Începem cu sfârșitul este un roman care va rămâne mult timp de aici încolo cu mine. Cu o scriitură incredibil de vie și cu o pleiadă de personaje care stârnesc empatie, s-a strecurat în sufletul meu și și-a asigurat un loc călduț și sigur.

Nici nu știu să vă spun care personaj principal a fost preferatul meu. Fiecare personaj a avut propria cruce de dus. Și cât de frumos a umplut Chris Whitaker aceste pagini cu lupte și momente greu de descris! Monument al durerii și al dragostei, al sacrificiului și al iubirilor de neînfrânt, al remușcării și al prieteniei.

Începem cu sfârșitul
Începem cu sfârșitul

Corect. Greșit. Viața o trăiești undeva între ele

Există noțiunile de greșit și corect. Dar uităm de zecile de nuanțe dinte ele. Cine hotărăște limitele peste care nu putem trece? Cine stabilește până unde poate iubirea să ajungă? Unde se termină iubirea și unde începe moralitatea?

Cartea asta, fără a fi împopoțonată și plină de citate de notat, a ajuns până în cel mai ascuns colțișor al sufletului meu. Mi-a predat lecția iubirii, a prieteniei și a încrederii. Mi-a arătat câte fațete poate avea o răzbunare și până unde poate merge o soră pentru a-și apăra fratele.

Și autorul și-a luat timp pentru fiecare pas. A lăsat lucrurile să se desfășoare în ritmul lor. M-a lăsat să înțeleg comunitatea, să descopăr legăturile și prieteniile, rivalitățile și cuvintele spuse în barbă. Dar mi-a oferit și destul timp pentru a cunoaște o fată, un frate și doi prieteni.

Începem cu sfârșitul – un ucigaș se întoarce acasă.

Deși m-am ținut departe de orice postare sau părere despre Începem cu sfârșitul, câteva cuvinte tot au ajuns la mine. Și, sinceră să fiu, începuse un soi de scepticism să îmi încolțească în suflet. O comunitate micuță, niscaiva legături de prietenie, niște regrete și câteva dorințe de răzbunare. Na, nimic nou, nimic nemaivăzut.

Numai că, din experiențe personale sau din pur talent, Chris Whitaker a țesut o poveste plină de emoție și durere. Dar, fără să îți dai seama, te trezești deghizat în avocatul apărării pentru fiecare personaj. Mie așa mi s-a întâmplat. Am iubit-o pe Duchess Day Radley și am admirat curajul ei nebun. Dar l-am îndrăgit pe Walk, șeriful care a trăit întreaga sa viața în umbra marilor lui prietenii.

Și, dacă vă vine să credeți, mi-a fost milă de Vincent, ucigașul recent eliberat din închisoare.

Duchess – când rolul se schimbă

Am mai citit cărți cu și despre copii crescuți în familii toxice. Cu tați absenți, mame prea ocupate să își uite marea dragoste și să își înece decepțiile în alcool. Dar Duchess, ducesa noastră cu inimă de aur, are doar 13 ani și un arbore genealogic incomplet. Nu știe multe despre familia sa și nu știa ce rădăcini poartă numele său.

Știe doar că mama ei este distrată, că uită de zilele lor de naștere, că are un singur prieten bun și că trăiește în umbra unui mare necaz. Vincent, omul de al cărui nume se teme întreaga comunitate, îi omorâse lui Star, mama lui Duchess, singura soră. Acel eveniment trafic își împlântase adânc rădăcinile în toată familia și starea de rău ucisese orice bucurie ulterioară.

Duchess era nevoită să fie tată, mamă, sprijin, soră, dădacă, umăr. Ea îl protejase pe Robin, fratele său mai mic, și își trăia fiecare zi numai pentru a i-o închina lui. Robin nu trebuia să cunoască sărăcia, dezamăgirile și promisiunile deșarte. Duchess avea doar 13 ani, dar învățase să își spună Proscrisa Duchess Day Radley și sub această mască obișnuia să își ascundă temerile.

Walk – când prietenia rupe bariere de netrecut

Walk m-a făcut să mă gândesc la un lucru pe care l-am auzit în ultima vreme: „uneori, Dumnezeu este mâna ta dreaptă. Alteori, tu ești mâna lui.” Nu știu dacă am redat fidel cuvintele, dar știu că mesajul este același. Și știu că Walk este imaginea prietenului pe care toți ne dorim să îl avem în viața noastră, pe care toți ar trebui să îl avem.

Cândva, a depus mărturie împotriva celui mai bun prieten. Dar, din prietenie sau din vinovăție, a continuat să îi rămână alături acelui prieten. Și a fost singurul care s-a interesat de el, dar nici măcar el nu i-a înțeles acestuia toate procesele de conștiință. Cum ar fi putut Vincent să îi explice durerea care îl măcina pe interior? Cum ar fi putut să dea glas demonilor care îi terorizau mințile în fiecare seară?

Și cum ar fi putut Vincent să îi privească în ochi pe oamenii aceștia? Făcuse atât de mult rău…

Și totuși, timpul trece, pedepsele se execută și deținuții sunt eliberați. Rupți de lume, condamnați și singuri, se întorc acasă, acolo unde floarea răului începuse  să înflorească.

Începem cu sfârșitul – când viața e o serie de lupte

Mi-aș fi dorit să existe o cale de mijloc, știi? Pentru că undeva la mijloc trăiesc oamenii. Viața nu trebuie să fie de genul totul sau nimic… înoată sau îneacă-te, cam așa. Cei mai mulți oameni calcă pur și simplu apa – și asta mi se pare îndeajuns. Pentru că atunci când tu te îneci, ne tragi și pe noi după tine.” 

Și Star a făcut asta. A trăit la extreme și i-a tras pe toți după ea. Pe Duchess, pe Robin, pe Walk și pe Vincent. În ce mod? Mă tem că nu vă pot spune. Acesta, dragii mei, este un roman pe care trebuie să îl disecați cu atenție, cu sufletul deschis și cu emoțiile trecute prin sute de filtre.

Începem cu sfârșitul are titlul de cartea lunii, e clar. Chris Whitaker a împletit armonios atâtea stiluri și atâtea genuri. A scos din jobenul său surprize până în ultima clipă, a construit un roller coaster fragil, gata să se dărâme la un vânt puternic și a așezat în el emoțiile noastre, apoi le-a dat de-a dura pe circuit. Și să vă văd eu pe voi dacă puteți termina romanul ăsta fără să aveți vreo lacrimă în colțul ochiului, numai să vă văd!

Mi-a plăcut foarte, foarte mult! A avut o atmosferă fantastică, o poveste înduioșătoare și niște personaje greu de uitat!

Începem cu sfârșitul a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici. 

Autor: Chris Withtaker

Nr. de pagini: 536

Titlul original: We Begin at the End
Limba originală: engleză
Traducere de: Andrei Covaciu
Anul apariţiei: 2021

2 COMENTARII

Lasă un răspuns