Împărăteasa lunii m-a așteptat cuminte pe site-ul prietenilor de la Libris. Nu am găsit-o înconjurată de blănuri, de plante sau de slujitori. Am găsit-o pe raftul cu noutăți, înconjurată de reduceri și de povești care îmi permit accesul spre lumi minunate.
„O lectură obligatorie pentru cititorii pasionați de romane istorice!“ – Library Journal
Împărăteasa lunii este continuarea bestsellerului Luna din palat, un roman pe care l-am păstrat multă vreme în suflet și în gând. Prima mea întâlnire cu autoarea Weina Dai Randel și cu Mei, un personaj absolut remarcabil, a fost una interesantă, plină de constraste și de momente emoționante. Am trăit și atunci la palat, printre slujitoare, ritualuri, îndatoriri și uneltiri. Dar în romanul de față, tensiunea și drama sunt la ele acasă. Mei a avut de parcurs un drum extrem de sinuos, presărat cu pericole, amenințări și ură.
Împărăteasa lunii – un drum lung, plin de pericole
Când Tripitaka îmi prezisese viitorul, cu douăzeci și patru de ani în urmă, nu crezusem cu adevărat că această zi o să vină. Acum, la șaptesprezece ani de la moartea tatei, îi îndeplineam dorința. Dacă îl voi visa vreodată, voi fi nespus de fericită să îi spun că nu am dat greș și că mi-am ținut făgăduiala de a avea grijă de familia mea.“
Nu aflasem imediat ce am terminat Luna din palat că mai exista o continuare. Sufeream pentru sfârșitul incomplet și îmi părea rău să fiu lăsată acolo, la marginea poveștii, cu gândurile învălmășite și cu dorința de mai mult încolțită puternic în inima mea. Și am căutat informații despre Mei, concubina care a ajuns pe tronul Chinei. Din nefericire, informațiile găsite în limba română sunt puține și Mei este zugrăvită drept o femeie puternică, rece și capabilă de orice pentru a ajunge unde și-a propus.
Weina Dai Randel construiește ea însăși o femeie hotărâtă și ambițioasă. Mei este rece ca mătasea, alunecoasă și puternică. Dar autoarea are grijă să îi îndulcească trăsăturile dominante. Istoria spune că Mei a fost adusă la palat chiar de Împărăteasa Wang, soția Împăratului Gaozong (fiul Împăratului Taizong), Weina Dai Randel preferă să atribuie această revenire poveștii de dragoste dintre cei doi. Emoția, dragostea, legătura puternică dintre cei doi…acestea sunt elementele care o fac pe Mei diferită. Ambițioasă, determinată, inteligentă, dar caldă pe interior, vulnerabilă în anumite momente.
De la dragoste interzisă la tron
Știm deja de la început că Mei este sortită unui destin luminos și măreț. Știm că va ajunge pe tron și asta o poate faca numai căsătorindu-se cu iubitul ei Pheasant (Prințul Gaozong). Dar, așa cum i-a prescris și călugărul Tripitaka, drumul ei spre glorie este unul lung, presărat cu alegeri și tensiuni. Mei trebuie să învețe virtuțile, să folosească situațiile în favoarea sa și să se facă iubită de oameni. Și asta îi va face viața și mai grea. Ritualurile și credințele sunt vechi, iar oamenii de la palat erau foarte drastici când venea vorba de învățăturile și legile lăsate și păstrate din străbuni.
Am avut impresia multă vreme că Gaozong era doar o unealtă în mână celor mai bătrâni, dar a dovedit că poate fi de încredere, chiar dacă a durat ceva mai mult timp. Până să vă spun câte ceva și despre poveste, aș vrea să punctez un aspect care pe mine m-a supărat puțin. Autoarea Weina Dai Randel a folosit o adevărată desfășurare de forțe pentru a ne oferi povestea Împărătesei Wu, dar a ales să lase încoronarea la sfâșit și m-am simțit smulsă din acea lume și transportată înapoi, în lumea plină de tehnologie, departe de grădinile luxuriante și de palat.
Personal, aș fi vrut ca trecerea să fie mult mai lină, să mi se de răgazul să îmi iau la revedere de la personaje și de la personajele pe care am ajuns să le îndrăgesc atât de tare. Mai ales pentru că romanul a fost plin de ură, de moarte și de momente care au întors totul pe dos.
Singuri împotriva tuturor
Moartea Împăratului Taizong ar fi putut aduce fericirea lui Mei, dar legile de la palat erau clare: femeile care fuseseră concubinele împăratului și nu aduseseră copii pe lume, erau trimise în mănăstiri. Nimeni nu trebuia să le mai atingă, părul le era tăiat și lacrimile lor cădeau toată viața pentru împăratul mort. Dar Mei nu avea cum să rămână acolo. Îl iubea pe Pheasant și voia o viață pentru ei doi. Nu o mai interesa de ceea ce îi spusese călugărul Tripitaka, nu mai credea în el. Dar voia să fie alături de omul pe care îl iubise dintotdeauna.
O singură șansă i se oferă și Mei știe să profite de ea. Se întâlnește cu Pheasant după ce fuge de la mănăstirea în care stătuse închisă și acesta o ia la palat. Deși o ține departe de ochii celor din jur, prezența ei este descoperită și cutia Pandorei începe să se deschidă. Era inadmisibil ca o concubină a fostului Împărat să devină concubina fiului său, dar se iubeau și erau gata să înfrunte pe oricine.
Cea mai scandalizată de apariția lui Mei este Împărăteasa Wang, soția de drept a lui Pheasant. Având poziția vulnerabilă datorită faptului că nu îi oferise lui Pheasant un moștenitor, Împărăteasa Wang nu o acceptă pe Mei și va face orice pentru a o înlătura pe aceasta. Dacă cineva are impresia că luptele cele mai grele se dau în camerele în care se întrunesc bărbații pentru a decide soarta țării, nu le-a văzut pe aceste două femei. Un joc al puterii animat de ură, de strategii și de oameni folosiți pentru a câștiga avantaje. Dacă Împărătesei Wang i-a fost mai ușor să atragă oamenii de partea sa, Mei a trebuit să lupte pentru a primi dragostea acestora și acceptarea.
Împărăteasa lunii – o poveste despre ambiție și speranță
Împărăteasa lunii este un roman plin de ambiție și dragoste. Este povestea unei femei născute sub o stea norocoasă, sortită unui destin glorios. Este greu să învingi într-o lume a bărbaților, dar nu imposibil. Și Mei este un exemplu de ambiție și putere.
Împărăteasa Lunii – Weina Dai Randel – poate fi cumpărată de pe Libris.
An aparitie: 2021
Autor: Weina Dai Randel
Categoria: Literatura Universala
Categoria: Romane istorice
Colectie: Damen Tango
Editie: Necartonata
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 440
Titlu Original: Empress of the Bright Moon
Traducator: Dorina Tataran
O am și eu în wish list!
Super recenzie. O am si eu in plan