Într-o clipă – Suzanne Redfearn, recenzie

Într-o clipă este un roman pe care îl voi păstra multă vreme în gândurile mele. Suzanne Redfearn m-a făcut să simt pentru o clipă cum sufletul mi se desprinde de trup. Este un roman dureros, încărcat de remușcări, de vină, de strângeri de inimă și de bucăți de suflet. Am călcat pe cioburile unei vieți și m-am înfuriat atunci când am văzut că părinții ei trec repede, poate prea repede, peste episodul dramatic.

Și am înțeles mai apoi că reacționăm diferit în fața durerii, a șocului și a morții. Că există vină, întrebări și regrete, tăcere și mult prea multă liniște. Moartea este la fel de imprevizibilă ca un fulger și infinit mai tăcută după ce lovește.

Și, când vine vorba de moarte, timpul nu vindecă. Doar că te obișnuiești cu golul. E greu pentru noi, cei care rămânem în urmă. Pentru că rămânem cu golul, pentru că suntem mistuiți de dor și de neputință. Dar pentru cel care pleacă nu e greu? Ar vrea să ne vadă măcinați și triști, înlăcrimați și suferinzi? Nu ar trebui să le celebrăm existența, nu ar trebui să repetăm toate acțiunile pe care le făceam cu ei?

„Amintiți-vă de mine! Sărbătoriți-mi viața! Nu mă puneți într-o cutie și nu mă aruncați deoparte! Nu mai evitați orice amintire despre mine! Am trăit și nu vreau să fiu ținută minte doar pentru moartea mea prematură. Ăla a fost doar sfârșitul. Înainte de asta am avut 16 ani de viață – cu bune, cu rele, cu chestii haioase și cu voie bună. Am fost Finn.”

Când viața lovește într-o clipă

Am închis ochii și mi-am imaginat cum ar fi fost să fiu în locul personajului principal. Da, poate fi un exercițiu sumbru de imaginație, dar nu cred că sunt singura care se întreabă despre cum arată viața dincolo de ultima respirație. M-am întrebat mereu dacă primim răgazul pentru a privi în urmă, pentru a-i privi pe cei dragi pentru ultima oară, dacă e adevărat că sufletul mai stă patruzeci de zile pe lângă casă.

Nu știu cum veți privi voi această carte, dar mie mi-a cântat toate notele de pe portativul sufletului. Autoarea a dorit să tragă un semnal de alarmă, să sublinieze fragilitatea vieții și faptul că e de ajuns o singură secundă pentru a anula existențe. Dar nu a îmbrăcat povestea în tonuri închise și nu a adoptat un ton sumbru, din contră. Am simțit că sunt într-o continuă celebrare a vieții. Finn, noua mea prietenă bună, nu mi-a dat voie să fiu tristă. Nu m-a lăsat să plâng și să mă frământ. Eram ocupată și eu să veghez asupra celor dragi, să nu cumva să le permit să se afunde pe teritoriul răzbunării și al învinovățirii.

Nu a fost peste tot o călătorie ușoară, dar a fost mai ușor de asimilat datorită notelor pozitive și clare în care Suzanne Redfearn a ales să învăluie povestea.

Un accident dramatic și un capăt de drum

Accidentul lui Finn a fost unul necruțător și nedrept. Avea doar 16 ani și o viață întreagă pentru a se bucura, a se îndrăgosti și a descoperi lumea. Dar, în ceea ce ar fi trebuit să fie una dintre cele mai frumoase seri ale excursiei cu familia, tatăl lui Finn pierde controlul minivanului pe care îl conduce și se răstoarnă peste parapet. Finn este singura care își pierde viața. Ceilalți pasageri, rude sau nu cu Finn, sunt toți răniți, mai grav sau mai ușor. Deși sunt șocați și speriați, supraviețuitorii înțeleg rapid că nu au timp de pierdut. Era noapte, era iarnă și foarte frig. Iar zăpada continua să cadă din ceruri.

Nu aveau semnal la telefon și nu se aflau aproape de alte așezări. Aveau puține posibilități, dar trebuiau să le folosească pe toate. Dorința de supraviețuire poate naște în oameni ceva ce nici nu știau că poartă pe dinăuntru. Se agață toți de viață, în felul lor, și se roagă să fie salvați. Și asta înseamnă că sunt capabili de orice pentru a rămâne în viață.

Noi vedem povestea prin ochii lui Finn, un observator omniscient nevăzut, care ne-a permis să observăm trăirile sincere ale celorlalte personaje. Moartea lui Finn a însemnat capătul unui drum, dar a însemnat și că a putut să își vadă părinții și surorile într-o lumină sub care nu-i mai pusese niciodată. Cine erau părinții ei atunci când copiii nu îi vedeau? Ce secrete păstrau departe de ochii lumii?

Finn – încă puțin cu voi

Recunosc, sunt o sensibilă și astfel de povești îmi fac sufletul să vibreze într-un ritm aparte. Mă emoționez și trăiesc alături de personaje, sufăr și iubesc odată de ele. Cu Finn am avut parte de cea mai  frumoasă și mai intensă poveste din ultima vreme!

Ea trebuia să își accepte propria moarte, să treacă peste acest sfârșit dureros și să aibă grijă de cei pe care i-a lăsat în urmă. Mama ei părea să funcționeze după un sistem necunoscut. Refuza să mai aibă lucrurile lui Finn sau ale lui Oz în casă, părea să se fi repus repede pe picioare și arăta celorlalți o altă latură, una pe care nu o mai arătase. De ce părea eliberată și împăcată cu noua situație?

Chloe, sora mai mare, se închisese în ea și părea să ridice tot mai multe ziduri de apărare. Chloe avea nevoie doar de un dram de atenție, dar de le cine să îl primească? Tatăl lui Finn era prins între sentimentul de vinovăție și dorința de răzbunare. Cum să îi ajute Finn să treacă peste toate? Când va fi liberă să își continue călătoria spre lumină?

Într-o clipă – roman cu un puternic impact emoțional

Într-o clipă este un roman puternic, dar nu e trist, să nu vă speriați de el. Suzanne Redfearn a avut grijă să presare momente amuzante și ancore de care să ni se agațe sufletul. E o lectură care învăluie totul într-un strat de speranță și veți înțelege de ce spun asta…

Deși mi-a plăcut povestea fix așa cum a fost ea (chiar dacă am avut de obiectat, nu glumă, pe parcursul lecturii), recunosc că am vrut finalul ăla siropos și prea dulce pentru a fi adevărat… Nu a venit, stați liniștiți. Dar am vrut doar să vă spun… să nu cumva să sperați și voi la el. 🙂

Mie mi-a plăcut foarte mult! Sunt eu mai sensibilă, ce să fac…

Într-o clipă a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici. 

Autor: Suzanne Redfearn

Nr. de pagini: 400

Titlul original: In an Instant