Lacrimi de chihlimbar, șlefuite de timp, păstrătoare ale durerii, speranței, iubirii, sacrificiilor, poveștilor rămase nespuse și neștiute. Nu este prima dată când mă întâlnesc cu forța brută a Sofiei Segovia. Pentru că își alege subiecte dure, inspirate din realitate, cu baze adânc înfipte în straturile istoriei lumii, autoarea a învățat să manevreze emoția. O folosește atunci când este necesar, când băierile sufletului riscă să se rupă, când realitatea unor oameni din trecut devine prea greu de suportat.
Povestea din Lacrimi de chihlimbar este o poveste reală, cu puține elemente de ficțiune, unele șlefuite și remodelate pentru a se înscrie cu succes în rândurile durerii resimțite de adevărații protagoniști. Acolo unde timpul sau uitarea a șters din amintire acțiuni, Sofia Segovia a umplut, a țesut și a împins cuvinte, oameni și întâmplări. A căutat conexiuni, oameni care să le realizeze și momente cheie, după cum și ea ne mărturisește, de care să se prindă generațiile următoare. Nu de alta, dar istoria se scrie încă de la începutul lumii. Și nu și-a terminat încă povestea… Adaugă, an după an, nenorocire după nenorocire, război după război, rânduri în cartea vieții și a lumii.
Indiferent de distanță, regiune sau timp, tragediile încă unesc oamenii. Încă își sapă urmele în conștiința socială, în sufletele celor care se miră de cruzimea care a încăput sau mai încape în lume. Poate nu suferim la aceeași scară, poate că noi trăim într-un colț mai pașnic de lume. Dar asta nu înseamnă că suntem salvați, că suntem în siguranță. Istoria ne-a arată că tragediile se repetă, că oamenii nu au învățat mai nimic din ororile războiului. Pământul încă mai este udat cu sânge nevinovat, mamele încă își plâng pruncii, tații încă mai mor în războaie care nu îi privesc.
„Ce fel de război să fie câștigat de o armată care-și omora propriii oameni și care-i lăsa atârnând în ștreang, drept avertisment?”
Lacrimi de chihlimbar și suferință fără margini
Cu Sofia Segovia ne-am întâlnit și în Zborul albinelor, un roman care a șocat și a înlăcrimat mulți cititori. Însă, de data aceasta, autoarea a reușit și mai bine să izoleze epoca aleasă. De la tensiunea care pulsează în aer la moartea care seamănă durere, de la teama care devine umbră la chiorăiturile stomacului celor obligați să renunțe la tot ce pământul le oferea. De la zgomotul pașilor târșâiți spre un tărâm necunoscut la vocile mamelor care își plângeau soții și copiii.
De la bombele care cad fără încetare la oamenii care scormonesc în gunoaie pentru a-și potoli foamea, de la copiii care sunt nevoiți să devină capi de familie la speranța unui mâine care nu mai vine. Pe toate le prinde Sofia Segovia și le folosește în tapiseria bogată a acestui roman. Un roman care șochează prin violența actelor pline de cruzime, dar care se diferențiază de altele prin legăturile dragostei, ale curajului și ale omeniei.
„Iarna nu e o vreme bună de muri, dar iarna aceea atât de întunecată, atât de lungă încât răpise orice promisiune de primăvară, nu fusese o vreme bună nici de trăit.”
Durere, suferință, moarte
„Învățase cu mult timp în urmă că faptele de vitejie și magia nu erau pentru el; unica lui putere era abilitatea remarcabilă de a le povesti. Janusz iubea poveștile – ele făceau viața suportabilă -, dar nu-și făcea iluzii, nu trăia într-o poveste în care totul era posibil.”
În povestea vieții lui, tânărul Janusz era un băiat care plătea pentru o vină pe care alți oameni i-o lipiseră de spate. Obligat să muncească pentru familiile nemțești, Janusz trăiește cu dorul de pământul natal, de pâinea coaptă în cuptorul de pământ, de mângâierea blândă și vorba bună a mamei sale. Janusz știe că nu se poate împotrivi, că vocea lui s-ar pierde înainte să fie auzită, așa că nu-și urăște angajatorii. Ba chiar îi privește cu o milă pe care eu o pot atribui doar sfinților. În plus, fermecat de inocența copiilor familiei Hahlbrock, Janusz îi spune povești lui Ilse, fetița căreia nu-i este frică de argații tatălui său.
Copilăria lui Ilse este zdruncinată atunci când se trezește nevoită, alături de membrii familiei sale, să fugă din fața armatei sovietice. Soldații ruși erau recunoscuți a fi fără milă, asupritori prin definiție, iar frigul mușcător al iernii nu făcea decât ca întregul exod să fie și mai greu, și mai plin de neputință și foame. Realitatea era dureroasă, cu mâhnirea întipărită permanent pe chipul părinților, cu tabere încropite pe repede înainte. Dar Janusz, cu blândețea și poveștile sale, reușea să o facă pe Ilse să viseze la ținuturi îndepărtate, la o regină cu inima frântă, la regatul de unde izvorau lacrimile de chihlimbar.
Lacrimi de chihlimbar – despre curaj și legături de nezdruncinat
Așa cum ne informează la sfârșitul cărții, autoarea s-a inspirat din viața reală a unor oameni minunați. Poate că istoria însăși a vrut ca ei să se întâlnească, să depene amintiri și să o ajute să scrie despre atâtea și atâtea vieți. O fi obosit și ea să scrie atâtea detalii, să urmărească atâtea lupte și atâta zbucium.
Dacă Ilse reușește să rămână într-un fel de cocon, deși nimeni nu era în siguranță atunci, viața lui Arno a fost doar un șir neobosit de lupte. Cu mai multe înfrângeri decât victorii, Arno a continuat să se ia la trântă cu viața, cu oamenii mari și cu fața urâtă a războiului. Războiul îi decimase familia, îi răpise tatăl, îi luase mâncarea de pe rafturi, îi furase căminul. Chiar dacă era un copil, Arno nu dorea să se dea bătut. Suferința mamei lui îl marcase și el voia să îi fie partener pe acest drum al dezrădăcinării, al morții și al jocului de șah cu miză atât de mare. Vor fi ei pioni întreaga viață? Sau istoria le va oferi o crăpătură în care să se adăpostească?
Mi-a plăcut povestea, am trăit prinsă în mijlocul ei. Au fost momente în care am simțit că este prea mult, că mă sufoc de atâta apăsare și atâta greu. Dar m-am agățat de speranța personajelor și am găsit întotdeauna un motiv pentru a merge mai departe.
Lacrimi de chihlimbar este disponibilă la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
Alte detalii:
Data Apariției : 9 mai 2024
Colectie : Folio
Autor(I) : Sofia Segovia
Traducator(I) : Valentina Georgescu
Tip Coperta : Broșată, cu clapete
Numar Pagini : 592
