Joc mortal – Michael Caine, recenzie

Joc mortal ne-a reunit într-un nou tur de forță. Deși nu suntem o echipă de anchetatori, nici nu deținem aparatură specială, ne aventurăm (fără să stăm pe gânduri) în toate nebuniile posibile. Romane polițiste, thriller, povești de spionaj…orice implică adrenalină și nervi întinși la maxim. E greu să pășești mereu pe muchii ascuțite, să te aventurezi în fața gloanțelor care cad în rafală. Să dai piept cu inamicul, să te întrebi până unde întind oamenii marginile răului absolut. Bine că noi avem siguranța propriului cămin și ne sprijinim doar mental personajele preferate.

Romane de spionaj nu am mai citit de ceva vreme. Și am motivele mele pentru care le aleg doar ocazional. Am crescut într-o familie cu mulți băieți. Nu s-au jucat prea mult de-a hoții și vardiștii, nici nu au avut visuri care au implicat povești de spionaj, agenți secreți și misiuni ultraspeciale. Nici eu nu am fost curioasă să descopăr toate departamentele secrete, nici organizațiile înființate de cei care ne conduc. Știu despre cele deja cunoscute de toată lumea, fără să caut să mă implic în ceea ce privește structura, conducerea, rolul și importanța.

Pe scurt, toată această terminologie mă obosește teribil. Bine că există autori ca Michael Caine. El a luat totul mult mai lejer, a  amestecat situații aproape amuzante cu pericole reale, a adus la viață un film (de duzină) cu și despre spioni. Știu că nu există relaxare într-un roman care amenință liniștea întregii lumi, dar cum să nu profit de gurile de aer proaspăt atunci când apar? Mai ales că atmosfera a fost apăsătoare, încărcată de lupte, amenințări, droguri, carteluri puternice și oameni influenți.

Joc mortal – amenințările plutesc în aer

Nu mă mai miră abisul din lumea răului. Infractorii și infracțiunile stăpânesc o parte din întrega lume și știu că nu există niciun preț prea mare de plătit. Mai știu și că sunt prea puțini oameni care nu pot fi cumpărați, prea multe tentacule lipicioase și prea puțini inși dispuși să le frângă. Michael Caine amestecă, după cum v-am spus mai sus, o parte din toate aceste elemente grele, nocive și invadatoare. Răul este plin de spori, de pericol și de granițe care par atât de ușor de trecut.

Dacă încap niște kilograme de heroină, oare nu încape și o valiză plină cu material radioactiv? Dintr-odată, moartea la cutie ar însemna o asigurare râvnită. Ar deveni mânerul principal de deschis uși și de îndepărtat bariere. Și nu sunt puțini oamenii care ar plăti orice preț pentru o astfel de încărcătură. Și asta este o problemă uriașă, una care ar putea deveni globală. Iar o astfel de problemă cere cei mai buni oameni, nu-i așa? Poate niște unități speciale, poate niște departamente secrete. Oare vor reuși să îndepărteze pericolul la timp?

„Cel mai provocator thriller apărut în ultima vreme!” The Guardian

Joc mortal – cursa răului

Harry Taylor, un detectiv carismatic și extrem de bine pregătit, știe că răul avea o mulțime de fețe. Pe unele le întâlnise deja, de altele încerca să se ferească. Avea lângă el oameni pregătiți, care înfruntaseră deja lumea infracțională, dar sigur nu era niciunul gata pentru ce avea să urmeze.

Într-o groapă de gunoi de la marginea Londrei, doi lucrători găsesc o cutie suspectă. Marcată cu tot felul de simboluri și cifre, cutia le atrage atenția și cei doi o privesc cu neîncredere. Respectând protocolul, bărbații anunță poliția și așteaptă ca organele abilitate să descifreze misterul. Numai că, din păcate, bărbații sunt bătuți, legați în containerul care le era adăpost, abandonați la mila sorții. Evident, înainte ca poliția să ajungă la fața locului, cutia dispare. Și totul este pe cale să sară în aer. La propriu.

După cum aveam să aflăm curând, cutia conținea uraniu, un element radioactiv, extrem de periculos. Mai ales dacă pica în mâini nepotrivite. Pentru că nu-și petrecuseră zilele în spatele biroului, cei din echipa lui Harry Taylor erau cei mai potriviți pentru a ieși în stradă, acolo unde existau destui oameni care ar fi plătit bani grei pentru o asemenea livrare specială. Iar când sunt amestecate și cartelurile de droguri, lucrurile nu pot deveni decât incendiare. Și extrem de periculoase.

Joc mortal – detectivi contra infractori

Lectura a fost una destul de ușor de parcurs (în ciuda trimiterilor repetate către locuri, oameni, melodii, termeni de specialitate). Dacă nu sunteți familiarizați cu genul acesta de povești, Joc mortal poate fi un început bun. Fără să fie plină de termeni tehnici sau de modus operandi, fără acțiune greu de stăpânit, fără personaje desprinse din imagini perfecte, povestea scrisă de Michael Caine face ca lumea spionilor să fie ușor de digerat (în ciuda pericolului prezent).

Nu este genul meu de lectură, dar am primit totul cu brațele deschise. De personaje nu m-am atașat, cine i-ar privi cu prietenie pe tipii ăștia la costum? Dar mi-a plăcut să fiu în mijlocul acțiunii, să încerc să anticipez pașii anchetei și mișcările de pe tabla de joc.

Joc mortal a apărut la Editura Niculescu și poate fi cumpărată de aici. 

Dacă vreți să faceți parte și din alte echipe, vă invit pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Falled; Analogii, antologii.

Autor: Michael Caine

Număr pagini: 376

Data apariției:2024

Traducere: Adina Pintea