Lacrimi care ard, romanul multi-premiatului autor S.A. Cosby, este titlul de care am „fugit” cel mai tare în ultima vreme. Deși nu-i niciodată târziu pentru păreri de rău și un pumn de cenușă n-a omorât pe nimeni, tot o să spun că-mi pare rău că l-am privit din conul meu plin de prejudecăți și preconcepții. Nu a meritat nici măcar o singură clipă de incertitudine, nu a meritat refuzurile mele repetate și nici ostilitatea mea față de el. Mai mult, odată început, m-am asigurat că-l și termin într-o singură zi. Atât de mult mi s-a lipit de suflet, atât de mult am simțit lupta, regretul și dragostea de tată.

„O experiență viscerală completă, un junghi ascuțit în inimă și o încântare pentru simțuri.”(NPR)

Lacrimi care ard
Lacrimi care ard

Înainte să vă spun câte ceva despre poveste, vă rog să-mi dați voie să vă spun de ce am ocolit romanul. Nu am nimic cu poveștile de dragoste înfiripate între persoanele de același sex. Nu judec pe nimeni, nu este dreptul meu. Fericirea poartă un nume pentru fiecare dintre noi și de ce te-aș judeca dacă fericirea ta se numește Nicoleta sau Ioan? Însă, în ultima vreme, mi se pare că, din dorința de a normaliza relațiile de genul acesta, totul alunecă pe o pantă periculoasă. Aproape toate poveștile au o astfel de istorie. Dar nu vin toate natural, absolut la locul lor, firești și normale. Sunt strecurate în urma strategiilor de marketing, a înclinației cititorilor de a cumpăra aceste povești pentru a echilibra balanța din politically correct. Asta nu-mi place.

Când am văzut descrierea acestui roman, primul gând a fost „auch, din nou?!?”. Sincer vă spun, dacă nu era Andrei Cioată (îl știți de pe blogul Falled), nu aș fi acordat vreo șansă acestui roman, nu acum. Cum noi doi ne potrivim foarte des în materie de cărți, a fost de-ajuns nota lui de pe Goodreads pentru ca eu să îmi reconsider poziția. Și nu regret deloc!

Lacrimi care ard – despre iertare și dragoste

E multă durere în cartea asta. Și e genul ăla de durere pe care, ca părinte, nu-ți dorești niciodată, niciodată să o simți. Totul capătă o încărcătură și mai apăsătoare pentru că, în timpul vieții, cei care sfârșesc prin a fi executați cu sânge rece fuseseră respinși de propriile familii. Acum, când pământul înghite toate cuvintele care ar mai fi putut schimba ceva, regretele își fac sălaș în sufletele celor rămași în urmă, întrebările se înfășoară precum iedera în jurul caselor vechi. Timpul te învață să trăiești cu golul și cu dorul. Poate șterge însă și din vină? Sau o acutizează?

„Provocator și alert, romanul lui S.A. Cosby este o poveste despre răzbunare sângeroasă și schimbări emoționante – și poate chiar mântuire.”

Isiah și Derek sunt găsiți uciși în propria casă. Își trăiau poveste de dragoste în liniște, își creșteau în armonie copilul și luptau pentru dreptul celor ca ei la iubire. Deși fuseseră crescuți la rândul lor în iubire și respect, suportul familiei le fusese retras atunci când își declaraseră orientarea sexuală.

Nu pe povestea lor de dragoste se axează autorul. Nici pe viața lor. Ci pe implicațiile alegerilor lor, pe golul pe care-l lasă în urmă, pe durerea taților lor, pe brazdele lăsate de lacrimile și chemările lor arzătoare.

„Lacrimile îi ieșeau dintre pleoape și îi ardeau obrajii. Lacrimi pentru fiul său. Lacrimi pentru soția lui. Lacrimi pentru fetița pe care acum trebuia să o crească. Lacrimi pentru cine fuseseră și pentru tot ceea ce pierduseră. Lacrimi care ardeau. Simțea fiecare picătură cum îi despica fața ca un brici.”

O ultimă declarație de dragoste și de acceptare

„În viață ți se întâmplă tot felul de rahaturi și ai de ales, fie le accepți, fie nu. Până la urmă te obișnuiești. În copilărie, îi plăcea să creadă că lucrurile rele te fac mai puternic… După câțiva ani de detenție, își dăduse seama că era o prostie. Oamenii sunt construiți în așa fel încât să se obișnuiască, până la urmă, cu aproape orice. În felul ăsta nu devenea mai puternic, ci erai doar îndoctrinat.”

Am simțit povestea asta ca pe o declarație dată înainte de ultima misiune. Tații celor doi bărbați uciși nu căutau doar dreptatea acum, își căutau ispășirea. Căutau iertarea băieților lor, a celor pe care îi iubeau dincolo de granițe, dar pe care îi ținuseră la distanță pentru că erau diferiți. Ike și Buddy, doi foști deținuți, unul alb, unul de culoare. Doi tați care își plâng copiii și care așteaptă ca legea să-și îndeplinească partea și să le ofere un vinovat și-un răspuns.

După ce-și ispășise pedeapsa, Ike trăise exemplar și încercase să își păstreze noul renume. Însă, când Buddy îi propune să-și unească forțele pentru a-și începe propria anchetă, nimic din statutul său nu mai contează. Nu-l deranjează să devină deținutul, violentul, temutul bărbat de altă dată. Îi datora asta fiului său, îi datora asta nepoatei sale. Chiar de-ar fi ultimul lucru pe care-l face în viață. Sau în libertate.

Lacrimi care ard – când dragostea devine armă

Am urmărit fiecare mișcare a lor cu sufletul la gură și emoțiile întinse mai rău decât o coardă de escaladat pe cele mai abrupte culmi. M-am temut de fiecare dată când au fost nevoiți să înfrunte răul și am sperat că vor reuși să ducă la capăt această misiune. Poate că nu s-au comportat mereu exemplar, dar orice copil de pe lume merită să fie iubit așa. E drept, e nevoie să arătăm iubirea atâta timp cât mai avem cui. Însă, dacă lucrurile erau perfecte, cum ar mai fi ieșit povestea asta?

Lacrimi care ard este un roman antrenant, plin de polițe de răzbunare și răsturnări de situație. Dragostea devine armă și scut și nu există nimic care să capete statut de imposibil. Nu când ai un Ike și un Buddy care să lupte pentru tine.

Lacrimi care ard a apărut la Crime Scene Press și poate fi cumpărată de aici.

Articole dedicate acestui titlu veți mai găsi pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri; Citește-mi-l; Analogii, Antologii; Falled; Fata cu cartea; Biblioteca lui Liviu; Cărțile mele și alți demoni; Ciobanul de azi.

Titlu original: Razorblade Tears

Traducător: Dan Doboș

Anul apariției: 2023

Nr. pagini: 368

 

Lasă un răspuns