Recenzii

Îmi pare rău, sunt așteptată – Agnes Martin – Lugand

21768816_1969858523280853_2818583056017343817_o
Îmi pare rău ca am început cu această carte. La un moment dat eram foarte hotărâtă să nu mai dau vreo șansă celorlalte două cărți ale lui Agnes Martin-Lugand, dar am zis că pun o etichetă prea rapid și nejustificat autoarei și stilului său de scriere.
Nu este o carte atât de rea. Este ușoară, previzibilă și cu un limbaj accesibil (eu nu am simțit nicio clipă inteligența și eficacitatea personajului feminin). Yael, personajul feminin central, este cea mai enervantă ființă pe care mi-a fost dat să o întâlnesc în ultima vreme. Iubesc oamenii ordonați, hotărâți și ambițioși. Dar ea era de-a dreptul maniacă și insolentă. Termenii pe care îi folosea la adresa celor care nu îi puteau înțelege dedicarea și obsesia ei pentru muncă pe mine m-au enervat teribil!
Am așteptat întreg romanul clipa în care Yael va avea o sclipire de geniu, de genul acelui flashback când toată viața ți se perindă prin fața ochilor și tu cu o privire de expert vei observa fix unde greșești. Da, a avut câteva clipe din astea, dar nu a învățat mare lucru.
Primele pagini ale cărții ne-o înfățișează pe Yael drept o tânără plină de viață. Era sufletul adunărilor, nelipsită din fotografii, mereu cu zâmbetul pe buze și întotdeauna gata de o seară în oraș. Nu îi plăceau angajamentele și nu își dorea vreo slujbă plină de responsabilități. Cum perioada ei de stagiatură urma să se încheie, se gândea serios să își ia un an sabatic și să cutreiere lumea. Grupul lor de distracție era format din: Alice(sora lui Yael) și iubitul ei Cedric, Adrien și Jeanne, care formau un cuplu la rândul lor și Marc, burlacul grupului.
Exact când perioada ei de stagiatură se încheie și ea nu știa ce o să facă pe viitor, Yael primește o ofertă seacă de lucru de la șeful ei, Bernard. Nu avea alte planuri, așa că oscila între acceptarea ofertei și declinarea ei. În săptămâna aceea Marc dispare. Cei cinci prieteni îl caută neîncetat iar Yael era cea mai dedicată găsirii lui. În magazinul bunicului lui Marc, Yael află că acesta se distanțase pentru a putea înțelege ce vrea să facă pe mai departe. El era la fel de indecis ca și Yael. Student bun dar nu se putea mobiliza deloc.
Apoi acțiunea face un salt de zece ani. Alice și Cedric sunt părinți, Adrien și Jeanne o aveau pe fetița lui Jeanne din prima căsătorie. Yael…Yael e la sute de kilometri depărtare de fata pe care o cunoscusem inițial. Nu are viață personală aproape deloc. Este obsedată de muncă și super-dependentă de telefon. Îmbrăcată mereu office și cu pantofi cu toc în picioare, aranjată și profesionistă, Yael cucerea treaptă după treaptă la nivel profesional. Era dură cu ea și cu ai săi colegi, nu permitea apropierea și nu tolera greșelile nimănui. Îi punea pe toți sub spectrul incompetenței.
Imi pare rău, sunt așteptată devine mantra ei și scuza eternă. Pierde tot ce era mai important în viața familiei sale, se înstrăinează constant de prieteni și de sora sa. Avea un program strict de viață, i se părea că mâncarea este o pierdere de vreme…în timpul acesta putea să muncească.
Poate nu vi se pare nimic ciudat în tot ce am scris eu mai sus, dar dacă veți citi cartea, veți înțelege. Își construiește viața după tiparul șefului său, înoată cu telefonul la mână pus într-o husă impermeabilă, este conectată tot timpul și gata oricând să fugă.
Faptul că nu are grijă de ea va lăsa urmări și un mic accident la muncă i se pare capăt de lume. Se comporta de parcă ar fi pierdut tot. Singurul lucru bun din terminarea unei zile de muncă la ora 17 este faptul că, absolut întâmplător, îl găsește pe Marc. Acum erau multe lucruri de lămurit. Vor putea să treacă peste zece ani de absență?
V-am spus inițial că Yael are un moment în care realizează că tot ce face e greșit. Apoi revine la tiparul ei uzual. Nu știu dacă așteptam ceva de la acest roman. Pe la pagina 170 deja voiam să îl abandonez. Nu știu dacă m-a bucurat finalul, dacă a venit ca un clișeu, dacă….dacă. Nu mi s-a părut nimic incredibil la ea, nimic care să mă surprindă sau să mă impresioneze în vreun fel. Mai bine aș fi citit o carte romantică. Pentru cei care s-ar grăbi să spună că și aceea este clișeică…le-aș spune că măcar aceea are ceva construit, o intrigă cât de micuță acolo. Asta mi s-a părut constantă, statică și enervantă.
Subiectul este unul de actualitate într-adevăr. Toți suntem prinși de muncă, rutină. Dar într-o eră în care oamenii se întorc la mâncare raw-vegană, vegană și la tot ce este rustic și mai puțin tehnologizat, mi-e greu să cred că ar mai accepta programul acesta draconic. Accepta e mult spus…auto-impus e mai corect. Pentru mine, ca o concluzie…Yael era la nivel profesional o super working girl, dar un femme-enfant la nivel emoțional.
Asta este părerea mea, poate o fi fost starea, poate nu o fi fost vremea ei. Am văzut că sunt oameni încântați de carte, eu le respect părerea. Fiecare percepe în stilul lui o carte. Vouă ce părere v-a lăsat romanul?
Ps: am făcut și o analogie între dispariția lui Marc și transformarea lui Yael. Tot nu am înțeles-o. Nu este o carte chiar așa rea. Dar parcă nu are acel ceva… dacă s-a dorit transmiterea vreunui mesaj, mie mi se pare că doar a “zgâriat” suprafața mesajului.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *