei, așa e și aici. O crimă, apoi o alta, apoi încă una. Și toate se întâlnesc într-un punct comun, care are ca locație inițială o traumă din trecut, situată mult în urma prezentului pe care-l cufundă acum în sânge și moarte. Și nu vreți să știți ce palpitant a fost să desfac acest ghem de încurcături, legături și noduri.
Leopardul este un volum cu o acțiune intensă, care nu slăbește deloc de-a lungul celor aproape opt sute de pagini. Adrenalină, dopamină, serotonină – cocktailul delicios de care mintea noastră nu se satură. Plus o traducere de zile mari (Liviu, felicitări!).
Leopardul a apărut al Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.
Editura: Trei
Colecții: FICTION CONNECTION
Nr. pagini var. tipărită: 800
Anul apariției: 2022
Titlul original: Panserhjerte
Limba originală: Norvegiană
Traducere: Liviu Szoke
