Invincibila vară a ajuns pe rafturile mele datorită copertei frumoase. Da, știu sunt o superficială! Dar am văzut-o pe Libris și m-am îndrăgostit pe loc. Mă și vedeam în mijlocul câmpului auriu, punctat de roșul macilor și acompaniat de cântecul păsărilor neobosite. Da, ați ghicit! Mi-era dor de vacanță, de dimineți leneșe, acoperite de dulceața somnului de copil și de îmbrățișările lipicioase. Cui nu i-ar fi, cui nu-i este? Mai ales pentru că vara s-a instalat deja (chiar dacă dă semne că nu-i place pe aici).
Pentru că mi-era și dor de cărțile publicate de Editura Miron (apropo, m-a bucurat revenirea acesteia pe piață), am zis că trebuie neapărat să fac cunoștință cu o autoare nouă, cu o poveste încărcată de promisiuni și dragoste. Nu este o poveste historical romance, este una actuală, cu trimiteri la obiceiuri și evenimente pe care le cunoaștem și le trăim pe propria piele.
Am citit descrierea acestui volum pe fugă, oricum fusesem deja convinsă de copertă. Știam că voi avea parte de incursiuni în trecut, de legături pe care timpul nu le-a putut desface, de iubiri adolescentine și reveniri pe plaiurile natale. Însă, sinceră să fiu, mă așteptam la un pic mai mult. Nu știu de ce am avut permanent impresia că alunec pe lângă subiect (sau personajele alunecă pe lângă mine).
Invincibila vară – punct și de la capăt
Știți că sunt mare amatoare de povești pline de emoții și amintiri. Îmi place să alunec pe panta timpului, să deschid cufere, să mă uit la albume cu fotografii, să ascult mărturisiri încărcate de dor și regret. Poveștile acestea trezesc întotdeauna în sufletul meu o nostalgie și un amalgam de trăiri, iar în fața acestei combinații cine poate rezista?
Cu personajele din povestea scrisă de Mariah Stewart mi-a fost mai greu să mă conectez. Pentru că ele se pregăteau să meargă la reuniunea de patruzeci de ani de la terminarea liceului, eu m-am simțit în plus. Știți senzația aia ciudată când mergi la o petrecere unde nu cunoști pe nimeni? Fix asta m-a izbit încă din primele rânduri. Mă simțeam în plus, intrusă la masa amintirilor, a cincea roată la căruță.
După ce reuniunea s-a încheiat, ocheadele au fost aruncate, viețile perfecte etalate, fostele iubiri întâlnite, atmosfera s-a mai relaxat, personajele au fost mai puține și eu m-am simțit acceptată în gașca de prietene. Accentul s-a mutat pe viața lui Maggie Flynn, pe fiicele și prietenele acesteia. Până la urmă, doar Maggie a fost nucleul poveștii, nu? Merita să primească toată atenția, tot suportul și tot timpul din lume pentru a-și elibera sufletul.
Trecut, prezent și ce a rămas nespus
Sunt oameni care târăsc după ei la nesfârșit bagajul trecutului. Și oameni care, pe nepusă masă, primesc momentul perfect pentru eliberare, răgazul pentru a deșerta tolba regretelor, a compromisurilor și a neîmplinirilor. Maggie Flynn nu dezvăluise tot ce avea pe suflet. Trăise așa, prinsă între viața cu un om complex, iubirile noi, devotamentul și dragostea pentru fiicele sale.
Acum, după o viață trăită în tăcere, Maggie primește un semn, acel semn că a sosit timpul ca sigiliile să fie rupte și adevărul lăsat să iasă în lumină. Calea este lungă, explicațiile mai puțin convingătoare și mai mult tăioase, dar simte că datorează asta oamenilor din jurul său. Dacă nu ar fi așa, atunci de ce i-ar fi apărut în față Brett Crawford?
Rămasă văduvă și cu busola proprie un pic afectată, Maggie se bucură de întâlnirea cu prietenele sale. Aici, în Wyndham Beach, Maggie trăise cele mai frumoase clipe ale vieții sale. Îl iubise pe Brett, apoi îl lăsase în urmă și construise departe, în alt colț de lume, o altă viață. Reîntoarsă acasă, ba chiar în casa propriei copilării, Maggie realizează că locul ei este aici, în mijlocul amintirilor și al oamenilor pe care-i iubește. Dar trebuie să facă ordine în viața sa mai întâi, apoi să-și ajute și să-și informeze fiicele. Și ele aveau nevoie de mama lor.
Invincibila vară – adevăruri incomode
Maggie a fost personajul bulgăre. A adunat în cursul vieții sale oameni, clipe și întâmplări. Prin intermediul ei primim accesul la viața lui Grace și Natalie, cele două fiice ale sale, le cunoaștem parcursul dureros și încercările firave de a-și pune viața în ordine. Maggie le-ar putea deveni stea călăuzitoare, dar până și ea și-a pierdut busola. Pentru a o regăsi, Maggie trebuie să găsească mai întâi calea adevărului, modul prin care să le prezinte evenimentele trecutului celor dragi. Oare o vor privi altfel? Sau îi vor înțelege acțiunile?
Invincibila vară este o poveste spumoasă, perfectă pentru o zi de relaxare sau o după amiază petrecută pe plajă. Să spunem că este că un cocktail: amăruie, dulce, acrișoară, efervescentă. Autoarea are grijă să atace mai multe etape ale vieții unui om, să își treacă personajele prin o mulțime de stări și de conflicte. Dar, în final, peste toate răsare curcubeul speranței. Iar asta e minunat, nu credeți?
Invincibila vară este primul volum din seria Wyndham Beach.
Invincibila vară – Mariah Stewart – este disponibilă pe Libris.
Alte detalii:
Autor: Mariah Stewart
Editura: MIRON
An aparitie: 2024
Editie: Necartonata
Nr. pagini: 336
Literatura: americana
Titlu Original: An Invincible Summer
Traducator: Cornelia Cernetchi