Înainte să fim ai voștri – Lisa Wingate (recenzie, Editura Trei)

„Înainte să fim ai voștri” mi-a smuls lacrimi aseară. Eram sigură că voi citi o poveste înduioșătoare, titlul fiind destul de sugestiv, dar nu mă așteptam să îmi încorseteze în așa fel sufletul. A fost o călătorie pe care aș putea să o asemăn cu o plimbare cu barca, asta ca să rămân și în preajma subiectului.

A pornit lin, totul era limpede și senin. Numai că, au apărut valuri care au zgâlțâit existența bărcuței mele, au dat-o peste cap și i-au destabilizat pentru totdeauna cursul. Este o poveste cu o încărcătură emoțională aparte, mai ales că este inspirată dintr-un episod care a zguduit America anilor 1945 – 1950. Am citit fără să cunosc acest aspect, nu în totalitate. Când am citit nota autoarei, am mai plâns o dată. Un pic pentru ei, mai mult pentru noi. Țara noastră are propriile povești șocante când vine vorba de casele de copii și de viețile distruse acolo. Copiii aceștia au primit orice în afară de dragoste. 

  Înainte să fim ai voștri –  o poveste înduioșătoare 

Călătoria noastră nu este liniară. O însoțim pe Avery Stafford, cea care pare să aibă o viață perfectă. Ea ne oferă un prezent destul de static, o viață organizată până în cele mai mici detalii. Este fiica senatorului Stafford, singura dintre cele trei surori care nu este căsătorită și nu are copii, preferata tatălui ei când vine vorba de preluarea scaunului senatorial. Avery este procuror, nu multe lucruri o mai pot surprinde. Revenise acasă pentru că tatăl ei era bolnav și un scandal politic amenința să înceapă. Senatorul Stafford era în mijlocul unei dispute în ceea ce privește căminele pentru bătrâni. Conform titlurilor din presă, bătrânețea părea tare inechitabilă. În timp ce privilegiații aveau condiții de lux, ceilalți se zbăteau în mizerie și nepăsare, afectați iremediabil de profitorii din umbră.

În timpul unei vizite la un cămin de bătrâni, Avery o întâlnește pe May. Era singura bătrână care nu acorda atenție vizitei senatorului. Privea în altă parte și privirea ei părea să caute răspunsuri, părea că așteaptă ceva. O remarcă însă pe Avery și un fior de recunoaștere îi traversează chipul. Numai că Fern, numele cu care i se adresează acesteia, îi este necunoscut lui Avery. Familia Stafford era una transparentă, fără secrete ascunse, așa că nu acordă atenție momentului de rătăcire, dar ceva o tot cheamă înapoi. 

Ne vom întoarce la Avery și o vom însoți în încercările ei de a pune piesele de puzzle la locul lor. Firul merge până la bunica ei paternă, Judy. Judy fusese o persoană remarcabiă, dar mintea ei răvășită îi asigurase un loc într-un cămin de bătrâni, într-o secție pentru cei cu pierderi de memorie. Era convinsă că bunica ei nu avea nimic de ascuns, dar voia să afle rolul pe care-l avusese în această poveste. Puținele momente de luciditate ale lui Judy nu puteau asigura succesul misiunii lui Avery. 

Înainte să fim ai voștri – un prezent stabil, un trecut cutremurător

Povestea din trecut este preferata mea. Primele pagini m-au băgat în ceață. Nu știam cine, cum și de ce. Treptat, toate piesele au căzut la locul lor. Să nu vă faceți scenarii. Eu am crezut că totul va fi previzibil, dar autoarea a păstrat un as în mânecă. Povestea sună cam așa…

A fost odată ca niciodată un ținut numit Arcadia. Arcadia era o casă plutitoare peste care domneau Quennie și Briny. Râul era viața lor. El îi conducea, hrănea, adăpostea. El le conferea setimentul de eliberare și de siguranță. Nu erau singuri în regat. Aveau cinci copii: Rill, Camilla, Lark, Fren și Gabion. Și un al șaselea era pe drum. Nu aveau prea multe, râul nu le dădea voie să adune lucruri, dar aveau dragoste. Și cântece. Și o cruce mare la care Quennie se ruga. 

„O poveste emoționantă despre destrămarea și reîntregirea unei familii, despre dragostea fraternă și povara secretelor.” – People

În seara care le va da viața peste cap, Quennie se chinuia să aducă pe lume noul locuitor al Arcadiei. Numai că moașa vede probleme. Nu era un copil, erau doi. Și pentru a fi sigură că supraviețuiesc, îl îndeamnă pe Briny să o ducă la spital. Își iubeau copiii mai mult ca orice pe lume, dar trebuia să îi lase singuri o noapte. Râul avea să le vegheze somnul și să îi legene. 

A doua zi, un polițist apare pe barcă și le spune celor mici să îl însoțească. Păcăliți că își vor vedea părinții și frățiorii, copiii sunt lesne de prins. Habar nu aveau că încăpuseră pe mâinile Georgiei Tann, cea mai mare traficantă de copii. Oficial, Georgia conducea Casa de Copii din Tennessee. Neoficial, lua copii care aveau familii neiubitoare sau îi răpea din sânul familiilor lor absolut normale, îi ținea în niște condiții mizerabile și îi dădea familiilor doritoare și plătitoare de sume exorbitante. Ce nu face o femeie pentru un copil blond cu bucle perfecte?

Evident, urma șantajul. Georgia Tann nu scăpa ocazia de a mai stoarce câțiva bani. Se lega de sentimentele investite, de inimile mamelor dornice de a avea copii, de sensibilitatea lor și de legătura care se crease până în acel moment. 

„Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2017. E imposibil să nu fii absorbit de acest roman aproape perfect.” – The Huffington Post

Vă întrebați unde sunt părinții copiilor în toată treaba asta? Tann știa dedesubturile legii. Profita de momente tensionate, triste pentru a le împinge câteva documente sub nas părinților pentru a le semna. Nici nu știau ei că își dădeau acordul pentru a le fi luați copiii. În cazul în care erau răpiți, când părinții se înfățișau la cămin, spunea că au fost adoptați și dosarul fusese secretizat. Legea o apăra în acest sens. 

Rill este cea mai mare și știe că este de datoria ei să îi țină aproape pe cei patru mititei. Doar că nu reușește. Nimeni nu se poate opune regulilor doamnei Tann. Nici nu poate spune adevărul cuiva pentru că repercursiunile ar fi fost dezastruoase. Sunt înfometați, bătuți și prezentați precum animăluțele de la circ viitorilor posibili părinți. Îmbrăcați elegant, manierați, speriați, vânduți. Nu erau sclavi, aveau familii îngrijorate pe undeva. Dar cum să spună, cine să îi audă? 

Viața nu e chiar așa diferită de cinema. Fiecare secvență are propria muzică, iar muzica e scrisă pentru fiecare secvență, împletită în ea în feluri pe care nu le înțelegem. Nu contează cât de mult ne-ar plăcea melodia unei zile apuse sau cum ne imaginăm cântecul unei zile ce va să vină, trebuie să dansăm pe muzica zilei de azi, altfel o să fim veșnic în contratimp, împleticindu-ne în ceva care nu se potrivește cu momentul. 

Copiii primeau alt nume. Unii erau prea mici pentru a mai păstra o singură amintire cu părinții lor naturali. Li se inventa fiecăruia o poveste impresionantă. Toți aveau mame deștepte care avuseseră ghinionul unei nopți de patimă în brațele unui nepotrivit. Povești înduioșătoare servite la pachet pentru a crește prețul „mărfii”. 

Nu vă mai spun altceva, trebuie să găsiți voi firele conectoare, să trăiți și bucuria și spaima, frica și neputința. Și bucuria din final. Mai ales bucuria asta care mie mi-a smuls lacrimi. Este o poveste minunată, excelent redată! Are un stil fluid, captivant. Nu ai cum să rămâi indiferent la așa poveste de viață. Nu poți! Personajele sunt remarcabile. Nu vreau să dau detalii despre ele pentru că aș dezvălui prea multe și nu îmi doresc asta. Acest roman face parte din categoria celor care se citesc cu sufletul. Îl recomand cu tot sufletul!

Romanul a apărut la Editura Trei și poate fi achiziționat de aici. 

Autor: Lisa Wingate

Titlul original: Before We Were Yours
Număr pagini: 480
Traducere de: Alexandra Fusoi
Anul apariţiei: 2018