Iubirea vieții mele – roman scris de Rosie Walsh și apărut la Editura Nemira – mi-a ținut companie zilele trecute. Deși mi-am dorit cartea foarte mult (asta pentru că descrierea părea exact pe placul meu și pentru că am mai citit și Bărbatul care n-a mai sunat), am fost și neliniștită în privința ei.

Îmi aduceam aminte de stilul plăcut, captivant și călduros de scriere al autoarei. Dar îmi aduceam aminte și că au existat în celălalt roman momente în care nu înțelegeam deciziile sau direcția. Cu toate acestea, eu m-am numărat printre cei care s-au declarat încântați de istoria bărbatului care n-a mai sunat. Acum, cu povestea nouă, anumite îndoieli începuseră să înflorească. Dar Rosie Walsh a știut să le spulbere și să strecoare în locul lor emoție, suspans, dragoste și prietenie.

Iubirea vieții mele
Iubirea vieții mele

Iubirea vieții mele – cât de bine îi cunoaștem pe cei din jurul nostru?

Se spune că renunțăm la multe bariere atunci când iubim. Că, de dragul omului iubit, suntem predispuși la compromisuri, sacrificii și acte nebunești. Dar până unde putem împinge limitele? Cum am reacționa dacă omul de lângă noi ne devine necunoscut peste noapte?

Te-am ținut în brațe în fiecare noapte timp de zece ani și n-am știut niciodată cum te cheamă. Avem un copil împreună. Un câine. O casă.

Cine ești?

După cum v-am spus, descrierea părea exact pe placul meu. Mă și vedeam cuibărită printre pături, cu o cană mare cu ceai aromat lângă mine. Toamna caut cărțile astea: calde, cu un strop de dragoste și o doză extra de suspans. Îmi plac lecturile accesibile, confortabile și dătătoare de emoții. Iubirea vieții mele a avut exact ingredientele potrivite: a fost aromată, surprinzătoare, plăcută și emoționantă.

Mă știți că îmi place să proiectez propriile scenarii, să trădeze propriile drumuri și să împletesc informațiile primite. Am încercat și aici, dar mi-am imaginat scenariul cel mai vizibil, dacă pot spune așa. Cu atenția furată de indiciile de suprafață, aruncate foarte bine în ochii cititorilor, nu am fost atentă la alte variante. Erau posibile alte câteva, dar eu m-am grăbit să le cred pe cele oferite strategic de autoare. Vă dați seama de surpriza pe care am avut-o în momentul în care lanțul supozițiilor mele s-a rupt cu ușurință…

Deodată, totul s-a răsturnat pe dos și m-am trezit privind întreaga poveste din alt unghi. Cred că acesta a fost și momentul în care i-am cerut scuze Emmei. Mă grăbisem să o acuz și să o judec. Asta după ce încercasem de câteva ori să o înțeleg, să o apăr în fața soțului său.

Neîncredere, secrete și trădare

„Combinând ritmul alert al unui thriller psihologic cu duioșia și amărăciunea unei povești de dragoste care se destramă, acest nou roman de Rosie Walsh e imposibil de uitat.“ People

Nu o să vă mint. Îmi plac finalurile emoționante, poveștile de dragoste asezonate cu sclipici, nori roz și culori îmbietoare. Mă cuceresc ușor situațiile pline de trăiri, esențe și stări. Mă pierd în fața secretelor și a dezvăluirilor din trecut, mă topesc complet în fața personajelor care iartă și încearcă să înnoade relații și destine. Cumva, am regăsit toate astea în povestea lui Rosie Walsh și mi-a fost ușor să îi fac loc în sufletul meu. Nu este o poveste de citit în cel mai analitic mod. Și eu mi-am ridicat unele semne de întrebare și am mai strâmbat de vreo două ori din nas. Dar mi-am dat voie să cred. Am lăsat emoția și parfumul lui „ce-ar fi dacă” să mi se insinueze în fiecare crăpătură a sufletului, în fiecare colțișor umbrit de îndoială.

Emma, Leo și Ruby – cele trei laturi ale unui triunghi numit familie. Deși s-ar spune că nucleul lor este intangibil, protejat de dragoste și grijă, lumea lor începe să se clatine atunci când Leo descoperă că nu știa cine este soția lui, nu cu adevărat. Știa că este biolog marin, că este dedicată complet muncii sale, că i-o oferise pe Ruby, că era acum în remisiune după o boală cruntă. Dar cine fusese Emma înainte de el? De ce simțea că îl minte? De ce ascundea femeia toate diplomele și hârtiile din viața de dinainte de el?

Cercetare, teamă și minciuni

Pentru că găsește alte indicii care nu se potrivesc în istoriile soției sale, Leo începe să pună și mai multe întrebări. Cum de fusese posibil? La ce nu fusese atent și cum de permisese să se ajungă până aici?

Deși este rănit de minciunile soției sale, Leo este cuprins de vină atunci când începe să sape în trecutul acesteia. Și devine furios atunci când realizează că era cam singurul care nu o cunoștea pe deplin pe Emma. Toată lumea părea să știe câte ceva despre minunata Emma, despre cine fusese înainte de a deveni soția lui. De ce păstraseră cu toții tăcerea? De ce nimeni nu-l avertizase?

Începe să se îndoiască până și de legătura dintre ei. Și nu era tocmai cel mai corect lucru. Emma îi dovedise iubire, îi arătase recunoștință și îi oferise suport. Și totuși… De ce nu avusese încredere în el? Ce îi mai ascundea?

Ancheta lui Leo este dureroasă și răsturnările de situație iau prin surprindere cititorii. V-am spus, eu alesesem drumul cel mai ușor, fără să iau în calcul alte variante. Poate nu faceți ca mine… Dar neapărat să citiți cartea! Mai ales toamna asta. Să îi descoperiți secretele, să le oferiți alinare și credit personajelor și să aveți răbdare cu ele. Vă asigur eu că vă vor înflori în suflet cele mai frumoase și mai plăcute emoții. ❤️

Iubirea vieții mele a apărut la Editura Nemira și poate fi cumpărată de aici.

Data apariției: 26 sept. 2022

Titlu original: Love of My Life

Autor: Rosie Walsh

Traducător: Silvia Năstasie

Editura: Nemira

Colecția: Damen Tango

Format: Paperback

Nr. pagini: 384

 

 

Lasă un răspuns