Recenzii

Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și 1/4 (recenzie, Art) – Hendrik Groen

Jurnalul secret al lui Hendrik Groen este cartea care mi-a intrat direct în suflet! Amestec pur de emoție, nostalgie și un amestec între frumos și urât, tânăr și bătrân, piele ridată și suflet tânăr. Nici nu știu unde să îl încadrez pe Hendrik. Suflet tânăr captiv într-un trup îmbătrânit? Copil în cadru de mers? Speranță, viitor, anticipație? Hendrik le amestecă pe toate și te obligă să îl urmezi orbește. „Bătrân, da nu mort” a devenit lozinca mea pentru zilele pensionării și Hendrik etalonul la care mă voi raporta. 

Am bănuit că Hendrik Groen se va alătura lui Ove în sufletul meu. Inevitabil, ca și cititor, îi așezi pe aceeași treaptă. Sunt diferiți, dar au puncte în comun. Ove are locul lui special pe care nimeni nu i-l poate confisca vreodată, Hendrik este „frățiorul” mai mic. Prezent, da puțin în umbră. Ove are farmecul lui în ciuda ursuzeniei. Și Hendrik îl are. Cine s-ar gândi că un om de vârsta lui este pus pe șotii asemenea năzdrăvanilor din cartier? Ove mi-a permis mai mult accesul în viața lui, Hendrik a ținut ușa întredeschisă și lanțul pus. 

38476975_2155401721393198_3201971679072878592_o.jpg

Hendrik are aproape 84 de ani și e conștient că nu va mai trăi pentru mult timp. Viața îi luase toate persoanele importante și îl obligase să locuiască într-un azil de bătrâni. Unii fac din cămin o destinație la care așteaptă ani întregi să ajungă. Vor să fie liniștiți, asistați, îngrijiți. Să transfere toate grijile lor altora. Dar cum ai putea trăi când în jurul tău miroase a bătrânețe, a moarte și lamentările continue se transformă în zgomot permanent de fundal? Hendrik nu mai suportă plângerile legate de vreme, oase, boli, bătrânețe. Nici nu suportă să îi vadă lansați în tirade despre vremurile pe care, evident, nu le vor prinde. 

Se hotărăște să țină un jurnal în care să își aducă aminte de ce ar trebui să se bucure de zilele pe care le mai are. În concepția lui, zilele astea ar trebui să fie trăite din plin, sunt ultimele înainte de „data expirării”. Nici el nu va reuși de fiecare dată, doar bătrânețea vine la pachet cu un șir lung de lamentări.

M-am întrebat mereu dacă plângerile bătrânilor au vreo legătură cu conștientizarea faptului că a trecut timpul pe care nu l-au prețuit altă dată și nu mai pot face tot ce și-au dorit cândva. Corpul este îmbătrânit, durerile își fac loc și unii sunt priviți ca o piatră de moară atârnată de gâtul copiilor. Alții nu acceptă varianta lor îmbătrânită; unii nu sunt la fel ca vinul, nu devin mai buni cu trecerea timpului. Sunt și bătrâni care devin mai răi știind că sunt aproape de „finish” și mai sunt și cei care nu se las afectați de vârsta înscrisă în buletin. Pot sfida vârsta prin acte demne de cei mai tineri, ținute extravagante, poante și glume sau se pot lăsa purtați de fiecare zi numărând o nouă boală sau o nouă pastilă adăugată la porția zilnică. 

Jurnalul lui Hendrik este ca o vizită pe care o facem unui prieten drag. Râdem, ne întristăm și primim lecții. Nu arată o altă față în afara de cea a realității, nu se transformă pe el în nu știu ce personaj care și-a găsit echilibrul și a descoperit sensul vieții. Rupe frânturi din fiecare zi și le transcrie în caietul lui special. Satiră, ironie și autoironie, replici amuzante, situații insolite și bucăți de realitate, firimituri de visuri. Jurnalul lui Hendrik le are pe toate. 

După cum v-am spus, nu a luat locul lui Ove în inima mea, dar m-au amuzat teribil poznele lui, m-a întristat singurătatea lui și m-a înduioșat atenția pe care știe să o acorde prietenilor. Aș vrea să țin minte măcar o parte din toate astea. Și dacă voi avea privilegiul de a îmbătrâni, să le pun în aplicare. Să mi-aduc aminte de bucuria de a trăi și de nu mă lăsa prizonierul bătrâneții. O să fie greu, îmi voi aduce brusc aminte de oase și organe pe care nici nu știam că le am, dar mi-aș dori să rămân în amintirea celor dragi ca una care a trăit până în ultimul minut nu ca una care s-a plâns până în ultimul minut. 

E un amestec dulce acrișor cartea asta, dar unul pe care trebuie să îl savurezi în tihnă și pe îndelete! Îi mulțumesc mult Biancăi, omul minunat care mi-a dăruit cartea în cadrul blindului organizat de Mariam Oana de la Crâmpeie de suflet! 

 
 

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *