În liniștea pădurii, departe de orice urmă de civilizație, nu se aude răpăitul de arme, mersul cadențat al bocancilor grei nu dictează firea lucrurilor. Ordinele râvnite sunt stinse de ciripitul păsărilor și de zumzetul vieții. Nu tot timpul este asa. Uneori, atunci când raidurile naziste strică liniștea pădurii, locuitorii ei se ascund în buncăre săpate în pământul dur și rece. Nimeni, nici măcar un copil mic, nu are voie să se miște, să vorbească, să suspine. Toți tac, toți strâng din pumni și speră ca adăpostul lor să nu fie descoperit.
Apoi, de îndată ce liniștea se așterne din nou, supraviețuitorii ies la lumină. Își adună morții, își numără pagubele și își mută tabără. Se duc mai adânc în pădure, sapă din nou alte adăposturi. Se ascund iar sub pământ pentru că, pe pământ, acolo unde ar trebui să trăiască, s-a dezlănțuit iadul. Iar ei nu mai sunt doriți. Sunt însemnați cu Steaua lui David, sunt închiși în vagoane de vite, mutați în lagăre insalubre, spălați cu acid și trimiși în crematorii.
„Eram ca niște triburi mici împrăștiate prin pădure. Ceilalți erau ca niște umbre care treceau pe lângă noi în noapte. Uneori întâlneam cunoștințe. Încercam să ne încurajăm unii pe alții.”
În liniștea pădurii – când viața o ia de la capăt din nou și din nou
Deși am câteva aspecte de reproșat în legătură cu povestea, sau mai bine spus cu structura ei, pot să spun că a avut un impact destul de puternic asupra mea. Nu știu dacă a fost pentru că autoarea mi-a arătat și un alt reper de pe harta suferinței evreilor, nu știu dacă a fost pentru că a ajuns mai repede povestea la inima mea. Știu doar că am visat că eram evreică. Aveam acte false și fusesem scoși toți în fața caselor noastre. Acolo, aliniați și speriați, așteptam să vedem care va fi soarta noastră. M-am trezit din cauza fricii care mă paralizase. Nu mă puteam mișca și nu puteam respira normal. Respirația era accelerată și teama pusese stăpânire peste întreaga-mi ființă.
Desigur, nu pot cuprinde cu mintea mea teama, revolta, nesiguranța, pierderea lor. Dar am simțit un pic din toate pentru câteva secunde. Și am realizat cum presiunea se adună în pieptul meu, cum mă zbat pentru o respirație normală. Nu vom avea poate nici o imagine reală, completă și exactă a tabloului suferințelor evreilor. Mintea noastră, poveștile pe care alții le scriu zgârie suprafața acestui iceberg de durere. Dar e bine să nu lăsăm timpul să se aștearnă peste aceste evenimente. Vocile lor sunt purtătoarele multor mesaje, dar unul singur cred că se evidențiază cel mai tare: istoria se poate repeta oricând. Nu ar trebui, dar uitați ce vremuri trăim.
Povestea unei femei cum rar întâlnești
Am avut nevoie de câteva momente de respiro după ce am terminat cartea. Apoi am căutat informații. Voiam să știu că Sarah a existat, că lumea ei nu a mai fost niciodată acoperită de nori grei.
„O carte puternică; trebuie să citiți această poveste uimitoare pentru a aprecia viața care ne-a fost dată și pentru a prețui ceea ce avem.” – Radio New Delhi
„Aceasta este povestea unei femei pe nume Sarah, care a reușit să iasă din pădure, locul în care mormintele celor dragi ei vor rămâne pentru totdeauna. Sarah, care a părăsit pădurea și a venit la lumina, care s-a întors la viață.”
Sunt multe feluri în care ar putea începe povestea ei. Și autoarea o începe din copilăria acestei femei, o urmărește crescând, iubind, transformându-se în iubită, soție, mamă, evreică urmărită în ghetou, femeie nevoită să fugă în pădure, ființă nevoită să își plângă morții.
În liniștea pădurii
În liniștea pădurii este un roman cu un parcurs sinuos, dictat de raidurile naziste și de fricile cele mai mari ale celor care învățau să se ascundă. Nevoiți să se ferească de polonezi, de partizani sau de germani, evreii din pădure nu aveau un moment de liniște. Înfruntau bolile și foamea, moartea și frigul. Dar erau liberi, atât cât mai puteau fi.
Vă spuneam mai sus că sunt câteva lucruri pe care i le-aș putea reproșa poveștii, întregului tablou. Mi-ar fi plăcut că paginile cu statistici reale, cu evenimentele care s-au întâmplat să fie prinse la sfârșitul cărții, acolo unde nu ar mai fi întrerupt cursul poveștii. Deși am simțit greutatea subiectului ales, emoțiile nu au fost mereu la ele acasă. Și am resimțit asta. În plus, și se poate ca să fie doar părerea mea, povestea nu a curs lin. A tot fost întreruptă, sacadată. De parcă ar fi fost scrisă pe bucăți. Mi-ar fi plăcut ca trecerile peste timp să fie mult mai fluide, mult mai catifelate.
Cu toate astea, În liniștea pădurii este un roman cu o poveste care lasă urme. Un drum către o viață normală, către o libertate care a fost smulsă fără explicații. Este un șir lung de teamă, refugii, foame, pierderi și boală. M-am oprit din a-i număra pe cei pierduți. Era un număr mult prea mare.
Dacă sunteți pregătiți, dacă doriți să mai parcurgeți un pic din drumul durerii lor, În liniștea pădurii vă puteți refugia alături de cei care s-au împotrivit. O găsiți la Editura RAO.
An apariție: 2024
Număr pagini:248
Traducere: Roxana Cristina Gheorghe prin Lingua Tradom
