16507520_1411647138898238_1398945050_n
NUME: ÎNAINTE SA TE CUNOSC
NUME ENGLEZA: ME BEFORE YOU
AUTOR: JOJO MOYES
EDITURA : LITERA
COLECTIA: BLUE MOON
NOTA MEA : 5/5

     Am plâns, am plâns atât de mult încât am crezut că nu voi mai citi o lună!
Am rămas aseară trează până după ora 00:00, nu reușeam să las cartea din mână. Știam finalul, dar am sperat până in ultima clipă că un spiriduș fermecat a intrat în paginile ei și a schimbat deznodământul.
Știți momentul ăla în care râzi si plângi în acelasi timp? Când te ” îndrăgostești” atât de tare de un personaj încât închizi ochii și ți-l imaginezi?

       Eram aseară într-o stare asa nebunească, râdeam, plângeam și „trăiam” povestea.
Jojo Moyes, m-a surprins încă o dată, dacă mai era nevoie, cu emotiile pe care le așterne subtil, natural printre rânduri dar și prin curajul ei de a aborda un astfel de subiect. Risca oricând să atragă critici dure, însă a reușit să aducă în fața noastră o carte reală, dureros de reală.
Asta e viața : durere, dragoste neîmpartășită, suferință, boală , accidente. Da , da veți spune, e de ajuns să o trăim , nu trebuie să o mai si citim. Eu spun si cred cu tărie că avem nevoie să și citim, să ne dăm jos din balonul de săpun în care trăim și să acceptăm că în fața dezastrului și a vieții suntem toți egali, că lucrurile ni se pot întâmpla si nouă, nu doar altora.

       M-am întrebat cât am putut de sincer : ” ce aș fi făcut eu”? Vă spun sincer, deși puteți să îmi săriți în cap, aș fi luat aceeași decizie, nu atunci, poate aș mai fi rămas un pic dar aș fi făcut la fel.  Despre carte, nu aș vrea să spun multe , deoarece sunt atâtea persoane care doresc să o citească încât aș dezvălui emoția și trăirile anticipat și nu aș vrea asta.

        Will Traynor, un tânăr cu o situație financiară bună, cu o carieră de succes, iubește și trăiește viața la nebunie. O gustă, o trăiește și se bucură permanent de tot ce poate aceasta să îi dea.
Până când , soarta îi joacă o glumă proastă , are un accident banal de motocicletă( nici măcar nu o conducea el) și rămâne paralizat complet, dependent de altcineva permanent, fără șanse de recuperare si ca ” o lista de simptome” îi devine organismul. Dureros pentru un om atât de activ. Atât de dureros încât se interiorizeaza și se îndepărtează treptat de toată lumea.
Lou Clark– am iubit-o din prima clipa. Un personaj vesel, plin de culoare, de bunătate si optimism este adusa ca „asistentă personală” în casa lui Will.

Mi-a displăcut total modul în care familia se raporta la Lou, toți o tratează ca pe o naivă. Lou si Will își aduc în egală măsură, unul altuia, ceea ce le lipsea în viața lor de până atunci. Ea este prietenoasă și dornică să îl scoată pe Will din acea stare, el îi redă încrederea și îi împinge limitele. Are încredere în ea și în capacitățile ei.

Noi oamenii, avem cam aproape in orice, o latură si puțin egoistă. Ne dorim să fie ca noi, să dovedim că putem face ce altii nu au facut. Dar ce se intampla cu celălalt? Cu ce își dorește el?

Zi de zi viața ne arată, că uneori dragostea se pare ca nu este de ajuns pentru a înfrunta rautatile lumii, ca uneori trebuie sa renunțăm la lucruri pentru fericirea celuilalt si să ne simțim recunoscători pentru ceea ce am trăit.
Ei au avut 6 luni, alții nu au nici o zi, nici o clipă în care să realizeze și să conștientizeze că viața lor s-a schimbat.

Atât de ” vie”, de plină de emoții si subliniind o latură reală, cartea lui Jojo, m-a cucerit definitiv si iremediabil!

Şi ca de obicei , orice sfârșit e un pas spre un nou început!( cei ce ați citit cartea, știți la ce ma refer iar ceilalți care urmează sa o citiți, veți înțelege :)).

1 COMENTARIU

  1. Sincer, când am auzit prima oară de această carte, am crezut că e o carte cu o reclamă foarte bună, care a avut vânzări extraordinare dar mă va dezamăgi ca și alte cărți pe care le-am cumpărat și erau în topul vânzărilor. Însă, când am început să o citesc, mi-a plăcut extrem de mult. O carte extraordinară, e imposibil să-ți rămână indiferentă această carte. O carte cu un final interesant și realist, nu cu un final clasic: „că iubirea învinge totul.”

Lasă un răspuns