A trecut Crăciunul, am ciocnit o cupă de șampanie de revelion, am făcut schimb de gânduri frumoase. Gata! E timpul să ne vedem și de treabă și de blog. Anul acesta mi-am promis să scriu mai mult. E un țel. Să vedem dacă îl pot îndeplini. Astăzi nu mi se învârtea nimic prin minte, nicio idee pentru un articol. Hop! A venit ideea salvatoare! Un tag. Și nu orice tag. Unul care subliniază tot ce a însemnat 2017. Mulțumesc Praf de stele – bookysme pentru provocare!
Câte cărți ai citit în 2017?
Sigur, sigur nu aș ști să spun. Mi-am propus un target de 150 de cărți (m-am ghidat după o medie lunară) și știu sigur că l-am ajuns. Greșeala mea a fost să bifez pe Goodreads și titluri citite în 2016 și să nu țin o evidență separată a titlurilor din 2017.
Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?
Mi-e foarte greu să aleg una singură. Caut mereu să prețuiesc fiecare carte în funcție de ceea ce mi-a oferit. Dacă trebuie…trebuie. Aleg Spune-mi cine sunt – Julia Navarro. Este o carte complexă. Amelia este personajul pe care ajungi să îl iubești în ciuda imperfecțiunii și a încăpățânării sale.
Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2017?
Eu sunt o mare colecționară de citate. Le păstrez pe toate în carnețele. Nu știu dacă e cel mai frumos, dar este primul care îmi vine în minte.
” Există doar două zile într-un an, în care nu se mai poate face nimic. Una este ziua de ieri, a doua este ziua de mâine. Asta înseamnă că astăzi este ziua corectă pentru dragoste, credință și în primul rând pentru viață.” – Dalai Lama
Care carte citită în 2017 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
Dezamăgire… hm. Visucy, pentru că se putea mult mai bine și Caleidoscopul inimilor.
Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Anul acesta am reuși să ajung pentru prima oară la Gaudeamus și ce bucurie!! M-am bucurat să fiu în acel paradis al cărților, dar și mai tare m-am bucurat să pot socializa cu iubitorii de carte! E mare lucru să vezi față în față oamenii cu care ai împărțit zeci de cafele virtuale, să faci legătura între un profil virtual și omul care se ascunde dincolo de ecran. Dacă nu aș avea câteva poze ( câteva pentru că atât de prinsă am fost, atât de mult m-am bucurat de oameni că telefonul a rămas pe fundul genții) aș spune că nici nu am fost acolo. Aș spune că mi-am plăsmuit cel mai frumos vis.
Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2017?
Pot încadra și animațiile? Nu am mai văzut un film de multă vreme. Îmi lipsește partenerul și eu nu mă prea pricep să aleg filme bune. Dacă se iau în calcul animațiile, atunci aleg Berzele. Mi-a plăcut foarte mult!
Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2017 pentru tine?
M I R A C U L O S! Anul 2017 este anul în care am prins cea mai multă încredere în mine, anul în care am fost mulțumită de mine și anul în care simt că m-am cunoscut mai bine.
E vreun moment de anul acesta pe care nu vrei să-l uiţi?
Aș avea câteva. Aș dori să uit toate neplăcerile cauzate de alții, momentele în care trebuie să închid ușa după soțul meu care pleacă pentru câteva luni consecutive.
Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2017?
Când am început să scriu pe blogul acesta ( 1 februarie 2017) mi-am dorit să primesc un semn că e o decizie înțeleaptă. 11 luni mai târziu am primit 4147 de semne și pentru asta vă mulțumesc!
Scrie o dorinţă pentru anul 2018.
Doresc să îmi doresc. Am început acest tag cu o dorință. Să scriu mai mult. Nu recenzii. Să scriu articole inspirate de trăirile mele și de oameni. Aș vrea să fiu mai atentă la mine și la cei din jur. Să fiu mai recunoscătoare pentru ce am și să nu uit să mulțumesc în fiecare zi. Să zâmbesc mai mult și să fiu motivul pentru care cineva zâmbește. Ah! la naiba! Trebuia să spun doar o dorință. Mă iertați, nu?
Am răspuns cu bucurie acestui tag! Vă invit să îl preluați și voi!
Nu ai pentru ce! 🙂
Draga Anca, tu esti o persoana minunata si meriti tot ceea ce este mai bun. Esti o persoana cu un suflet curat, onest, sincera si frumoasa!
Se pare ca ai avut un an bun… mă bucur!
Îți mulțumesc! A fost un an minunat!
Să ți se împlinească toate dorințele! <3 Minunat tag și inspirate răspunsuri! <3
Îți mulțumesc mult! Să ne întâlnim la final de 2018 și să numărăm dorințele împlinite!
Frumos! Deosebite raspunsuri.
Îți mulțumesc mult! Nici nu știi cât m-au bucurat cuvintele tale!
Super răspunsurile! Sper sa-ti reușească ce ți-ai propus pentru anul acesta!
Și eu sper! Îți mulțumesc!
Mă bucur că te-ai „aventurat” să-mi accepți invitația. Sper că anul acesta să fie ceea ce îți dorești! <3
A fost o plăcere! Să avem un an plin de bucurii și zilnic un motiv pentru a mulțumi!
Să ți se împlinească dorințele! :*
Doamne-ajută!! Eu îmi doresc ca tuturor să ni se îndeplinească dorințele!
La cât de frumos ai descris, sper ca anul acesta sa fie la fel de frumos ca cel din 2017!
Îți mulțumesc! Sper și eu ca 2018 să fie măcar la fel de frumos ca 2017!